De același autor
Începând cu ziua de 7 octombrie, ziua pogromului orchestrat de branșa armată a organizației teroriste Hamas asupra populației Statului Israel, opiniile publice din întreaga lume urmăresc numai actualitatea din Orientul Apropiat și Mijlociu și, desigur, operațiunile militare din Fâșia Gaza, acumularea de forțe occidentale în regiune, acțiunile diplomatice, emoțiile instrumentate sau canalizate ale societăților din lumea musulmană, dar și ale unor comunități din statele occidentale. În toate aceste săptămâni, operațiunile militare din Ucraina s-au intensificat, forțele ruse părând a avea inițiative în urma contraofensivei ucrainene. Nici atacurile cu drone ale forțelor ucrainene asupra instalațiilor rusești din Crimeea, care înainte de 7 octombrie aveau darul să deschidă buletinele de știri, nu par să mai suscite interesul, nici măcar în sânul societăților de pe bătrânul continent european, pe teritoriul căruia are loc acest război de mare intensitate.
O ierarhizare clară apare astfel între cele două războaie, iar aceasta se manifestă nu numai pe planul mediatic, dar și pe planul percepțiilor amenințării. Capacitatea de intervenție directă a puterilor occidentale, prin desfășurarea în regiune a unui impresionant dispozitiv militar pentru descurajarea Iranului, creează un contrast cu lipsa posibilității de intervenție directă în războiul din Ucraina, contribuind astfel la ierarhizarea celor două conflicte la nivelul percepției mondiale.
Conflictul Israel/Hamas, mai periculos decât războiul din Ucraina
La scurt timp de la izbucnirea crizei din Israel/Gaza, atât Statele Unite, cât și Uniunea Europeană au declarat că își mențin ferm sprijinul pentru Kiev. De altfel, această intenție nu a rămas numai la stadiul unor declarații politice, conflictul din Ucraina fiind chiar în meniul Consiliului Europeană care a avut loc joi, 26 octombrieă și vineri, 27 octombrie, la Bruxelles. Livrarea către forțele ucrainene de către Statele Unite ale Americii a unor rachete cu rază mai mare de acțiune – ATACMS și anunțul făcut de secretarul de stat american, Anthony Blinken, privind un ajutor de 150 de milioane de dolari confirmă că sprijinul față de Ucraina rămâne „de neclintit”. Totuși, aceste gesturi trădează îngrijorarea de la Washington și din capitalele europene cu privire la efectele acestei ierarhizări la nivelul percepțiilor publice care determină și orizontul strategic al politicienilor. Strategia președintelui Joe Biden de a cupla ajutorul destinat Ucrainei cu asistența pentru Israel și alocările pentru întărirea controlului frontierei cu Mexicul evidențiază riscurile pentru Ucraina, deși din cifra de 100 de miliarde, 60% reveneau acesteia din urmă și numai 10% Israelului.
Conflictul din Israel/Palestina este însă perceput de opiniile publice occidentale a fi mai periculos decât cel din Ucraina. Acesta din urmă este un conflict clasic, localizat în Nordul Mării Negre, iar eșecul demonstrației de forță a Rusiei de a provoca paralizia Ucrainei a atenuat mult temerile, chiar în rândul est-europenilor. În schimb, atentatul terorist al Hamas aduce amintirea dureroasă a atentatelor teroriste, începând cu 11 septembrie, angajamentul fără sfârșit al americanilor din Afganistan, eșecul francezilor din Sahel. Frica nu este aceeași. Frica profesorilor din școlile franceze că elevul sau tatăl elevului, sau cunoscuții elevului îl pot omorî, așa cum s-a întâmplat cu Samuel Paty și, recent, pe 13 octombrie, cu profesorul de limba și literatura franceză din Arras. Este frica omului simplu atunci când merge la supermarket să nu cadă victimă, așa cum s-a întâmplat cu o persoană înjunghiată la Lille. Este frica față de vecinul care până de curând părea liniștit, frica determinată de evacuările repetate ale unor aeroporturi din Franța, de înmulțirea actelor antisemite din mai multe țări occidentale. Disconfortul resimțit chiar de turistul român care tranzitează pe aeroportul din Bruxelles sau care trebuie să meargă în Franța. Iată, spre exemplu, un mesaj de avertizare primit în aceste zile de studenții unei universități din sudul Franței care mi-a fost trimis de o studentă româncă și pe care îl reproduc parțial:
Cum să reacționăm în caz de atentat/atac asupra Universității?
