De același autor
Ce-i împiedică pe guvernanţi să adopte formule obiective de alocare a banilor, ca pe fondurile UE? Pentru asta nu trebuie schimbată Constituţia, nici redesenată harta ţării, inventând un nou strat de baroni, cei regionali.
Dragi copii, poate aţi observat că zilele astea preşedintele şi premierul se trag de gulere (că moţ n-au) şi se altoiesc cu basca udă pe chestie de bugetul patriei. Şi poate v-aţi întrebat ce e în fond bugetul ăsta, cum se formează şi ce legătură are d-l vicepremier Dragnea (cu moţ) cu cheltuirea sa, prin oraşe şi sate.
Ei bine, să zicem că, pentru fiecare 100 de lei salariu care intră în buzunarul părinţilor voștri, angajatorul mai plăteşte încă 70 lei, exact către acest buget public. Apoi, când vă luaţi grisine sau iPhone, statul reţine TVA 24% din preț. În plus, ia accize pe benzină, alcool, tutun și produse de lux, taxă de timbru, radio-TV, ecologică și altele. Primăriile mai iau şi ele bani (nu mulţi) prin impozite locale pe case, terenuri, maşini. Toate formează bugetul mare al ţării, din care primăriilor şi judeţelor le revine cam un sfert.
Nu e mult: ele au cheltuieli mari cu salariile profesorilor, asistenţa socială, subvenţii la ȋncălzire şi transport public, strânsul gunoaielor. Rămân puţini bani la investiţii, adică acele proiecte după care strigă lumea: străzi, canalizare, parcuri, grădiniţe şi, în special la ţară, ulițe pietruite şi reţele de apă; iar la Bucureşti, metrou.
Iată de ce UE ne ajută cu bani de dezvoltare ȋn plus: 20 de miliarde de euro pe perioada 2007-2013. Dar mai avem doi ani şi noi am cheltuit doar un sfert: un pic peste 5 miliarde. Şi cum n-am avut încredere în primari, la ei a ajuns mai puţin de un miliard; restul l-au gestionat (prost) ministerele, iar politicienii nu au spus lucrurile astea lui mami şi tati, pentru că nu le pică bine.
Însă ce nu le-au spus deloc, dar o să ştii tu acum, e că dacă fondurile UE zac nefolosite, în schimb, am dat din banii de la buget de şase ori mai mult pentru investiţii locale: cam 5,5 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, decât să se rişte cu banii UE, unde era de muncă, guvernanţii au preferat să bage mâna în buzunarul familiei tale, unde nu îi verifică nimeni. Grosul (3 miliarde) s-a cheltuit în 2007-2008, că veneau alegerile, iar guvernul minoritar trebuia să coopteze cât mai multe primării şi judeţe de partea sa. Noi ne plângem mereu de fondurile UE, dar ce s-a ales de banii ăştia nu discutăm niciodată.
Şi ar fi de spus: diferite ministere au alocat fonduri pentru acelaşi drum comunal; s-au reparat şcoli rurale care se vor închide, deoarece nu mai au elevi; s-au reparat poduri „luate de ape“ în comune fără inundaţii; primarii au fost încurajaţi să demareze 3-4 investiţii deodată şi să nu termine niciuna, ca să aibă şi la anul motiv să ceară bani; n-a existat concurs deschis pe proiecte, ci a primit fonduri cine a fost mai iute de mână sau a avut relaţii la judeţ şi minister.
Între 2004 şi 2011, cu 6 miliarde de euro din impozitele familiei tale, guvernele au cumpărat influenţă în teritoriu şi au încurajat migraţia politică a primarilor către partidul ce controla robinetul bugetar. După calculele EFOR, clientelismul a fost maxim în perioada 2007-2008, fix când au fost şi bugetele mai mari. Comunele şi orăşelele sărace au fost cele mai vulnerabile la clientelism: cheltuielile lor sunt de 2-3 ori mai mari decât veniturile, deci primarii ar face orice pentru nişte investiţii picate din cer.
De exemplu, ar da ulei şi zahăr în campania electorală, ar organiza urne mobile şi autobuze cu votanţi migratori. Ai auzit de chestiile astea, nu? Ele sunt rezultatul lipsei de criterii şi transparenţă în cheltuirea banilor, generând migraţia politică a aleşilor locali, cea mai intensă din Europa.
Ce-i împiedică pe guvernanţi să adopte formule obiective de alocare a banilor, ca pe fondurile UE? Pentru asta nu trebuie schimbată Constituţia, nici redesenată harta ţării, inventând un nou strat de baroni, cei regionali. Nu-i împiedică nimic – adică nu-l împiedică, deoarece din 2013 aceste instrumente de alocare s-au adunat mai toate într-o mână, anume a d-lui Dragnea. Însă e mare nevoie de a controla şi pe mai departe resurse în campaniile electorale şi de a perpetua clientelismul local. În final, încă o veste rea: următoarea perioadă va fi cea mai plină de alegeri din 1990 încoace, cu campanii electorale în 2014 (două), 2016 (două), 2019 şi 2020. Despre toate astea, vezi filmuleţul nostru aici şi dă-ne un vot dacă ţi-a plăcut (click pe butonul verde).
Sorin Ioniţă este analist de politici publice ExpertForum (EFOR).
