De același autor
Orice sistem electoral rezonabil – adică nu cine ştie ce bizarerie exotică, dar unul normal, uninominal, proporţional sau amestecat – e în regulă, dar el singur nu rezolvă România.
Până la urmă, s-ar putea să nu fi fost blat la alegerile astea, ci numai o combinaţie de incompetenţă politică din partea tuturor şi impresie generală că mare lucru oricum nu se schimbă, USL urmând să câştige detaşat, indiferent ce se ȋntâmplă. Ca atare, încurajaţi şi de vremea proastă, nu e de mirare că mulţi au preferat să stea acasă: tema electorală definitorie de vreo doi ani încoace a fost pro sau anti-Băsescu (dar mai mult anti), pentru că el a devenit încarnarea programului de austeritate, iar trendul ăsta n-avea cum să se inverseze aşa repede. În tot cazul, nu în 2012, o perioadă complet pierdută pentru guvernare, în care toate deciziile importante au fost amânate pentru ucigătorul an 2013.
Nu ştiu rezultatul la ora când scriu, dar nu mă aştept la mari surprize, deci mă amuz anticipând indignarea publicului şi comentatorilor când vor constata cu câte mandate a crescut parlamentul (câteva duzini), în loc să scadă, aşa cum s-a tot pălăvrăgit în zadar. Nu că dacă ar fi scăzut ar fi fost vreo brânză, după capul meu, dar e interesant să-i observi pe unii care se dau mari experţi cum propun una, dar le iese fix pe dos. Parcă văd că iar o să reluăm nesfârşita discuţie despre Legea electorală – ce proastă e şi ce multe aberaţii dă şi cum intră unii fără merite la redistribuire, de pe locurile doi şi trei – de parcă nu tot noi am făcut-o, cu mare entuziasm, cu ceva vreme în urmă.
Pe unde or sta acum pitiţi cei care au moşit-o şi au cântat întru slava sistemului de vot uninominal, pe care oricum n-am fi avut vreodată curaj să-l aplicăm în versiune curată, ci într-una hibridă cu proporţionalul, un hibrid care pierde avantajele fiecăruia, dar le adună defectele? De ce nu ies să justifice acum în public funcţionarea sa? A, ba pardon, ies de fapt, dar tot ca să critice legea, propunând schimbări pe viitor ca s-o ameliorăm etc.
Cunoaşteţi acest sindrom: când singura ta sculă e un ciocan, vezi în jur numai cuie. Are, n-are treabă chestiunea cu problemele reale ale ţării, noi schimbăm tot la două cicluri sistemul electoral, din moment ce e singurul lucru la care ne pricepem cât de cât, fiindcă altceva n-am mai învăţat în ultimii 15 ani, că e mai greu. Aşa că frecăm menta cu sistemele de partide şi mecanisme electorale după readerele de curs care s-au tradus cu ajutor Soros în anii ’90, pentru întemeierea în România a onorabilei discipline Ştiinţă politică. Foarte legitim, doar că tot ce am priceput noi din ea este că e suficientă pentru guvernarea unei ţări.
Nu e. Engleza are o distincţie care ajută mult, între politică (politics), adică ce fac partidele şi candidaţii pentru a obţine şi păstra puterea, prin campanie, organizare etc; şi politici (policy), adică ce faci după ce câştigi puterea şi te pui ministru, cu ce-ţi ocupi cele opt ore pe zi de lucru timp de patru ani. Sunt două profesii diferite, cu logici diferite, chiar dacă în practică se suprapun. Mie mi se pare că practicienii şi comentatorii noştri au învăţat destul de multe despre prima parte, dar foarte puţin despre a doua. Iar asta se vede.
Tot sperăm să găsim sistemul ăla perfect de alegere, astfel încât să ajungă la decizie unii care ştiu ce e de făcut cu pensiile, sănătatea, regionalizarea, energia etc. Dar realitatea e că impactul asupra bunei guvernări al acestor chestii, în primul rând al Legii electorale lăsate singură, este fix zero. Orice sistem electoral rezonabil – adică nu cine ştie ce bizarerie exotică, dar unul normal, uninominal, proporţional sau amestecat – e în regulă, dar el singur nu rezolvă România. Asta e valabil şi pentru alte remedii miraculoase, precum cele propuse de Băsescu, anume împuţinarea parlamentarilor sau desfiinţarea Senatului. Cu sau fără aceste măsuri de mare efect mediatic, ţara o va duce tot ca înainte, bine sau prost, pentru că totul depinde de alţi factori. Vorba irlandezului: dacă vrei să ajungi acolo, pur şi simplu trebuie să pleci din alt punct.
Dacă ce vrem e bună guvernare, am un mesaj pesimist: băieţi, îndărăt la şcoală, la recalificare, eventual cu bani POSDRU, când s-or debloca. De ce are ţara nevoie nu veţi găsi în broşurile despre sisteme electorale. Mai lăsaţi legile şi instituţiile în pace, că nu-s aşa rău croite, iar în cadrul trasat de ele se poate lucra dacă chiar se vrea; iar dacă nu se vrea, tot degeaba. Puneţi mai bine mâna pe manualele de politici sectoriale (adică policy), alea groase şi nasoale, cu multe grafice, scheme şi titluri respingătoare, precum Administrarea Educaţiei sau a Sănătăţii, Microeconomie 101 sau Energia Explicată pentru Proşti (nu-i glumă, există), ca să nu mai ajungă să ne guverneze indivizi ce cred în flăcări violet şi misterele lui Zalmoxe de la Vârful Omu. Indiferent cum ar fi ei aleşi. //
