Criza imunoglobulinelor: un episod accidental sau o boală de sistem?

Oare interesează pe cineva ce s-a întâmplat cu lipsa temporară de imunoglobuline, cu ex­cepția pacienților care necesită tra­ta­mentul?! Foarte probabil că nu, aparent este doar o știre oarecare, una din­tre su­tele de știri, care nu ne ating, nefiind direct implicați. Și to­tuși, acest aparent epi­sod ac­cidental ar trebui să ne pre­o­cupe în cel mai înalt grad.

În primul rând, autoritățile, în speță Ministerul Sănătății, au dat explicații ambigue și con­tradictorii, pe alocuri ornate cu jumătăți de adevăr, adică minciuni. Având în vedere fap­­tul că, de această dată, ministerul dis­pu­nea de resursele financiare necesare, achi­ziționându-se alte medicamente decât cele necesare, este clar că accidentul are o cauză umană. Ca întotdeauna, oameni au murit, al­ții s-au aflat în pericol de moarte și nimeni nu este tras la răspundere, funcționarii sau dem­nitarii beneficiind de cea mai înaltă formă de protecție. Cea inexpugnabilă. Politică. În ab­sența informațiilor oficiale, indubitabile, se pot face o sumedenie de supoziții, care merg de la incompetență la lipsă de interes sau, din contră, un interes anume, pentru a pro­fi­ta de ocazie pentru a achiziționa alt produs în beneficiul comerciantului. În fond, aproape că nu este important.

Mult mai importantă este însă atitudinea pre­mierului Mihai Tudose. Domnia sa a reac­țio­nat până la un punct adecvat. Ca om politic cu experiență, știe că o fostă asistentă care a mu­rit poate fi trecută cu vederea, însă nimeni nu poate face față imaginii unor copii cu măști la gură, care imploră pen­tru a-și primi me­di­ca­men­tul fără de care viața le este pusă în pericol. Și, de îndată, i-a con­vocat pe mi­nis­trul de resort şi pe re­pre­zentanții aso­cia­ții­lor pro­du­că­torilor de me­di­ca­mente, a și găsit so­luția: scu­tirea tem­po­rară a fir­melor pro­du­cătoare/im­por­ta­toare de pla­ta taxei clawback pen­tru pro­dusele care au ge­ne­rat criza.

Am convingerea că cititorul, deși a mai auzit de această taxă, nu are o în­țelegere profundă a acesteia. Pe scurt, este pro­babil singura taxă pe cifra de afaceri plătită de o entitate comercială din România. De o taxă pe cifra de afaceri s-a mai vorbit de curând în spațiul public, atunci când guvernul amenința ta­xa­rea cu 1% a băncilor și a multinaționalelor ca­re-și externalizau pro­fi­tul. Firmele de me­di­ca­mente însă plătesc deja un impozit, care în pre­zent este de 19% din cifra de afaceri cu sta­tul! Mai mult, acest uimitor procent este variabil, depinzând de nivelul de depășire a bugetului alocat me­di­ca­mentelor compensate în urmă cu 5 ani. Acum consumul este cu 19% mai mare față de 2012, iar acest 19% se face venit al CNAS de la firmele respective. Anul precedent, de­pășirea a fost de 14%, anul viitor este foarte probabil să fie 25%. Du­pă acest mecanism, peste 3-5 ani, firmele de medicamente ar trebui să lase bugetului de stat 30-40% din cifra de afaceri, nu din profit. Este evident ori­cui că acest mecanism nedrept este revolut, depășit de realitate și în fapt inacceptabil. De ce este totuși acceptat? Pentru că firmele vor să facă afaceri în Ro­mânia, nu să-și închidă reprezentanțele și să plece. La Ministerul de Finanțe nimeni nu lucrează pentru a pune pe masă o altă formă de finanțare a bugetului CNAS care să în­lo­cu­iască clawback-ul! Închid această paranteză, făcută doar pentru a demonstra că guvernul ne expune pe noi toți, nu numai pe bolnavii care necesită imu­noglobuline, la riscuri ma­jore, la perturbări ale aprovizionării cu me­di­ca­mente care în vii­torul apropiat vor afecta alte categorii de pa­cienți.

Ceea ce este însă extrem de negativ în so­luția asumată de premier este scutirea per­sonalizată, singulară, de plata taxei clawback doar pentru aceste medicamente. Această decizie este o instigare pe față către ceilalți producători să se revolte, folosind același me­canism, al crizei temporare de aprovizionare, în pofida cadrului aparent asigurator îm­po­triva acestei eventualități.

Premierul a anunțat deja că nu intenționează să-l demită pe ministrul Sănătății, Florian Bo­doc, și este lesne de înțeles de ce. Criza nu s-a încheiat, este de datoria sa să o lichideze. Pe de altă parte, senatorul PSD Bodoc are și domnia sa un vot important în economia supraviețuirii Guvernului Tudose. Am însă convingerea că, atunci când se va pune pro­blema unei „evaluări“, după ce apele tulburi din PSD se vor mai fi limpezit, Bodoc va fi sacrificat ritualic, cu admonestări și critici te­levizate.

Se developează încă o dată lipsa de preo­cu­pare pentru politici pe termen mediu, ine­ren­te, impuse de realitate. Guvernul adoptă ex­clusiv politici pompieristice, dând cu o mâ­nă unora și aducându-i la paroxism pe alții. În sănătate există și alte probleme absolut si­mi­lare, demonstrând proasta guvernare, și nu simple accidente. Spre exemplu, guvernul (de la Ponta la Cioloș și acum Tudose) a efectuat majorări salariale pentru personalul medical din spitale fără a ține cont de faptul că ju­mă­tate dintre medici şi asistente lu­crea­ză în afa­ra acestor unități. De doi ani ten­siu­nile se tot acumulează și este foarte probabil că în pri­măvară vor surveni forme severe de protest din partea acestor medici. O or­do­nan­ță de urgență aduce utilizarea cardului de să­nă­tate în numele altuia în rândul faptelor penale, fără a spune cum vor mai beneficia de con­sul­taţii de specialitate şi medicamente per­soa­ne­le nedeplasabile. Multe dintre spitale au intrat într-un serios deficit de finanțare în ul­timele două luni, obligând pacienții la cum­părarea medicamentelor fără ca guvernul să pre­fi­gureze modalități de regândire a finanțării prin modificarea tarifelor şi așa mai departe.

Sănătatea românească se află în derivă. Fe­no­menul nu este unul nou, ci are drept rădăcină lipsa totală de interes pentru fenomene legice care, ignorate, răbufnesc, uneori dureros, al­teori răspândind moarte.