De același autor
Începând cu secolul al III-lea, Imperiul Roman părea amenințat atât din exterior, dar și în ce privește funcționarea sa internă. În părțile orientale ale imperiului, creștinii, tot mai numeroși, creează o adevărată problemă, nerecunoscând cultul imperial și refuzând să se angajeze în armată.
Acestea sunt ideile care mi-au venit în minte în momentul în care am privit scenele de contestare a statului francez și ordinii sale, de refuz al valorilor care stau la baza civilizației franceze. Da, Franța se confruntă cu o problemă existențială care nu poate fi nicidecum comparată cu manifestațiile din Statele Unite, din mai 2020, care au urmat uciderii de către poliția din Minneapolis a afro-americanului George Floyd. Dacă peste Ocean aceste proteste se înscriu în frustrările comunității afro-americane generate de faptul de a nu se simți pe deplin egală în drepturi cu majoritatea de sorginte europeană, în Franța este vorba de ceva mult mai grav. Moartea tânărului adolescent Nahel, în vârstă de 17 ani, este instrumentată pentru a contesta statul francez în fundamentele sale. În Franța este vorba de nerecunoașterea statului, de dorința de a respinge tot ceea ce desemnează termenul de francez. O imagine de „palestinizare” oferă aceste violențe – moartea acestui adolescent a cărui imagine de martir face trimitere la cazul minorului Mohammed al-Doura, din septembrie 2000, ucis în Gaza, și care a fost instrumentată într-o logică de control al teritoriului.
Oare huiduirea Marseillaisei de către etnici algerieni, dar având cetățenia franceză, având vecini francezi, mergând la școli ale statului francez, folosind serviciile oferite de statul francez, la meciurile de fotbal dintre Franța și Algeria, nu ascunde, de fapt, aceeași respingere existențială a tot ceea ce înseamnă Franța și de marcare a unei geografii care iese de sub suveranitatea franceză? Dar fenomenul îngrijorător, de care se vorbește foarte puțin la noi, de contestare a laicității în școli, teama profesorilor de a semnala purtarea ostentativă a veșmintelor tradiționale musulmane, „sesiunile” de rugăciune? Cine urmărește principalul jurnal de știri de pe France 2, redifuzat la ora 21:30 (ora României) de TV5, a observat desele referiri la această realitate care amenință Franța chiar pe terenul școlii, acela care „fabrică” cetățeni și rafinează identitatea comună.
Un sondaj IFOP realizat în toamna lui 2020 arată că 74% dintre tinerii musulmani cetățeni francezi de până în 25 de ani consideră că islamul trebuie pus înaintea Republicii. Sunt și alte măsurători care arată cunoașterea tot mai slabă a limbii franceze în rândul unor comunități și reproducerea pe teritoriul Franței a unor obiceiuri din țările lor de origine. În fața acestei realități, statul francez, clasa politică, elitele franceze sunt de-a dreptul paralizate. Demersurile lor s-au focalizat prin investiții masive în cartierele sensibile, lăsând chestiunile de fond, cauzele profunde ale acestui fenomen, să devină și mai grave. Dar ce anume ar putea face? Deja o parte a populației Franței – în jur de 10% – este de origine magrebiană, fenomenul migratoriu pare imposibil de controlat, revoluția mijloacelor de comunicare în masă face ca aceste comunități să fie de fapt transnaționale, între Franța și țările lor de origine, și să își conserve rădăcinile în cultura politică și religioasă din patriile lor de origine. Să amintim și ura întreținută de statul algerian împotriva fostei puteri dominante, Franța, care influențează starea comunității de sorginte algeriană. Dar toate aceste adevăruri nu pot fi pronunțate decât cu costuri foarte mari pentru statul francez – legăturile sale esențiale cu fostele colonii, dar și cu alte țări tot mai importante pentru cooperarea sa externă – Turcia, țările Golfului – ar fi puse în pericol. De asemenea, riscul unor contestări și mai violente s-ar amplifica. Și atunci? Și atunci, liderii politici francezi fac apel la responsabilitatea părinților, discută de alte și alte politici pentru diminuarea excluziunii sociale, primarii organizează marșuri împotriva violenței. Totul, până la următoarea criză, când situația va fi și mai gravă. Iar de aici ne putem întreba cum va arăta un stat contestat de o parte a propriilor cetățeni, o parte care va deveni tot mai consistentă, dacă ne uităm pe progresia demografică de sorginte magrebiană. Cum vor gestiona Franța, dar și alte țări europene, presiunea demografică tot mai mare din Africa, în condițiile fragilizării statelor din Sahel și imposibilității de a găsi o soluție de stabilizare și reconstrucție durabilă a Libiei? //
