De același autor
Puține lucrări relevante pe plan internațional s-au scris la noi despre Marea Neagră și acestea aparțin exclusiv medieviștilor (în primul rând, Gheorghe Brătianu și Șerban Papacostea). Cum cei doi autori nu pot fi compilați decât până în secolul al XV-lea, nu avem până în momentul de față, în limba română, o monografie completă a acestui spațiu atât de complex și intrat pe lista marilor subiecte de actualitate internațională. Acest lucru este regretabil, având în vedere că se vor împlini în curând 140 de ani de când România își exercită suveranitatea și în apele Mării Negre. În lipsa unei expertize de calitate, dincolo de limitele potențialului țării noastre și voinței naționale, ce rol putem pretinde să jucăm în această regiune?
Descoperim și redescoperim Marea Neagră de-a lungul crizelor și eșecurilor categorice: conflictul din Georgia, gazoductul Nabucco, recuperararea Crimeei de către Rusia și conflictul din Donbass, reticențele Bulgariei cu privire la o eventuală flotă NATO la Marea Neagră, evoluțiile din Turcia și parteneriatul strategic al acesteia cu Rusia. În tot acest context, România pare aidoma satului galic al lui Astérix și Obélix. Ce valoare mai are parteneriatul strategic dintre Turcia și România în fața intereselor Ankarei față de Moscova? Dar flancul sud-estic al NATO cât mai este de solid? Președintele Erdoğan nu s-a sfiit să anunțe că vizita pe care o va întreprinde marți la Sankt Petersburg pentru a-l întâlni pe omologul său rus, Vladimir Putin, va fi una istorică: relansarea gazoductului Turkish Stream, finalizarea centralei nucleare turcești de către compania rusă Rossatom și stabilirea unei foi de parcurs pentru atingerea obiectivului de 100 de miliarde de dolari de schimburi comerciale anuale. La nivel politic se așteaptă o armonizare a pozițiilor pe Ucraina și Siria.
Poate ar trebui să amintim și de vizita d-lui John Kerry la Kiev, din 7 iulie, în care s-a pronunțat în favoarea punerii în aplicare cât mai grabnice (înainte de plecarea lui Barack Obama de la Casa Albă) a Acordului Minsk 2 și acordarea unui statut special pentru Donbass. Sau vizita de două zile (25-26 iulie a.c.) de la Chișinău și Tiraspol a șefului diplomației de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, în care acesta s-a pronunțat în favoarea unui statut special pentru Transnistria.
Marea Neagră a devenit astfel un spațiu de înțelegere a marilor puteri, un domeniu rezervat celor mari, al diplomației clasice bazate pe raporturile de forță și în care țări cu interese limitate, de talia României, cu greu își pot susține o agendă proprie. Relevanța litoralului românesc la Marea Neagră este dată exclusiv de prezența americană, României revenindu-i doar rolul de gazdă, iar nu de subiect al istoriei. Asumarea unui rol de observator lucid ar putea oferi României șansa descoperirii fără lozinci a Mării Negre („Marea Neagră, asemenea Mării Baltice și Atlanticului de Nord, este regiune de interes strategic pentru Alianță“ – Klaus Iohannis, după ședința CSAT din 10 iulie a.c.) și promovarea unor proiecte realiste care să se înscrie într-o viziune strategică clară și coerentă.
