De la literatură la politică

Cum s-a născut şi a evoluat conştiinţa politică? De ce spiritul de toleranță și supremația legii, statul modern și separarea puterilor și-au găsit formularea mai întâi în literatură și apoi în tratatele de filosofie și știință politică? Este oare literatura un teren mai generos pentru a ne imagina lumea în care dorim să trăim decât lucrările teoretice? La toate aceste întrebări încearcă să răspundă intelectualul și omul politic lituanian Leonidas Donskis, în ultima sa carte, Putere şi imaginaţie. Studii de literatură şi politică. O carte a unui erudit, deloc ușoară.

Cum trăim într-o lume politică și chiar academică în care se citește tot mai puțin, cartea lui Leonidas Donskis este, în primul rând, o invitație de a citi adresată atât actualilor şi viitorilor specialiști în științe politice și în istorie, actorilor din viața instituțională și politică. Autorul ne îndeamnă ca, pe lângă asumarea sub formă de lozinci a unor paradigme din teoria politică, să ne facem timp să îi citim și să îi recitim pe Machiavelli, Giambattista Vico, Shakespeare, Cervantes, Thomas Morus, Stendhal, Orwell, Kundera. „Niciun text academic din domeniul teoriei politice sau al ştiinţei politice în general nu va putea să înlocuiască piesele şi sonetele lui Shakespeare, comediile lui Machiavelli, jurnalele de călătorie ale lui Daniel Defoe, maximele filosofice ale lui Voltaire sau fabulele lui Orwell. Lecțiile lor politice sau morale sunt cruciale acum, când politica în sens clasic este aproape anihilată de birocrația modernă cu nenumăratele sale abordări tehnice, când tehnocrația își asumă cu mândrie rolul de democrație și când politicile de putere brutale, fanatismul, bigotismul și lașitatea se deghizează în luptă pentru pace și demnitate umană, jucând un rol sinistru în lumea contemporană.“ Nu degeaba spunea Marx că a învăţat mai multe despre mecanismele economice ale secolului al XIX-lea din Comedia umană a lui Balzac decât din toate tratatele de economie la un loc.

De fapt, cartea reflectă foarte bine personalitatea autorului, pendulând între angajamentul civic și politic (invitația de a citi și reciti și, pornind de aici, de a ne imagina lumea în care dorim să trăim) și demersul științific (volumul este un model metodologic despre studiul relației dintre putere și imaginație, politică și literatură, despre legătura dintre principiul realității și acela al imaginației - un mic tratat de istorie europeană a ideilor și culturii).

Cu fiecare capitol al cărţii sale, Leonidas Donskis ne spune că imaginația este matricea realului, că ficțiunea literară construiește o societate nouă, însă cu ajutorul cunoștințelor timpului prezent. În Principele şi în Mandragola, Machiavelli imaginează statul modern şi echilibrul puterii plecând de la situaţia dezastruoasă a Florenţei din prima parte a secolului al XVI-lea. La fel, Cetatea Soarelui a lui Tomasso Campanella, imagine perfectă a universului văzut ca o totalitate închisă condusă de un monarh absolut, este redactată de autor în închisoare drept răspuns la tortura suferită în urma eșecului insurecției din Calabria împotriva ocupanţilor spanioli. Iată cum imaginația și realitatea sunt strâns legate.

Profesorul Donskis ne oferă și o reinterpretare a lui Giambattista Vico și a felului în care ideile acestuia, în special Principiile unei ştiinţe noi relative la natura comună a naţiunilor, i-au influenţat pe Herder, Hegel, Michelet, ajungând până la Joyce şi la marele istoric britanic al civilizaţiilor Arnold Toynbee.

Prin studiul comparativ îndrăzneţ între Shakespeare şi Cervantes, profesorul Donskis vrea să arate că omul contemporan ar putea recunoaște în operele celor doi formele propriei sale lumi: lupta dintre legăturile de rudenie și domnia legii (Escalus, prinţul Veronei, în opoziţie cu familiile Montague şi Capulet) - cum să afirmăm nobleţea minţii şi comportamentul nobil într-o lume care le ridiculizează?

În sfârşit, Donskis caută influenţa literaturii utopice şi a celei distopice asupra conservatorismului, respectiv liberalismului, trecând prin Thomas Morus, Koestler, Zamaytin, Huxley, Orwell, Kundera – totul pentru a spune că lumea de azi datorează foarte mult utopiilor de ieri. Dar lumea de mâine?

Marcați de totalitarisme, într-o epocă relativ recentă, cum oare să nu fim neîncrezători față de orice discurs care ne-ar promite un om nou trăind într-o lume perfectă? Căci omul contemporan a făcut de prea multe ori ceea ce sociologul francez Edgar Morin numește „proasta utopie“, cea care a pretins că realizează armonia perfectă, eliminarea durerii şi a conflictului. Iată de ce intelectualul şi omul politic lituanian consideră că „politica nu funcționează fără poveștile noastre. Aceasta înseamnă că politica are nevoie de științele umaniste [și de literatură] mai mult decât ar bănui politicienii. Fără relatările de călătorie, de umor, de râs, de avertizare și de moralizare, conceptele politice riscă să devină vorbe pustii“. „În zilele noastre, a avea o narațiune istorico-politică înseamnă a avea o politică viabilă, mai degrabă decât tactici travestite în politică. Politica devine imposibilă fără o poveste, în forma unei intrigi convingătoare sau a unei viziuni inspiratoare. Același lucru se aplică literaturii bune.“ Întrebarea autorului este cât se poate de justificată: „Ne mai spunem noi astăzi, oare, europenii, povești pentru a ne împărtăși unii altora experiențele, traumele, visele, viziunile, spaimele? Din păcate, nu. Am limitat visul european la aspectele sale economice și tehnice“. Constatarea este valabilă și la nivelul fiecărei țări europene în parte și mai ales al României. Nu putem depăși crizele din societatea noastră decât printr-o reinterpretare a lumii din jurul nostru, dar acest lucru nu poate fi făcut fără lectură și numai prin cultivarea superficialului în viața de zi cu zi.

Parcursul lui Leonidas Donskis este foarte interesant. Acesta a urmat Conservatorul Naţional din Vilnius, specializarea teatru, după care a obţinut un masterat în filosofie. Are un doctorat în filosofie la Vilnius (Culture in Crisis and the Philosophy of Culture: Oswald Spengler, Arnold J. Toynbee, Lewis Mumford) şi unul în ştiinţe politice la Helsinki (The End of Ideology and Utopia? Moral Imagination and Cultural Criticism in the Twentieth Century). Leonidas Donskis vorbeşte fluent engleza, franceza, germana, rusa, poloneza, ucraineana. A fost şeful departamentului de ştiinţe politice al Universităţii din Kaunas. La ultimele alegeri europarlamentare, liberalii lituanieni au avut înţelepciunea de a-l pune pe Donskis în capul listei electorale. Un posibil model şi pentru România...

// LEONIDAS DONSKIS

// Putere şi imaginaţie.
    Studii de literatură şi politică

    Traducere de Ramona Lupu şi Silviu Miloiu

// Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2013