De același autor
De la puciul din 2012 încoace o ţinem tot într-un scandal politic şi gafe de policy, că nimeni nu mai apucă să analizeze ceva.
În săptămâna când cel mai cinstit guvern al României ajunge la al 15-lea membru (dacă am numărat corect) pe cale de a fi rejectat pe motive de integritate – unul care cântăreşte politic cât toţi ăilalţi la un loc –, după un an şi jumătate de revoluţie a binelui, agenda protestelor din piaţă capătă adâncime şi buchet, ca vinul matur. După o secvenţă asemănătoare lui ianuarie 2012, cu un înalt funcţionar (dr. Arafat) abuzat de conducerea politică a statului (Băsescu), acum un procuror cu funcţie superioară (Papici) a fost mai mult decât abuzat verbal, anume a fost chiar retrogradat în urma unei ambuscade administrative pentru oprirea unui dosar important; nu mai reiau detaliile. Lumea s-a enervat şi a ieşit în stradă, atâta doar că TV-urile antiguvern n-au mai venit să facă zoom-in pe protestatari – nu de alta, dar pentru că prin grija USL nu mai există TV-uri antiguvern, ci cel mult mici şantaje emoţionale pentru a rezolva diverse problemuţe punctuale.
Nici piaţa anti-RMGC n-a îmbrăţişat entuziast cauza pro-DNA, dar nu pentru că s-ar uita foarte tare în gura smuciţilor cu portavoce care nu pricep că justiţia independentă e ceea ce poate rezolva cazul Roşia Montană acum şi preveni altele similare în viitor, ci pentru că n-au ştiut, lucrurile suprapunându-se cu prea mare viteză. În schimb, a aflat prompt cine trebuia, recte centurionii colonelului Dogaru, trimişi mintenaş să strige pro-Voiculescu şi să-i înjure pe cei care protestau împotriva schimbărilor la DNA. Logic, Voiculescu ar fi trebuit să fie supărat pe promovarea intempestivă în funcţie a procuroarei Bendeac, cea care
i-a făcut lui dosarul; că nu e, şi se bate cu cei care o contestă, spune în sine destul de multe.
Neobişnuit de supărat pare şi guvernul, lucru vizibil în cantitatea crescută de lături vărsate în capul societăţii civile, prin intermediul canalelor neoficiale care îndeplinesc misiunea de a alimenta cu manipulări mass-media principale. E de înţeles: ia să vedem unde îl doare pe Ponta mai tare: (a) la protestele anti-RMGC sau (b) cele pro-DNA? Un premier de ţară democrată poate să explice oricând în Vest: stimaţi investitori şi parteneri politici, noi la guvern suntem oameni serioşi, responsabili, dar ştiţi cum e, contra proiectelor miniere sau energetice se găsesc întotdeauna să strige nişte ecologişti radicali şi studenţi Occupy (aici se aud în fundal murmure aprobatoare din partea altor şefi de guverne), ca peste tot în lume – Canada, SUA, UE, nu-i aşa? Noi îi lăsăm să se exprime liber în piaţă, chiar să blocheze traficul fără aprobare, îi respectăm, încercăm o abordare echilibrată, cu o legislaţie perfect armonizată cu standardele, bla, bla, bla…
În schimb, e mult mai greu să explici în Occident că treci peste proceduri şi dai ordin procurorului general, teoretic independent, să demită un procuror şef de secţie exact în ziua când acesta finaliza contra cronometru rechizitoriul contra vicepremierului. Asta e ceea ce nu se întâmplă nicăieri în altă parte şi face pe toată lumea să ridice sprânceana. Mai ales că partidul repetă la unison, în cap cu premierul: „n-am văzut rechizitoriul, dar sigur este dosar politic, ne solidarizăm cu inculpatul“. Deci cum e, cântăreţii speranţei USL: ne-am întors la epoca Năstase sau nu?
Într-un fel, mă contrazic acum singur: nu ne-am întors, pentru că atunci aveam măcar câţiva miniştri mai stăpâni pe problemele ministerelor decât acum, când generaţia Y a politicii româneşti se vădeşte mai incompetentă decât precedenta generaţie X. De la puciul din 2012 încoace o ţinem tot într-un scandal politic şi gafe de policy, într-un asemenea ritm, că nimeni nu mai apucă să analizeze ceva: Legea sănătăţii, pe care pornise zarva în 2012, a rămas tot acolo unde o lăsase Boc, iar Nicolăescu promite tot la două luni că va face ceva, deşi e clar că nu va mişca nimic până la alegeri. Roşia Montană şi CFR Marfă, pe care picase Guvernul MRU, au fost asumate şi de Ponta, care a dat cu ele în gard.
Pe fiscalitate, premierul îşi confirmă sindromul de dublă personalitate, spunând în public opusul a ceea ce a semnat cu FMI. În proiectul de strategie energetică, ministrul Niţă propune absurd schimbări în fiecare lună, ca să aibă ocazia să cheme companiile la consultări şi să le arate pisica, cu profitabile rezultate. CNADNR nu-i în stare să execute ce a promis, în schimb aruncă bani de la buget pe studii de fezabilitate pentru autostrăzi fanteziste, ce nu vor fi niciodată decontabile de la UE (Sibiu-Braşov), că aşa a stabilit mai nou Ponta cu Johannis la un raliu. Codul insolvenţei a fost făcut praf în guvern, dar nu ni se spune de cine, faţă de varianta propusă de consultanţii Băncii Mondiale. Cumpărătorului CFR Marfă i se dă un respiro până în decembrie, ceea ce aruncă în aer condiţiile de licitaţie şi, probabil, întreaga procedură.
De aceea, cum tot nu-l putem schimba atâta timp cât are susţinere populară – şi are –, mă gândesc la o măsură disperată, de ultimă oră, pentru a stimula performanţa lui Victor Ponta, nu doar retorica: să i se decerneze Premiul Nobel pentru Pace poimâine, la Oslo. Ştiu, s-a mai făcut o dată experimentul cu un alt uriaş propagandist ce răpise în opoziţie minţile demoazelelor şi cetăţenilor soft, pentru a se dovedi finalmente un politician banal la guvernare, anume Obama; n-a prea mers. Dar o încercare în plus n-are ce să strice, că altceva tot nu ne-a mai rămas.
* Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR).
