De același autor
Pentru Europa comunitară, 2019 va sta sub semnul acelorași „zodii“ ca anul precedent: Brexit, criza de leadership, criza relațiilor transatlantice atât sub aspectul chestiunilor securitare, dar și al celor comerciale, fragilizarea partidelor mainstream și creșterea forțelor politice și mișcărilor populiste și antisistem, o Federație Rusă proactivă la frontierele orientale.
Marile puteri europene cu rol decisiv în orientarea Uniunii, în primul rând Franța și Germania, trec prin crize politice profunde care le afectează atât legitimitatea, cât și capacitatea de acțiune externă. În orice caz, atât Emmanuel Macron, cât și Angela Merkel vor consacra multă energie în interior, cu atât mai mai mult, cu cât în luna mai vor fi alegeri europene cu rol de test pentru viitorul lor politic și pentru forțele pe care le reprezintă. Acest lucru înseamnă mai puține ambiții în plan european. Tentația replierii va crește la Paris și la Berlin și pe fondul lipsei de popularitate internă de care se bucură Uniunea lărgită, cât și al derapajelor din țări precum Italia, Ungaria, Polonia, România.
Italia, a treia țară ca pondere a Uniunii Europene, este, de asemenea, absorbită de echilibristica politică fragilă pe care se așază guvernarea și de prioritatea acordată de principalul partid de guvernământ, Liga Nordului, politicii securitare și de combatere a imigrației ilegale. Cât despre Marea Britanie, aceasta este prea absorbită de chestiunea Brexit-ului, pentru a mai avea altă ambiție, chiar în ceea ce privește aspectele securitare europene în care este chemată să joace un rol important și după eventuala ieșire din Uniune. Nici poziția țărilor mai mici nu este neapărat mai bună. Suedia, bunăoară, este condusă de un guvern interimar, la mai bine de patru luni de la alegerile legislative. În aceste condiții, anul 2019 va fi cel mai probabil un an al stagnării, cel mult al pașilor mici, în ciuda ambițiilor care vor fi enunțate la Reuniunea la Nivel Înalt de la Sibiu privind viitorul Uniunii Europene.
Și mai îngrijorătoare este accentuarea marginalizării strategice a Uniunii Europene pe scena internațională, fenomen produs atât de criza de leadership și de absența reformelor instituționale care să dea mai multă coerență ansamblului, dar și de asperitățile crescânde din relația Paris-Berlin și Washington. Acestea din urmă vor continua să deșire Uniunea Europeană atât pe capitolul autonomie strategică, dar și pe anumite subiecte de politică externă, ceea ce va mări distanța între statele europene apropiate de linia Washingtonului și cele care i se opun. Atitudinea de neconsultare a aliaților europeni de către președintele Trump are drept principal efect la nivel internațional erodarea credibilității europene ca pol de putere în sistemul internațional. Efectele șicanelor comerciale dintre cele două maluri ale Atlanticului pot afecta productivitatea unor sectoare importante ale economiei europene, în special industria auto germană și implicit fabricile de subansambluri din țările est-europene.
În sfârșit, alegerile europene ce vor avea loc între 23 și 26 mai vor însemna întărirea partidelor și mișcărilor populiste și antisistem, mărind numărul celor neîncrezători în forma actuală a proiectului european, mai ales că reducerea creșterii economice din zona euro va crește sentimentul de neîncredere. Probabil că nivelul absenteismului în rândul alegătorilor europeni va fi destul de mare. Noua Comisie Europeană va avea nevoie de personalități capabile să dea un nou suflu și să reconstruiască credibilitatea în fața cetățenilor Uniunii. Credibilitatea Uniunii Europene ca subiect important al sistemului internațional va fi pusă la încercare și de activismul Rusiei în regiunea extinsă a Mării Negre și în Mediterana Orientală. O atitudine europeană anemică la frontierele orientale va deșira și mai mult Ucraina și Republica Moldova, două țări în care vor avea loc anul acesta alegeri politice. O mică veste bună în acest an va fi reprezentată de începerea negocierilor de aderare la UE a Albaniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, ceea ce va duce la un plus de stabilitate în Balcanii de Vest și va stimula țările regiunii să continue pe calea reformelor economice și a responsabilității în menținerea stabilității regionale. //
