De același autor
In Romania mor anual de tuberculoza 4.285 de oameni, adica intreaga populatie a unei comune de marime medie. Asta inseamna 12 persoane pe zi. Din cele aproximativ 30.000 de romani infectati cu bacilul Koch acum cand cititi aceste randuri, o treime il au in forma activa si matura in saliva, adica sunt un fel de arme bio-teroriste ambulante, activate de un stranut in metrou. Iar asta nu e tot. Macar cei 12 romani morti intr-o zi se puteau consola pana de curand cu ideea ca s-ar fi putut vindeca de tuberculoza daca voiau - tratamentul e gratuit in Romania si nedureros, pe baza de pastile -, dar li s-a parut prea plicticos sa respecte schema de medicatie. Situatia s-a schimbat insa in ultimii ani, odata cu raspandirea tulpinilor de bacil rezistente, incubate in inchisorile din Rusia si ajunse incet-incet prin partile noastre: 20% din cazuri au acum diverse forme de rezistenta la tratament, iar 3% au rezistenta totala la orice medicament, deci vor muri intr-o perioada cuprinsa intre cateva luni si cativa ani, exact la fel ca de SIDA.
Hai sa fiu mai scurt si mai clar: un oras de marimea Oltenitei este acum infectat cu tuberculoza in Romania. Mergeti in Bucuresti intr-o piata aglomerata si fiecare al 700-lea din cei care trec pe langa dvs. e purtator, iar fiecare al 2.100-lea duce in jurul capului un nor infectios generat prin respiratie. 3% din purtatori au forma netratabila, “ruseasca”, deci au stampila pe frunte, iar ca sa v-o dea si dv. nu trebuie decat sa va sufle in fata mai apasat cat stati la o coada sau va impingeti pentru un loc in tramvai. Acum va asteptati probabil sa trantesc poanta, sa va spun ca in situatia asta vom ajunge daca nu facem asa si pe dincolo, ca riscul e mare etc. Din pacate, povestea asta n-are poanta - chiar asa stau lucrurile. Si nu exista solutie, cel putin pentru cei 3% condamnati ce umbla liberi si raspandesc in jur o maladie incurabila. Daca n-ar fi oameni, ci gaini sau lebede, ar fi prinsi maine si gazati in tomberon de echipele in fasuri albastre ale ministrului Flutur.
Banuiti, cred, unde bat. De doua saptamani subiectul numarul unu la stiri, cauza de isterie nationala, framantare politica si ruguri pentru ardere de tot ca in Vechiul Testament, sunt niste rate moarte de guturai in Delta Dunarii, rapuse de un virus venit din Asia de Est. Virusul acesta pare ca s-ar putea transmite in anumite conditii la om, dar nu se stie prea bine cum si cu ce efecte. Din cauza lui ar fi murit in Asia vreo 60 de persoane (Asia! doar spunand asta si se sparie gandul, la cat de mare este), dar nu e clar in ce conditii, daca n-au avut cumva si alte boli asociate, daca dormeau sau nu la un loc cu gainile (factor major de risc), sau daca nu erau persoane in varsta care, statistic vorbind, au sanse mai mari sa moara si de la gripe umane obisnuite. Prin contrast, medicii romani care se lupta cu tuberculoza incearca de ani de zile, fara mare succes, sa transmita publicului mesajul lor dramatic. Din cand in cand mai apare cate un spot la televizor, sponsorizat de programele de asistenta internationala, pentru ca Romania are cea mai mare incidenta din Europa la tuberculoza si o rata in crestere. Dar niciodata n-au reusit sa faca senzatie, sa fie asaltati de reporteri cu masca de gaze pe figura, sau sa plaseze stiri-bomba aduse din satele unde atat minoritatea roma, cat si majoritatea romaneasca isi transmit oftica de la o generatie (scurta) la alta, ca pe bijuteriile de familie: tata, mama, copiii si vaca.
Mi-e greu sa explic rational aceasta diferenta de tratament mediatic, asa ca tot ce-mi ramane este apelul la comportament irational. Amesteca intr-o oala un virus nou cu nume criptic precum o directiva a Comisiei Europene, niste politicieni panicati, termeni ca “pandemie”, care dau un aer savant chiar si unei prezentatoare de meteo, si cateva agentii ONU in cautare de justificari pentru a-si continua existenta, si ai un cocktail imbatabil. Daca-l pui in fata camerei de luat vederi, e ca si cand ai pune nuci in fata veveritei: n-are cum sa se abtina, e ceva genetic. Ideea atacurilor virale care ameninta civilizatia, pregatite de minti malefice sau pornite accidental in situatii bizare (spargerea barierei intre specii, pasarile care innebunesc subit si ne ataca, Hitchcock etc.) exercita o fascinatie irezistibila: un fel de Apocalipsa postmoderna, cu mare potential cinematografic.
Eu inteleg ca intr-o democratie mass-media sunt in mod natural negativiste si panicarde, asa cum intr-o dictatura sunt roz si triumfaliste, iar daca am de ales prefer oricand prima combinatie. Dar nu de asta e vorba aici, ci de o perceptie profund distorsionata a riscurilor, costurilor si beneficiilor diverselor actiuni umane, de care nici macar nu este presa vinovata, ci partea atavica, de gaina a creierului nostru. Se stie ca daca intrebi oamenii ce este mai riscant, automobilul sau avionul, noua din zece vor spune ca avionul. Ei bine, de fapt in Europa statistica arata ca avionul e cel mai putin periculos. Sansa de a muri in accident de masina este de cinci ori mai mare, iar mergand pe biclicleta sau pe jos este de 35 de ori mai mare! Dar exista aceasta senzatie de confort psihic data de deplasarea in contact cu solul, mai ales daca sunt chiar eu cu mana pe volan sau ghidon, prin comparatie cu care a zbura e ceva nefiresc. La fel ca la veverita, impulsul vine din gene: ne e groaza de lipsa de control asupra soartei, iar in societatea de azi am dus la extrem aceasta iluzie, ca viata ne-o putem gestiona noi insine, ca am eliminat hazardul si destinul, cu medicamente de ultima generatie, polite de asigurari, cordoane sanitare si alte forme de risk management. Daca n-am chef, nu ma tratez de tuberculoza si mor, iar daca sunt al dracului mai si fumez cat timp mi-a ramas. Important este sa stiu ca exista undeva tratamentul disponibil, altfel ma panichez teribil. Controlul e totul, fatalismul este passé.
Ceea ce nu inseamna ca suntem mai chibzuiti. Dimpotriva. O fi bine sa fim precauti in toate situatiile, nimic de zis, numai ca noi acum stam toti cu ochii pe avion ca pe drobul de sare, in vreme ce pe sosele e macel de masini si biciclisti. Riscul de tuberculoza e mare si actual, iar noi ne temem mai tare de ceva minuscul, invaluit in groaza noutatii si incertitudinii. Dar ca sa nu fiu rau de tot, hai sa vedem si partea buna a acestui puseu de irationalitate aviara: daca dupa aceasta experienta ne alegem cu deprinderi nationale noi, cum ar fi spalatul pe maini cu sapun si maturatul curtii de gainat, chestii simple care elimina mare parte din risc, tot se cheama ca am realizat ceva.
