America și reticențele europene

Ioan Vlad Nicolau - 07-30-2021

Nici acum, foarte tîrziu, aşa zişii „leaderi” ai fantomei numite EU, nu s-au dezmeticit din fumurile care-i ameţiseră în secolul XX inducându-le falsa idee că încă ar mai fi, sau ar mai putea fi luaţi drept „mari puteri”! Dar nu numai că ar mai fi, sau că ar mai putea fi luaţi drept puteri dominante dar că ar trebui să fie obligatoriu şi veşnic consideraţi ca atare, orice s-ar întâmpla în viitor şi oricâte s-ar schimba în lumea asta. Asta numai şi numai fiindcă au fost odată! Nici după al doilea război nu le-a trecut falsa impresie că ar fi la fel de puternici ca în de mult trecute vremuri, cu toate că secolul XX le-a dat o lecţie usturătoare care ar fi trebuit să-i atenţioneze că nu mai sunt mari şi nici puterici, ci că depind din ce în ce mai mult de alţii. Nici măcar după ce americanii au pus punct „războiului rece” aruncând colosul roşu înafara ringului istoriei, n-au priceput că sunt perdanţi în faţa altor coloşi care se formează şi cresc sub ochii lor în lumea mare. Că trenul destinului lor a trecut pe lângă ei şi că altul nu mai vine. Nici acum nu sunt conştienţi că în răsărit în imediata lor apropiere se află un monstru ce nu-i încă mort d-albinelea, ci s-ar vrea din nou imperiu, fiind gata pentru asta să recurgă la orice porcărie politică sau militară. Şi tot în răsărit , dar ceva mai departe, un alt colos, mult mai periculos ca primul, se ridică şi creşte ca un nor negru de furtună, ameninţînd să-şi reverse ordiile peste Europa ca s-o şteargă de pe faţa pământului, tot aşa cum odată de mult, o altă Europă ajunsă-ntr-un stadiu de imperiu şi civilizaţie ne mai văzută, fusese făcută praf şi aruncată-n nefiinţă de către barbari veniţi tot de acolo de unde mai veniseră odată, din răsărit, care o copleşiseră numeric. Nici acum nu-sau trezit din eresul în care continuă să trăiască imaginându-şi că reprezintă o putere care ar putea să impună ceva cuiva şi ne reuşind să-şi închipuie că dac-ar fi să rămână singuri în faţa furtunii iscată-n orientul îndepărtat, nesimţit mai întîi, apoi din ce în ce mai ameninţător şi mai brutal, se va abate curând, fără cruţare asupra lor, asupra noastră. Probabil că încă în cursul acestui secol! Şi dac-ar fi să se-ntâmple aşa, cea ce astăzi încă numim Europa, ar dispărea cu totul, ori dacă totuşi ar mai rămâne ceva din ea, asta ar fi numai o amintire, un fel de ceva, trăind în nişte teritorii vorbitoare de limba rusă şi chineză într-un teritoriu care odată s-a numit Europa şi fusese locuit de nişte popoare care se numeau europene. Nimic şi nimeni nu le poate scoate din cap ideea că întregul continent european le aparţine, că ei sau mai degrabă zis, el (în special Macron) va putea singur şi va trebui întocmai lui Napoleon, să conducă marele imperiu european, ieşit ca Venus din nimic, din spuma mării, măreţ, puternic, dominând restul lumii! El piticul, impunând restului lumii voinţa sa de atotputernic piticuţ! Visuri de mic şi meschin pitic orgolios, trăind într-o lume virtuală, ruptă cu totul de realitate şi condusă de nişte paiaţe pe cât de inconştiente pe atât de neputincioase! Ar fi de dorit ca domnul Macron să-şi vină în fire, să recadă cu picioarele pe pământ şi scoţând capul din nori să privească realitatea în faţă, că Franţa singură şi astăzi este mică, neajutorată şi în faţa catastrofei politice şi militare care e pe cale să se formeze, sau mai bine zis să se reformeze în răsărit, este pierdută! Cu acest rău care se ridică nu se poate face niciun fel de alianţă, niciun fel de convenţie politică, militară sau economică, unicul fel de relaţii pe care-l poate avea acest rău cu vecinii săi fiind relaţia pe care ar putea-o avea casapul faţă de turma aflată-n ocolul abatorului său! Atât! Nu mai visaţi, nu mai vă faceţi iluzii şi nu mai expuneţi Franţa şi nici celelalte ţări europene unui pericol mortal! În cea ce priveşte Germania, în momentul de faţă, ea pluteşte-ntr-un fel de stare de imponderabilitate şi nesiguranţă totală, încă ne ştiind unde va ateriza în toamnă după alegeri. Dacă va ateriza în stânga continuând drumul Merkel prin Laschet cochetând în secret şi în continuare cu periculosul gând, mai mult vis decât gând, la o axă economică Berlin-Moscova-Peking, adică economică şi atât, crezând ea că aşa ceva ar putea fi posibil. Sau către dreapta, revenind la dreapta raţiune, prin refacerea unei alianţe transatlantice sănătoase şi normale, adica renunţînd la eresurile pârţoase către care fusese împinsă în tot timpul suspectului kancelariat merkelist ce a tras mai mult spre răsărit decât către apus, de la-nceput şi până la să sperăm, sfârşitul din toamna lui 2021, revenind înfine la statutul de ţară normală europeană. Fără ifose şi senzaţii de dominaţie nerealiste, căpătate-n ultima vreme, timp în care căpătase falsa impresie că într-adevăr Germania este de drept şefa Europei. Poate că atunci însfîrşit să poată începe împreună cu celelalte state europene cândva, formarea unui conglomerat European de tip federaţie, conglomerat care într-un viitor ce încă deocamdată încă nu se întrevede, împreună cu celelalte state civilizate, să constituie un tampon opozant credibil dictaturii şi demenţei ce tinde astăzi să formeze un imperiu totalitarist care să aducă sub jugul stîngist, restul lumii.

Liviu - 06-24-2021

anul asta s-au implinit 200 de ani de la moartea ultimului lider semnificativ al Frantei - Napoleon...si nici macar nu era francez Maimutoiul asta face pe Napoleonul, dar n-are spor China e dusmanul si lacomia o sa-i piarda si pe americani si pe europeni, dorinta de profit obtinut fara efort, fara riscurile pe care le incumba tehnologiile avansate de manufactura: automatizare, robotizare si AI