De același autor
Ei bine, nu chiar de tot, ceva firfirici mai rămân, dar trebuia să vă atrag atenţia cumva, nu? În tot cazul, dacă acum avem o rată de înlocuire de 45% (atât e pensia medie faţă de salariu), în anul fatidic 2030 este posibil ca ea să mai fie doar 15-25%, în funcţie de deciziile care se iau până atunci. De ce este 2030 un an important? Pentru că atunci se va pensiona marea generaţie a “decreţeilor", adică cei născuţi spre sfârşitul lui 1966 şi câţiva ani după aceea, mult mai numeroşi decât cohortele care i-au precedat sau i-au urmat, ca efect al decretului de interzicere a avorturilor. Această generaţie (din care fac şi eu parte) e acum în plină vârstă activă iar datorită efectului de “şarpe care a înghiţit o minge" dată de ea în profilul demografic al ţării, avem astăzi una din cele mai tinere populaţii active ale Europei.
Da, da, aţi auzit bine: una in cele mai tinere. Şi atunci cum se face că în 2011 mai mult de jumătate din deficitul public al României a fost generat de sistemul public de pensii, iar pensionarii au ajuns mai numeroşi decât plătitorii la pilonul unu (pensiile publice)? Explicaţia e simplă: această generaţie mare contribuie puţin la bugetele publice, din multe motive. In primul rând o mare parte din ea e sub-ocupată prin zona rurală, unde trage targa pe uscat în gospodăriile de autoconsum şi nu reuşeşte să participe în economia monetizată. O altă parte, predominant urbană, practică alte ocupaţii în zona gri, deci e tot non-contributoare.
În al treilea rând, în mod ipocrit am dat scutiri sau reduceri de contribuţie unor întregi categorii active, cu motive din cele mai bizare: de la liber-profesionişti la avocaţi; de la ziarişti la scriitori; de la consultanţi de afaceri la fotbalişti. Dorel ciocănarul din fabrică plăteşte integral (mă rog, dacă nu-l salarizează patronul la negru) însă toţi aceşti favorizaţi ai sorţii au regim special, deşi de regulă câştigă mai mult decât el. În fine, o altă parte consistentă a generaţiei decreţeilor se află prin Italia şi Spania, deci nu cotizează în prezent la fondurile de pensii şi sănătate, cel puţin nu la cele româneşti.
Dacă acum, cu o populaţie activă tânără avem permanente probleme la plata pensiilor, ce gândiţi că se va întâmpla după 2030, când decreţeii vor ajunge şi ei la vârsta reparaţiilor capitale iar pensia lor va trebui achitată de copii sau nepoţii lor, mult mai puţini la număr? Ei bine, răspunsul depinde de deciziile de guvernare ce se vor lua între timp. Clar e însă că bine n-are cum să fie, după cum arată un raport al Expert Forum (EFOR) publicat azi (vezi la www.expertforum.ro.
Raportul analizează şapte scenarii şi observă că dacă nu schimbăm în mod radical ceva, sistemul actual se rupe: fie rata de înlocuire coboară de la 45% până la 20% sau mai puţin (cu alte cuvinte, pensia medie va fi a cincea parte din salariu, adică, să mă scuzaţi, praful de pe tobă); fie vom păstra rata de înlocuire la 45%, dar atunci deficitul bugetar al ţării va exploda spre 8.5% (modelul Grecia) şi va urma un colaps.
Măsurile urgente sunt cele ştiute şi impopulare, începând cu mărirea – substanţială – a vârstei de pensionare şi terminând cu lărgirea bazei de contribuţie, astfel încât toţi cei activi să cotizeze la stat, iar nu doar jumătate din ei, ca astăzi. Problema e că nu ştiu care guvern va avea curajul să le ia şi când, din moment ce costul politic ar fi plătit în prezent iar beneficiile s-ar simţi abia peste trei-patru cicluri electorale.
Cu alte cuvinte, nu neapărat demografia, ci populismul şi lipsa de leadership ne vor duce la ruină: din următorii zece ani, cinci vor fi electorali iar pensionarii sunt cel mai important şi stabil grup de votanţi. Aş avea curajul să spun că asta e adevărata problemă a României azi, nu un plus-minus de 10% în alocările UE pe care oricum n-ajungem să le cheltuim.