1. Localizați pericolul pentru voi și îndepărtați-vă.
2. Alertați persoanele din apropiere și căutați să îi împiedicați pe cei care vor să pătrundă în zona de pericol.
3. Dacă este imposibil să fugiți, ascundeți-vă și baricadați-vă. Baricadați-vă în birouri, în săli de clasă, în săli de ședință, închideți ușile, blocați-le cu mobilier, îndepărtați-vă de ferestre, de uși, puneți-vă telefonul în mod silențios pentru a nu atrage atenția, stingeți lumina.
Dar, dincolo de aceste percepții, riscul de destabilizare în Orientul Mijlociu și Apropiat este mai mare decât în Ucraina, vecinătatea acesteia din urmă nu comportă actori non-statali precum grupările pro-șiite din Liban, Siria, Irak și Yemen, care manifestă o anumită autonomie față de Iran și care prezintă facțiuni radicale care pot intra în logica războiului total împotriva „cruciaților”. Nu întâmplător, secretarul de stat american Anthony Blinken a făcut apel la China să își folosească influența asupra Iranului spre a detensiona situația – un apel care trebuie înțeles în sens larg, către toate părțile care pot aduce o contribuție pentru ca lucrurile să nu scape de sub control. În plus, conflictul Israel/Hamas este mai clivant în raport cu cel din Ucraina, dacă luăm numai statele europene, unde Rusia și-a găsit foarte puțini susținători. Dimpotrivă, empatia pentru victimele palestiniene nevinovate, îngrijorările pentru tragedia umanitară din Gaza riscă să acopere, în anumite medii, evenimentele oribile din 7 octombrie și instrumentarea de către Hamas și Jihadul Islamic a celor peste 220 de ostatici.
Zelenski, conștient
de riscul deturnării atenției către Orientul Mijlociu
Într-un interviu acordat postului francez de televiziune France2, președintele Volodimir Zelenski a căutat să lege cele două conflicte, din țara sa și din Orientul Apropiat, aducând în sprijinul afirmațiilor sale vechile legături pe care Rusia le întreține, între multe altele, și cu Hamas. De asemenea, Kievul a încercat să facă o paralelă între agresiunea Hamas și agresiunea Rusiei. Imaginea liderilor politici ai mișcării palestiniene, la Moscova, împreună cu viceministrul Mihail Bogdanov, personaj cu o îndelungată experiență în sfera arabă (fost director al direcției Orientul Mijlociu, fost ambasador în Egipt și în Israel), i-a permis liderului de la Kiev să relanseze teza unei mâini nevăzute a Rusiei în dezordinea de pe malul estic al Mediteranei, ca de altfel și criticile Israelului în direcția Moscovei. Rămâne însă faptul că Israelul a considerat vizita sa la Tel Aviv drept inoportună, ceea ce permite în mod legitim să ne întrebăm asupra rolului pe care Rusia îl va juca în securitatea frontierei dintre Siria și Israel, rol care nu este trecut cu vederea de capitalele occidentale.
De cealaltă parte, reducerea atenției opiniilor publice occidentale față de Ucraina reprezintă un obiectiv al Moscovei care încearcă prin criticile aduse politicii americane în Orientul Mijlociu să provoace o distanțare a statelor din regiune față de Washington și să consolideze frontul antiamerican din așa-numitul Sud Global. Cert este că strada arabă, societatea turcă, societățile musulmane din Indonezia și până în Asia de Sud, sensibilitățile pro-palestiniene din cele mai multe state africane, toate acestea sunt într-o sferă cognitivă opacă explicațiilor venite din surse occidentale. Eșecul turneului președintelui american Joe Biden, care a trebuit să se mulțumească numai cu vizita în Israel și o convorbire telefonică din Air Force One cu președintele al-Sissi al Egiptului, după refuzul de a-l întâlni venit din partea președintelui palestinian Mahmud Abbas și al regelui Iordaniei, spune multe despre pericolul nu numai al coloraturii civilizaționale, Islam vs iudeo-creștini, dar și al căderii acestui conflict în fractura Occident-Sudul Global. //
