Erdoğan la Casa Albă

Fotografia acestui eveniment, alături de cea de la Soci, și postura de comandant al forțelor armate care intră viguros pe teritoriul sirian oferă liderului de la Ankara o mare gură de oxigen.

Stefan Popescu 19.11.2019

De același autor

După ce a amenințat Turcia cu sancțiuni dure în cazul în care nu pune capăt ofensivei armate din nord-vestul Siriei, președintele Donald Trump l-a primit, miercurea trecută, la Casa Albă, pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan. Și nu oricum, ci într-o notă deosebit de cordială. Președintele american a intrat chiar și în haina de mediator, invitând cinci dintre membrii republicani ai Congresului care s-au arătat critici față de politica regională a președintelui Erdoğan. Putem spune chiar că Donald Trump a intrat pentru Erdoğan pe teren minat, dacă ne gândim că, la finele lui octombrie, Congresul vota cu o majoritate zdrobitoare bipartizană (405 voturi „pentru” din 435 și numai 11 „împotrivă”) recunoașterea genocidului armean – folosirea memoriei istorice pentru exprimarea dezacordului politic fiind aplicată și în cazul parlamentului german, și, într-o oarecare măsură, în al celui francez.

Trebuie spus că parlamentarii americani, republicani și democrați, deopotrivă, sunt în dezacord cu președintele pe tema politicii sale în Orientul Apropiat și Mijlociu, iar în cazul de față, pe subiectul replierii angajamentului militar din Siria. Și, cu toate acestea, Donald Trump nu a dat înapoi, dimpotrivă, alături de Erdoğan, a folosit prilejul pentru a-și exprima dezacordul față de afirmațiile președintelui francez, Emmanuel Macron, cu privire la «moartea clinică a NATO». Fără nicio îndoială, fotografia acestui eveniment, alături de fotografia de la Soci, și postura de comandant al forțelor armate care intră viguros pe teritoriul sirian reprezintă o mare gură de oxigen pentru liderul de la Ankara, fragilizat după ultimele alegeri municipale și amenințat de inițiativele politice ale unor vechi tovarăși de drum, precum fostul premier Davutoğlu. În fața bazei sale electorale, Erdoğan poate veni cu o seamă de realizări în plan extern și să prezinte imaginea unui lider care a reușit să se impună în fața mai-marilor lumii. Acesta a fost și obiectivul cel mai important al vizitei, din perspectiva președintelui turc. Inclusiv amenințările lui Trump au fost de folos președintelui Erdoğan în plan intern, deoarece i-au permis să justifice teoria complotului internațional (îndeosebi, occidental) a cărui victimă este Turcia. Nu este lipsit de interes să menționăm nici legăturile personale și de afaceri dintre familia Trump și mediile economice apropiate lui Erdoğan – există și un edificiu Trump Towers la Istanbul. În aprilie 2012, fiica lui Donald Trump, Ivanka, participa, alături de premierul de atunci, Recep Erdoğan, la inaugurare. Acest lucru poate să indice și o relație mai puțin proastă între Trump și Erdoğan decât dă de înțeles vitrina contactelor politice, în orice caz o capacitate a celor doi de a ajunge la o înțelegere.

Cât despre semnificația reală a evenimentului de la Washington, putem spune că reflectă o dată în plus acomodarea Statelor Unite cu noua postură originală a Turciei în cadrul NATO. Președintele turc nu a cedat pe chestiunea cea mai spinoasă, și anume activarea sistemelor antiaeriene de fabricație rusă S400, incompatibile cu apărarea comună antiaeriană a NATO și cu folosirea de aparate multirol F35 a căror livrare a fost și blocată de Washington.

De fapt, marea miză la nivel statal pentru Erdoğan este găsirea unei soluții pentru activarea sistemelor rusești, a unui compromis care să îi permită menținerea relației strategice cu Rusia în același timp cu rămânerea în Alianța Nord-Atlantică și evitarea unor sancțiuni prea dure din partea SUA, în cazul în care ar trebui decise. Și poate că și acest subiect își va putea găsi înțelegerea la Washington, în eventualitatea revenirii la Casa Albă a președintelui Trump. Nu era oare el cel care pleda încă din campania electorală pentru o înțelegere cu Rusia? Dar oare interesele americane însele sunt nevoite să ajungă la un compromis care înseamnă numai menținerea operațională a bazei de la Incirlik? George Friedman declara, anul acesta, la o conferință în România: „Pentru SUA, singurul interes legat de Turcia este Incirlikul. Atâta timp cât aceasta rămâne operațională, restul poate fi acomodat». Replierea militară americană în zona petroliferă siriană a fost una pragmatică și permite SUA, dacă își vor menține această poziție, să aibă un atu în viitoarele negocieri post-conflict privind Siria, iar în același timp să facă posibil un acord cu Turcia. Depărtarea geografică și politica imprimată de Casa Albă («retragerea din interminabilele și costisitoarele conflicte din Orientul Mijlociu») permit o marjă de manevră între Turcia și SUA pe care statele UE nu o au”. Iată de ce vizita președintelui Erdoğan a fost posibilă la Washington și nu este la Paris sau la Berlin. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22