Cine a câștigat în Nagorno-Karabah?

Marele câștigător al conflictului azero-armean este Federația Rusă.

Stefan Popescu 17.11.2020

De același autor

Conflictul azero-armean care privește enclava Nagorno-Karabah și zona-tampon din jurul acesteia a luat sfârșit. Operațiunile militare au durat nu mai puțin de șase săptămâni. Un acord semnat în seara de 9 noiembrie, sub egida Moscovei, a pus capăt poate celui mai sângeros conflict dintre armeni și azeri, cu excepția celui de la începutul anilor 1990. Acesta consacră, fără discuție, victoria militară a Azerbaidjanului, care recuperează întreaga zonă- tampon din jurul enclavei disputate, formată din 7 districte plus orașul Șușa (Şuşi, pentru armeni), considerat capitala istorică a enclavei, dar mai ales un punct strategic în centrul enclavei Nagorno-Karabah. În total, 7.500-8.000 kmp recuperați. Armenii păstrează enclava și coridorul Latsin (4.400 kmp), care leagă enclava de patria-mamă. Prin pierderea teritoriilor care reprezentau de facto centura de securitate a enclavei, Armenia pierde un atu important în negocierile viitoare cu Azerbaidjanul. Aceste teritorii nu aveau vocația de a fi anexate, ele fiind numai o monedă de schimb pentru partea armeană: recunoașterea independenței sau acordarea unei autonomii extinse de către Baku pentru enclavă în schimbul acestor teritorii.

Dacă ne raportăm la situația strategică de ansamblu, marele câștigător al conflictului azero-armean este Federația Rusă, care va garanta respectarea acordului prin 1.960 de militari dislocați la limita dintre Nagorno-Karabah și teritoriul aflat sub control azer. Acordul de încetare a focului este exclusiv arbitrat de Rusia, fără prezența Turciei. Astfel, Moscova ține la distanță Ankara, așa încât Caucazul de Sud să nu devină un condominium strategic, cum se întâmplă în Siria și în Libia. Moscova reușește, practic fără dificultate, să țină la distanță și Grupul de la Minsk, având în vedere că Washingtonul este absorbit de problemele interne legate de alegeri, iar Parisul nu are ponderea necesară de a influența situația din Caucaz, fiind o regiune prea departe de zonele sale de influență tradițională. O altă victorie a Moscovei este readucerea în orbita sa strategică a Azerbaidjanului, care se apropiase în mod periculos de sora mai mare, Turcia.

Susținerea stridentă din partea Ankarei nemulțumise Moscova, dar mai ales implicarea prin consiliere militară la nivel de stat major și deplasarea unor elemente jihadiste pe frontul din Caucaz. Aceasta a însemnat depășirea unei adevărate linii roșii care a determinat Moscova să intervină asupra celor două părți, concomitent cu unele operațiuni de bombardament asupra unor tabere de antrenament din zonele siriene controlate de opoziție și care ar fi adăpostit combatanți destinaţi frontului azero-armean. Azerbaidjanului i se indică prin acest acord cadrele strategice regionale în care poate evolua. Practic, Rusia impune vechiul acord de la Kazan, din 2011, respins la acea vreme de azeri, și care prevedea retrocedarea teritoriilor care constituiau centura de securitate din jurul enclavei și un statut intermediar pentru Nagorno-Karabah.

Acordul este un succes pentru Moscova și în ce privește relația cu Armenia. Premierul Nikol Paşinian, adus la putere de așa-numita Revoluție de catifea, a promovat o politică de apropiere cu Occidentul și mai ales cu NATO, înlocuind mai mulți oficiali din aparatul de securitate și al armatei apropiați de Moscova. În toamna anului trecut, în momentul în care un tribunal a dispus punerea în libertate provizorie a fostului președinte Robert Kotşarian, acuzat în urma Revoluției de catifea de «atentat la ordinea constituțională», premierul armean și-a mobilizat susținătorii pentru blocarea tribunalelor capitalei. Fostul președinte Kotşarian este un apropiat de-ai lui Vladimir Putin și partizan al unei linii de cooperare stricte cu Federația Rusă. În mod cert, Rusia era la curent cu pregătirile azere pentru conflict și cu materialul militar, în special drone de fabricație turcească. Dar a lăsat nestingherit cursul evenimentelor.

În sfârșit, acordul de încetare a focului este o înfrângere parțială pentru Turcia, care se vede exclusă din noul aranjament regional, dar reușește să își consolideze relația cu Baku, chiar dacă acesta din urmă realizează limitele capacității Ankarei de a-l susține în conflictul cu Erevan. Ankara realizează şi ea că în regiunea extinsă în care are interese peste tot întâlneşte Rusia.

O altă constatare legată de acest acord, dar mai ales de conflictul militar în general are legătură cu sesizarea corectă a vidului strategic produs de alegerile din SUA. Ofensiva azeră a fost pregătită din timp, de anul trecut, iar planificatorii de la Baku, cu sprijinul celor de la Ankara, au avut în vedere contextul creat de alegerile americane și interesul scăzut al SUA de a se implica în Caucazul de Sud.

Pe masa strategilor ruși se aflau următoarele elemente: angajamentul masiv al Turciei de partea Azerbaidjanului, relațiile destul de bune cu Azerbaidjanul, necesitatea de a păstra relații bune și funcționale cu Turcia, sanctuarizarea Caucazului de Sud astfel încât să rămână din punct de vedere strategic sub influența Moscovei, readucerea la ordine a noii puteri de la Erevan, menținerea la distanță a puterilor occidentale. Grupul de la Minsk, Rusia-SUA-Franța, creat în 1992, a fost paralizat pe întreaga perioadă a conflictului, iar acest lucru reprezintă un eșec major al Occidentului în regiune. Pe această tablă de șah complicată, Moscova reușește să iasă câștigătoare, îndeplinindu-și toate obiectivele. Atâta timp cât trupele ruse rămân pe frontiera autoproclamatei republici din Nagorno-Karabah, va persista această pace relativă – un atu major pentru Moscova, care rămâne o putere tutelară pentru Erevan și Baku. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22