Se prosteşte lumea? Cazul Andrei Năstase

Să nu le dăm prea tare în cap tinerilor Năstase, sau celor ca ei, că merg şi bieţii copii cu trendul: cum i-am crescut aşa îi avem.

Băi, dacă reţin eu bine, băieţii ăştia ai lui Adrian Năstase au absolvit un colegiu na­ţional de elită din Bucureşti şi au oarece aspiraţii universitare. Mă tot întreb atunci cum se face că pot să co­mită asemenea peltea de zme­ură sentimentală (şi vag agramată), precum cea postată de fiul cel mare, Andrei, şi mintenaş pre­luată de TVR ca ştire (un scandal în sine, gestul, dar trecem peste asta). Păi da­că într-un real moment de cumpănă al vieţii, când vrei să fii emoţional şi con­vingător, tot ce poţi să livrezi e proză de gospodină care a absolvit liceul tehnologic Buftea, iar singura referinţă literară me­nită să rupă inima târgului e un kitsch de Adrian Păunescu, şi ăla citat greşit, atunci nu-i semn mai bun că într-adevăr şcoala noastră s-a dus de râpă. Hai, nu cer dis­cursul funerar al lui Marc Antony (nu cân­tăreţul, săriţi peste primul hit pe Google şi mergeţi direct la al doilea), dar măcar ceva valabil în interiorul centurii oco­li­toare a Bucureştiului nu s-ar putea?

Sau poate simptomul e mai general, iar explicaţia o fi alta? Mare vâlvă a produs acum câţiva ani profesorul Crabtree de la Stanford, un cunoscut biolog al evoluţiei, când a argumentat într-un articol din Trends in Genetics că viaţa modernă îi fa­ce pe oameni mai proşti – realmente, in­telectual şi emoţional. Zice el că vârful de potenţial l-am atins cam pe la anul 4000 î.H., când încă eram în ma­joritate vâ­nători-culegători, dar după aceea seden­ta­ri­zarea şi mun­ca de tip agri­col au în­cu­rajat mutaţii ge­netice ca­re ne-au tocit abi­lităţile. Nu ştiu cât or fi apu­cat să pres­teze cei doi Năstase ju­nior la ferma de la Cor­nu, dar se vede trea­ba că diver­sificarea pro­fe­sională a familiei în direcţia asta nu le-a făcut bine.

Dar parcă e vorba doar de ei? Deunăzi lua lumea la mişto pe bloguri şi reţele ma­nifestul cre­din­cioşilor ortodocşi vag fun­da­mentalişti – vă amintiţi, ăi de cereau să nu accepte lumea cardul de sănătate cu cip electronic, deoarece „veţi intra într-un joc din care nu veţi mai putea ie­şi“. Ei bine, nu trebuie să fii credincios radical ca să spui asta: câte cărţi scrise de atei nu-s de vânzare prin aeroporturi, la re­ducere, cu teorii conspiraţionale şi mai abi­tir, despre cum ne implantează gu­ver­nul global cipuri în creier?

Sau ce, ideea „folosiţi împotriva bolilor re­medii naturiste, şi nu medicamente chimice“ o auziţi doar de la bisericoşi sau, mai curând, de la diverşi guru-pop şi toa­te fătuţele ce defilează la TV-matinale, ca­re or fi absolvit şi ele de bine de rău vreun colegiu naţional, dar n-ar reuşi neam să prindă tâlcul zicalei „medicamentele sunt acele substanţe din natură pentru care s-a putut proba că dau rezultate; re­me­diile naturiste sunt celelalte“. Adică, e bi­ne să mănânci coajă de salcie albă, dar, da­că separi substanţa activă, o presezi ca o bombonică şi scrii pe ea aspirină, dău­nează la karma.

Obscurantismele sunt mai scuzabile atunci când vin din partea unor hipsteri la modă, vedete rock sau de la Steve Jobs, doar fi­indcă în loc să fie drapate în decor creştin sunt neotribale, şamanice, panteiste, „ener­getice“ etc.? Chiar vorbeam odată cu colegii de la EFOR să facem un sondaj printre intelectuali, lideri de opinie, ar­tişti, cântăreţi, diverşi vorbitori publici şi să-i întrebăm ce-şi imaginează ei că este de fapt energia (ca în expresii gen „ener­gii ascunse“; sau „radia în jur energii pozitive / negative“). Sau ce este radiaţia, ca în expresia „Nu mai cumpăraţi de la supermarketuri mâncăruri iradiate“ (ci­tat din manifestul protestatarilor).

Mă aştept la răspunsuri fascinante. Şi să nu începem cu dietele, că e jale: teritoriu predilect al superstiţiilor şi şamanismului modern. Sau cu horoscoapele omni­pre­zente în ziare şi emisiuni TV, despre care un ilustru academic de la o universitate privată mi-a recunoscut recent cu sin­ce­ritate: „evident că nu cred în ele…, dar am observat că, într-o oarecare măsură, se cam verifică, domnule“. Asta este, în­tr-un mediu public în care dezbaterea ar­gumentată a fost înlocuită cu un discurs de susţinere a cauzei din partea unei ce­lebrităţi mondene.

Deci să nu le dăm prea tare în cap ti­ne­rilor Năstase, sau celor ca ei, că merg şi bieţii copii cu trendul: cum i-am crescut aşa îi avem. Iar când instituţii ilustre pre­cum ICR taie banii de la arta cosmopolită şi decadentă pentru a finanţa festivalul popular de udat neveste, trendul e clar. Vânătorul-culegător din mine, atâta cât a rămas din el, se ia cu mâinile de cap. //