La doi cocoşi şi patru pasarele

Sorin Ionita 20.08.2013

De același autor

Lupte de cocoşi, frăţioare? Asta e un concept la care monarhiştii de conjunctură din USL precis nu se gândiseră, i-a luat ca din oală. In fond, de ce nu, n-ar merge la sectorul 5, de-o Ziua Recoltei sau 1 mai?

 

De la prinţese te aşteptai la vicii mai elevate, dar lumea s-a democratizat, o dezgropăm iar şi pe Lady Di, aşa că de ce să discriminăm sentimentul portorican al fiinţei?

Dacă nu vă place plebea şi genul ei de loisir, neoconservatori elitişti care sunteţi, consolaţi-vă cu ideea că aristocraţia are preţul ei: găzduieşte pe rămurele colaterale tot soiul de unchi ţicnţi care umblă în pantaloni fuchsia, fac pipi în ghivece şi colecţionează nasturi de uniforme. Scade asta cu ceva meritele reginei Victoria, sau ale lui Carol I? Nu cred. Însă nu de cocoşii prinţesei, ci de pasarelele ministrului voiam să vorbesc azi, anume de cele tocmai instalate cu mare chiu şi vai pe Valea Prahovei de subordonaţii lui Şova.

De, mă muncea de multă vreme o întrebare şi n-am apucat s-o pun, dar uite că se ivi acuma ocazia: cum o fi arătând ziua de lucru a dlui Dan Şova, ministrul marilor proiecte? O zi obişnuită, vreau să zic, de la 9, când vine la birou (apropo, unde o fi biroul ăsta) şi până pleacă, la 17 sau cât o fi? Ce discută, cu cine discută şi care sunt marile proiecte de care se ocupă?

Deoarece singura realizare în opt luni de mandat, în afară de rezilierea unui contract pe care nu-l mai găseşte, negociată cu firma de avocatură a mamei lui, pare să fie această instalare de pasarele metalice peste DN1, treabă de 3-4 zile. Dată şi asta fără licitaţie sau negocieri, deoarece firma amintită nu se bagă la ştifturi de 80.000 euro bucata; cel puţin aşa se zice că ar costa, dar e bine să vedem contractul până nu se pierde.

La aşa o lucrare de anvergură naţională, inaugurată de premier, va da lumea buluc să se pozeze cu mobilul, ca la podul Calafat-Vidin sau pe Transalpina, ceea ce va reduce un pic efectul scontat de fluidizare a traficului, mă gândesc. Însă întrebarea rămâne: care sunt marile proiecte de care se ocupă dl. Şova şi când vom vedea ceva semnat, plus eventual primul escavator care scurmă pământul? Tarniţa, energie, Comarnic-Braşov – orice, numai să ni se arate ceva nou, nu doar buline în strategii powerpoint.

Contracte nou semnate pe infrastructură de transport, zero; alte domenii, zero; ce se lucrează acum pe mare infrastructură, în ritm care pâlpâie tot mai scăzut ca o lanternă căreia i se termină bateria, sunt în principal proiectele foste ISPA, semnate cu UE până prin 2005-06, plus câteva altele aprobate pe Coeziune după aderarea din 2007

Investiţiile publice în aceste lucrări au scăzut cu 11% în prima jumătate a anului – faţă de 2012 adică, tot an de criză – şi tot mai mulţi constructori sunt presaţi să lucreze pentru pe credit furnizor în proiecte care nu-s nici pe departe PPP (de exemplu, DN Oradea-Deva), deci n-ar avea nici un motiv să crediteze statul.

Chiar şi de somnoroasele pasarele prahovene Şova s-a dezis rapid când a fost întrebat de ce le-a început înainte de finalizarea licitaţiei, dând vina pe subordonaţii din CNADNR, că sunt în lucru “40.000 de contracte” şi n-are el timp să se ocupe de toate. Aveţi o problemă cu instituţiile din coordonarea lui directă, bănuiţi vreo ilegalitate, băi ziariştilor? Foarte bine, mergeţi la DNA, nu deranjaţi pe ministru de la treabă pentru explicaţii. Am încheiat citatul.

Atunci mi-am amintit de chestia asta, care mă frământă de ceva vreme: treaba lui Şova în alea opt ore pe zi, de la care îl întrerupem noi ca proştii, de fapt, în ce constă?

  • Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR)

Articol publicat si pe site-ul evz.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22