La căpătâiul lui Fenechiu

Viitorul apropiat aparţine coabitării liniştite cu salvarea aparenţelor europeneşti. Aproape că simt o simpatie pentru victima inocentă Fenechiu, ce nu va mai trăi aceste vremuri.

„Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se su­ie / Era pe când nu s-a zărit / Azi o vedem, şi nu e.“ Dacă justiţia română ar trebui să-şi pună azi un motto pe cartea de onoa­re, cam ăsta ar fi. Con­dam­narea în pri­mă instanţă a lui Relu Fene­chiu nu demon­s­trea­ză nimic despre situaţia ac­tuală a par­chetelor şi a re­formelor. Ci ara­tă doar ce se lucra prin jus­ti­ţie ieri şi alal­tăieri, când şef al procurorilor anticorupţie era stalinistul Mo­rar, iar spaima în justiţie şi presiunea politică erau atât de intense, încât în fruntea Curţii Supreme a re­u­şit să ajungă independenta – pe bune – Livia Stanciu.

Pe vremea aia, când magistratura se schimba şi se separa de politic sub biciul tiraniei, deşi asta nu era imediat vizibil pentru marele pu­blic, că procesele durează ani de zile, aparatul de propagandă al USL, plus idioţii utili care îl ser­vesc pe Ponta din bucuria de fi băgaţi în sea­mă şi convingerea că el chiar reprezintă un viitor mai bun pentru clasa politică stri­gau în gura mare că reforma nu dă rezultate, iar eva­luările bune din MCV sunt rezultatul lobby-ului lui Macovei şi al altor câţiva tră­dă­tori. Sunt sigur că unii chiar credeau ce spuneau, fi­indcă ci­ne a trăit toată viaţa doar din fabulaţii şi pro­pa­gandă nu-şi închipuie că mai există şi altceva pe lume.

Invers, în 2012-2013, valul spec­taculos de arestări şi con­dam­nări, începând cu Voicu-Cos­tiniu, Năstase şi ter­mi­nând azi cu ministrul Fe­ne­chiu, nu fac decât să ascundă în mod pervers faptul că trendul s-a inversat, iar guvernarea USL, indiferent ce vă spun unul sau altul, n-are gri­jă mai mare (nici mă­car rec­­tificarea bugetară sau regionalizarea) de­cât cu cine va fi înlo­cu­i­tă în toamnă ju­de­că­toarea Stanciu, după ce ins­tituţia pe care o con­duce şi-a permis să declare război pe faţă reţelei Vlasov din Iaşi, prin condamnarea cu executare a unui im­por­tant membru al ei. Nici privatizarea CFR Mar­fă, care trebuie să ajungă la cine a planificat – iată, condamnatul – Fe­ne­chiu, cu orice riscuri, nu se compară, ca miză.

Bun, e clar că Antonescu e o cauză pierdută, iar liniştea tot mai asurzitoare din jurul său nu e decât dovada laşităţii camarilei PNL-iste, oa­meni odinioară de bună calitate, care au ca­uţionat voiculescianismele fetide ale liderului în speranţa că se vor aburca într-o barcă vic­torioasă ce îi va depune pentru cinci ani la Co­troceni. Nimic nou în afară de tradiţionalul „sco­pul scuză mijloacele“, scopul fiind de­bar­carea cu orice preţ a lui Băsescu, faţă de care aveau aversiuni viscerale cu diverse cauze. As­tăzi, cu şansele de succes tot mai mici, in­telectualii PNL tac strategic şi îşi consumă in­vidia faţă de colegii lor care au mers pe mâna lui Ponta: tot din motive meschine, doar cu ceva mai mult discernământ. O să vedem noi cine va fi la anul pe liste la alegerile pentru Par­lamentul European.

Evident, Fenechiu e doar victima nefericită, pro­babil ultima la acest nivel, a unui ciclu de schim­bare care loveşte cu decalaj de timp. Dacă ar fi avut inspiraţia să fure fiecare contribuabil ro­mân de 1 leu (în total, prejudiciu de 6-7 mi­li­oa­ne) cu câţiva ani mai devreme, sau cu câţi­va ani mai târziu, s-ar fi găsit o cale ca să nu paţă ruşinea, măcar şi în primă instanţă: fie cu ajutorul fostelor reţele tip Voicu, azi tem­porar out of service; fie ca urmare a con­so­li­dă­rii procesului de coabitare în România, ce va duce probabil la o gestionare mai inteligentă, europenească a acestor situaţii. Astfel încât nici guvernarea, nici sus-numiţii ei teore­ti­ci­eni să nu mai fie ambarasaţi cu astfel de ca­zuri la vedere.

Ce le-a rămas românilor dezamăgiţi şi care spe­­rau în separarea apelor? Nici măcar alter­na­ti­va bulgară a protestului civic onest, a că­rui idee a fost confiscată şi manipulată jenant în ia­nua­rie 2012 de o reţea de propagandişti inte­re­saţi, plus istericii ce s-au repezit la TV să dea tot felul de interpretări abisale unui pro­test mai curând restrâns şi punctual, în­che­iat ori­cum destul de repede în partea sa re­almente spontană. Electoratul critic din Ro­mânia ar avea mari probleme de opţiune la run­da următoare de vot din 2014, dacă ar exis­ta. Însă faptul că după un an complet ca­tas­trofal, în care este clar de acum pentru ori­ce creier raţional ce a fost bine şi ce a fost rău, nu există costuri po­litice pentru aven­tu­rism, incompetenţă şi im­postură de­mons­trează că acest electorat – pe care, iată, Bul­ga­ria îl are – e la noi doar o spe­ranţă pentru vi­itorul îndepărtat.

Viitorul apropiat aparţine coabitării liniştite cu salvarea aparenţelor europeneşti. Aproape că simt o simpatie pentru victima inocentă Fe­ne­chiu, ce nu va mai trăi aceste vremuri.

* Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR).