De același autor
China a celebrat la 1 iulie centenarul partidului său comunist, o întâlnire atât cu istoria, dar mai ales un moment important în pregătirea congresului din toamana anului 2022, al XX-lea, la care actualul secretar general și președinte al țării, Xi Jinping, va încerca să obțină un nou mandat de cinci ani. Simbolistică și putere, așa se poate rezuma marea aniversare, o aniversare ce trebuie plasată în “timpul lung” al istoriei Chinei. Căci Partidul Comunist Chinez (PCC) nu trebuie așezat în aceeași categorie cu celelalte partide comuniste în ciuda revendicarii sale de la marxism și leninism.
Elocventă este istoria ultimului împărat al Chinei, Pu Yi, cel care, după ce și-a făcut mea culpa și a adresat un adevărat rechizitoriu la adresa japonezilor în cadrul procesului din 1946 al Tribunalului Internațional de la Tokyo, este amnistiat și este autorizat să revină la Beijing. În capitala comunistă, fostului suveran i se permite să aibă o reședință luxoasă, fiind angajat mai întâi la grădina botanică a Palatului Imperial și ulterior la arhivele istorice ale statului. Este chiar ales în Consiliul Politic al Poporului. Dificil de imaginat un asemenea destin în Uniunea Sovietică, acolo unde țarul Nicolae al II-lea împreună cu familia sa sunt lichidați într-un mod atroce. Am evocat acest episod pentru a arăta mentalitatea cu totul diferită de cea europeană, deși Partidul Comunist Chinez a apărut sub influența europeană în concesiunea franceză din Shanghai. Dar China integrează totul în marea sa istorie, așa cum a integrat și dinastia mongolă Yuan în secolele XIII-XIV. Drapelul Chinei reflectă, de altfel, această unitate istorică, e drept în jurul noii dinastii roșii, Partidul Comunist, reprezentat de steaua centrală în jurul căreia gravitează cele patru stele mai mici, reprezentând și mica burghezie și burghezia națională care acceptă rolul său conducător. Partidul Comunist Chinez reface astăzi imperiul și poate fi considerată o dinastie electivă, deloc interesată în exportul de revoluție comunistă, dar în distrugerea legitimității influenței occidentale în lume.
Această aniversare ne oferă ocazia să aruncăm o privire și asupra liderilor partidului comunist chinez în frunte cu Xi Jinping. Avem o garnitură de lideri care cunoaște foarte bine lumea occidentală dar cu toate aceastea nu aderă la cultură occidentală. Dimpotrivă, s-au impregnat de cultura occidentală tocmai pentru a o cunoaște cât mai bine și a o putea domina în marea confruntare pentru hegemonia mondială. Xi Jinping a efectuat un sejur într-o familie americană din Iowa iar ministrul de externe Wang Yi a fost la Georgetown. În plus, membrii săi înțeleg foarte bine funcționarea capitalismului. Presa oficială chineză dezvăluia în 2018 că Jack Ma, cel mai cunoscut miliardar al Chinei, era membru al Partidului Comunist Chinez.
În ciuda celor 92 de milioane de membri, puterea PCC este foarte centralizată. Comitetul Central are numai 200 de membri iar Biroul Politic numără 25. O realitate omniprezentă la fiecare nivel al administrației. În fiecare minister și în fiecare structură administrativă, până la cel mai mic organ de conducere local, există o celulă a partidului care conduce și supervizează. O adevărată castă de care depinde și intrarea în elita economică a țării. Potrivit unor date aparute in presa, 90 % din unitatile economice de stat si jumatate din cele private aveau cel putin o celula comunista.
Luptele politice sunt uneori foarte violente și în mod cert, apropierea celui de-al XX-lea congres de la anul le va intensifica. În 2012, eliminarea lui Bo Xilai, rivalul lui Xi Jinping, membru al Biroului Politic, este elocventă cu privire la intensitatea luptelor de putere la vârf. De asemenea, în 2014, generalul Xu Caihou, vicepreședintele influentei Comisii militare centrale și opozant al lui Xi Jinping, a fost de asemenea înlăturat în urma unor acuzații de corupție.
Partidul Comunist a intrat într-o nouă eră odată cu Xi Jinping: un cult al personalității nemaivăzut din perioada lui Mao, o concentrare a puterii care a culminat în 2018 cu eliminarea plafonului de două mandate prezidențiale, reducerea numărului de ministère, de la 27 la 25 și eliminarea sistematică a oricărei alternative în sânul conducerii centrale a partidului. Totodată asistăm la o centralizare fără precedent, crearea mai multor organisme de coordonare în toate sectoarele strategice ale statului, inclusiv în privința securității interne și a politicii externe, în fruntea cărora se află secretarul general al partidului Xi Jinping.
Un alt aspect ce trebuie considerat este cel legat de deriva naționalistă care a căpătat întâietate în fața ideologiei marxist-leniniste. Din aceasta din urma, mai ales din leninism a mai ramas numai disciplina si omniprezenta unor cadre de partid calificate. Discursul lui Xi Jinping, de la 1 iulie, din Piața Tiananmen, este revelator din acest punct de vedere, acesta declarând că epoca în care China era colonizată a apus pentru totdeauna. Creșterea Chinei este ireversibilă, a mai declarat Xi, aluzie la obiectivul de a deveni puterea numărul unu la nivel mondial atunci când centenarul republicii populare va fi marcat, în 2049.
