De același autor
Vizita de lucru a cancelarei Angela Merkel la Washington (15 iulie) a fost una de adio, după 16 ani petrecuți în fruntea guvernului de la Berlin. Vor urma și altele de acest gen în mai multe capitale occidentale. Totuși, faptul că seria începe cu Washingtonul nu are nimic întâmplător. Schimbarea de ștafetă de la Casa Albă, odată cu instalarea administrației Joseph Biden, îi oferă cancelarei ocazia de a juca un ultim rol înainte de părăsirea funcției în septembrie. Un moment de care Angela Merkel a căutat să profite din plin, având în vedere oportunitatea oferită de revenirea la Casa Albă și la Departamentul de Stat a garniturii de experți și cunoscători ai afacerilor europene, în frunte chiar cu președintele Biden. Deși considerată un partener tradițional al Statelor Unite, Germania a cunoscut în anii în care Angela Merkel s-a aflat în fruntea guvernului de la Berlin o distanțare față de cel mai important partener strategic din afara UE. În primii trei ani de mandat, relațiile cu președintele George W. Bush au fost destul de rezervate: urmele politicii predecesorului ei, Gerhard Schroeder, care s-a opus vehement intervenției militare în Irak, au persistat, dar însăși Angela Merkel s-a abținut să trimită trupe care să ia parte la faza post-conflict. Au urmat opt ani de relații normalizate cu tandemul democrat Barack Obama-Joseph Biden, dar și acestea au fost marcate de recentrarea interesului american din Europa spre regiunea Asia-Pacific, precum și de episodul interceptării telefonului cancelarei de către NSA. În sfârșit, ultimii patru ani au fost marcați de o adevărată animozitate din partea președintelui Donald Trump, care a avut totuși meritul să scoată în evidență strategia bismarkiană a Berlinului sub acoperirea angajamentului european și euroatlantic.
Însă vizita de la Washington a Angelei Merkel a fost, în egală măsură, și dorința președintelui american, aspect care ne arată că acesta are intenția de a pune Germania în centrul politicii sale europene. Berlinul este un partener-cheie al Washingtonului în noile echilibre europene post-Brexit, statele din Europa de Est neavând capacitatea de a oferi Statelor Unite suficientă influență în instituțiile europene. Ridicarea sancțiunilor la adresa companiilor germane implicate în construcția gazoductelor Nord Stream 2 ne arată că negociatorii germano-americani nu au pierdut deloc timpul. De asemenea, administrația Biden a revenit asupra deciziei lui Donald Trump de a retrage forțele militare staționate în Germania. Ce ar putea oferi la schimb Germania? În primul rând, susținerea unei politici europene față de China complementară cu strategia americană. Se știe că Germania a fost până acum principalul factor care a împiedicat o poziție europeană mai robustă față de China, interesată fiind numai de promovarea strictă a intereselor sale economice pe imensa piață de 1,4 miliarde de consumatori. Președinția germană a Consiliului UE a fost chiar încununată de semnarea unui acord de investiții cu China, în care s-a văzut clar intenția de a profita de vidul creat de schimbarea de ștafetă de la Casa Albă. Dacă Parisul este ferm angajat cu forțele sale expediționare aeronavale în complementaritatea cu Washingtonul, Berlinul se arată rezervat în a-și asuma „rivalitatea sistemică” față de China.
Al doilea subiect de interes pentru Washington în ceea ce privește Germania este legat de Europa de Est și de Rusia. Strategia germană în acest spațiu ridică multe semne de întrebare, având în vedere cooperarea energetică strategică cu Rusia și dinamismul investițiilor germane pe piața rusă. Aidoma propunerii președintelui german Steinmeier la recentul summit al Inițiativei celor Trei Mări de la Sofia pentru ca acest format multilateral să intre sub egida UE: aceasta poate prezenta un avantaj sub aspectul susținerii investițiilor care să stimuleze cooperarea între membrii inițiativei și accesarea de bani europeni. Totodată, cancelara se pare că s-a angajat ca măcar Ucraina să continue să facă parte din tranzitul gazelor rusești spre piața germană și să susțină cooperarea cu Kievul. Prezența lui Zelinski la Berlin, cu o zi înainte de deplasarea cancelarei la Washington, a fost un semnal în acest sens transmis administrației Biden.
Un alt subiect de interes din partea Washingtonului privește, desigur, participarea germană în cadrul NATO, o asumare mai clară a responsabilităților, inclusiv prin susținerea cu mai multă convingere a aliaților din Est – Polonia și Țările Baltice.
Timpul de lucru alături de Merkel va fi însă scurt. Din septembrie, Washingtonul va trebui să o ia de la capăt și, chiar dacă există o unanimitate în întreg spectrul politic german cu privire la importanța parteneriatului cu SUA, vor exista nuanțe în funcție de componența viitoarei coaliții de la Berlin, dar și de personalitatea viitorului cancelar. //
