De același autor
Emoții nejustificate au fost exprimate în presă pe tema „bătăliei cifrelor” rezultată din numărătoarea voturilor din Turcia. Tonul rezervat al cancelariilor occidentale s-a dovedit a fi mult mai realist și nu ca urmare a cererii candidatului neo-kemalist Kemal Kiliçdaroglu de a nu-i oferi muniție președintelui în exercițiu, Recep Tayyip Erdogan. Nicidecum! Cancelariile occidentale sunt conștiente de imposibilitatea scenariului înfrângerii lui Erdogan. De aici ar fi trebuit să pornească și analizele cu privire la alegerile din Turcia.
Domnul Erdogan reprezintă un sistem de partid și de stat care nu poate supraviețui în afara puterii. Este vorba de o chestiune existențială. Dar, în același timp, indiferent de faptul că ne aflăm într-o democrație administrată, Recep Erdogan și partidul său AKP dispun de o adevărată bază electorală și sunt purtați de mutațiile survenite în societatea turcă. Societatea turcă în marea sa majoritate nu mai este pro-kemalistă și aliniată la Occident, inclusiv acele segmente care l-au susținut pe Kemal Kiliçdaroglu. Un exemplu grăitor este că în statutul Partidului Republican al Poporului, fondat de Mustafa Kemal chiar acum o sută de ani, era interzisă aderarea femeilor care poartă valul islamic. Ei bine, Kemal Kiliçdaroglu a modificat această prevedere iar în campania electorală, presa occidentală ne-a arătat imagini cu militante neokemaliste îmbrăcate în portul tradițional islamic. Astfel, ca o primă concluzie, da, Recep Tayyip Erdogan are prima șansă și cu siguranță va fi reales în urma celui de-al doilea tur de scrutin din 28 mai.
Rezultatele ne-au arătat conservarea fiefurilor sale tradiționale din Anatolia și Nordul Turciei și din diasporă. În Franța, comunitatea turcă l-a votat cu aproape 70 %, mai mult cu aproape șapte procente decât în 2018. În Germania, de asemenea, președintele Erdogan a fost votat de o majoritate clară de o comunitate formată în principal de anatolieni și care, departe fiind de inflația masivă din Turcia, nu manifestă dorința de a face din Germania drept patria principală. Sensibilitățile lor sunt în primul rând identitare și sunt seduși de politica externă de prestigiu încarnată de Erdogan. Votul sancțiune la adresa lui Erdogan al comuntății turce din Suedia riscă să radicalizeze și mai mult poziția Turciei pe tema aderării la NATO. Dar dacă privim și rezultatele obținute de președintele Erdogan în zonele afectate de seism și în cele două mari metropole – Istanbul, respectiv Ankara –, observăm că erodarea candidatului AKP nu a fost atât de puternică. În plus, coaliția care are în centru AKP dispune de majoritate în parlamentul de la Ankara (322 de mandate din 600), în regresie față de alegerile din 2018, dar totuși o majoritate clară.
În sfârșit, să vedem și din punct de vedere al politicii externe ce anume s-ar schimba în ipoteza unei victorii – repet, puțin probabile – a lui Kemal Kiliçdaroglu. Ar fi o schimbare de stil, iar nu o revoluție a poziționării strategice a Turciei. Chiar în timpul campaniei, dl. Kiliçdaroglu a declarat că intenționează să păstreze relații bune cu Federația Rusă. Stilul este însă important în diplomație și o eventuală schimbare ar însemna relații mult mai cordiale cu partenerii occidentali, încetarea insultelor, amenințărilor și, așa cum a anunțat în campanie același domn Kiliçdaroglu, o aprobare imediată a tratatului de aderare a Suediei la NATO. Acest lucru îl va face și dl. Erdogan, cu siguranță, dar va adăuga la prețul deja obținut, ceva în plus pentru votul sancțiune al comunității turce.
