Democraţia zăltaţilor, sau ce are a face România cu Venezuela

Sorin Ionita 16.02.2014

De același autor

Se întâmplă totuşi în lume lucruri mai grave decât în Romania, Ungaria, Ucraina, etc. Mai euro-centrişti decât vechile puteri coloniale, dar din ignoranţă şi lene mentală, nu rea intenţie, românii n-au mari şanse să observe cum Venezuela se surpă economic sub proasta guvernare. Sau, dacă observă, să le pese în vreun fel şi să priceapă în ce fel e relevant şi pentru ei amurgul acestui vast experiment social eşuat (al câtelea?).

Modelul original de socialism inventat de Hugo Chavez a dus unde era inevitabil să ducă: inflaţie 60%, penurie de bunuri, vandalizarea resursei de petrol prin politici de stat “pentru popor”, haos social, represiune, într-o spirală pe care o ştim prea bine. Ceea ce la noi e bălmăjeală marginală a unor scriitoraşi şi propagandişti iresponsabili pe bloguri (în sensul că nu-şi asumă vreo răspundere pentru ce spun), la ei e program de guvernare votat de majoritate; vă daţi seama ce dramă? Vezi ce se întâmplă acolo, pe scurt.

Nefiind latino-americani, Ceauşescu sau Stalin n-au avut talentul verbal de a veni cu aşa explicaţii uluitoare precum guvernul venezuelean: restricţionăm accesul la valută forte (dolar, euro) deoarece “poporul nu ştie să o cheltuiască cu responsabilitate”. Cât de tare e asta, ca retorică? Este că se găsesc şi la noi imediat câţiva deştepţi care să cupleze şi să zică, da domnule, e o chestie aicea… etc?

Desigur, în realitate orice model utopic crapă finalmente la încheieturi, sub presiune economică: ori ţii un curs de schimb fictiv şi dai poporului bani proprii, dar fără valoare, ca să nu observe cât de tare l-a sărăcit guvernarea, dar atunci dispar bunurile ce ar putea fi cumpărate (penurie), că nimeni nu-i prost să vândă pe bani fictivi la preţuri dictate de stat, nici măcar ţăranii cu patru clase; ori laşi cursul liber ca să se aşeze la valoarea lui autentică, dată de eficienţa producţiei (minimă), dar atunci consecinţele politice sunt devastatoare, pentru că poporul vede imediat în ce fundătură l-ai băgat când salariul lui fictiv de 500 de dolari până mai ieri, face de fapt 50 de dolari pe piaţă. Normal că regimurile chaviste optează pentru planul A şi folosesc ideologia nebuloasă, dar agresivă, ca acoperire. Cu sprijinul idioţilor utili tiermondişti, desigur, care din confortul lor burgez capitalist şi democratic, alimentează retorica revoluţionară.

Cand citesc ştiri ca asta, nu pot să nu mă gândesc la foştii mei colegi de universitate de la Georgetown, mulţi latino-americani, între care şi venezueleni: pe unde or fi ei acum, după 15 ani, ce or fi făcând? Probabil sunt în stradă, protestând contra îngrădirii liberei exprimări şi “injustiţiei”, fără să realizeze că astea sunt consecinţele fireşti ale modelului politic pe care l-au votat, luminoasa A Treia Cale. Pe cât de veseli, inteligenţi şi calzi erau, pe atât erau de iraţional-antigringo şi înamoraţi de fanteziile astea politice-sociale care le-au devastat ţările. Le-o fi trecut, au învăţat ceva acum, văzând unde s-a ajuns?

Dacă e să judec după lecţiile istoriei, mă îndoiesc: nu-i prima oară când repetă greşeala. E uşor să te simţi azi european arogant, să mârâi ce discriminat eşti tu la marginea UE (cu un PIB de cinci ori mai mare faţă de 1990) şi să uiţi cât de profund europeană era America Latină acum 200 de ani, când noi la Bucureşti ne bălăceam cu şalvarii prin noroi şi scriam cu chirilice – un fel de-a spune, că o cultură scrisă propriu-zisă n-aveam. La 1800 America Latină avea universităţi aliniate la standarde franco-germane şi producea cariere intelectuale precum aceasta.

Cum a putut o întreagă regiune, cândva egala Europei ca nivel de dezvoltare, ba chiar cu o dinamică a creşterii mai bună pe alocuri, şi în plus ferită de războaiele noastre devastatoare, să stagneze practic timp de două secole? Cum e posibil ca în ţara care produce talente precoce ca Dudamel şi proiecte culturale de geniu precum El Sistema, majoritatea, inclusiv bună parte din elita intelectulă, să rămână pradă unei ideologii politice primitive, pentru sfertodocţi?

Cum e posibil ca prietenii mei de la universitate, draguţi, deştepţi şi educaţi, să voteze liber, iar şi iar, pentru doctrine păguboase care le ruinează vieţile şi carierele? Pentru ca apoi, salvându-se cu familia şi bruma de avere rămasă prin emigraţie la Miami sau cine ştie unde, să blameze tot America (anglo) şi să aştepte un nou Mesia socialist, peronist, indigenist – orice, dar să fie ceva nou, anti-gringo şi cu -ist în coadă – cu soluţia-miracol?

Oare n-avem aici o morală mai generală, cam anti-marxistă de felul ei, în sensul că istoria nu-i determinată de “baza economică, de factorii de producţie”; că ideile, inclusiv cele proaste, pot schimba complet direcţia evoluţiei; că progresul nu funcţionează automat, ca o lege a naturii, ci e mai curând o excepţie la scara lungă a umanităţii (iar stagnarea sau autodistrugerea sunt cazuri frecvente); că largi mase de oameni, inclusiv educaţi, ce adesea formează majorităţi, o pot lua razna ca lemingii dacă cineva le insuflă o anume credinţă; iar din toate astea reiese că democraţia reală şi funcţională e o plantă fragilă şi rară, ce trebuie cultivată şi apărată cu raţiune, chibzuinţă şi un profund simţ al istoriei, ştiind că achiziţiile nu-s niciodată garantate iar regresul e oricând posibil?

Articol publicat si pe site-ul contributors.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22