Europa rămâne dezbinată în chestiunea Belarusului

Uniunea Europeană nu are o politică externă unică și în general rămâne departe de a ajunge la o poziție comună pe un dosar precum Belarusul.

Stefan Popescu 22.09.2020

De același autor

Deși Uniunea Europeană a anunțat sancțiuni la adresa regimului reprezentat de președintele Aleksandr Lukașenko, de 26 de ani la putere, acestea par a nu se materializa prea curând. Ele sunt blocate de Cipru, care cere un tratament similar față de Turcia, ce menține în jur de 30.000 de militari în Republica Turcă a Ciprului de Nord, entitate nerecunoscută și considerată un teritoriu european aflat sub ocupație. Aceasta este explicația oficială. La o privire mai atentă, putem observa importanța investițiilor rusești din Cipru, în jur de 60% din investițiile străine, importanța celor peste jumătate de milion de turiști ruși pentru economia cipriotă, dar și afinitățile ortodoxe, tradițiile diplomatice – Moscova fiind printre primele capitale care i-au recunoscut independența de stat. Apoi, situația strategică a Ciprului, aproape de Turcia, dar cu o Rusie aflată la numai 100 km distanță, în Siria, și considerată drept prezență stabilizatoare în regiune. Aceste considerente au făcut ca Nicosia să fie printre cei mai mari oponenți ai sancțiunilor europene la adresa Moscovei în 2013. Toate aceste motive ale Nicosiei sunt tot atâtea motive care explică de ce Uniunea Europeană nu are o politică externă unică și cât de greu este de făcut o sinteză pentru a se ajunge la o poziție comună pe un dosar precum Belarusul. Dar a privi numai către opoziția Ciprului nu ne ajută să înțelegem tabloul complet cu privire la mecanismul lent de mobilizare a Uniunii Europene față de această criză aflată chiar la frontierele sale.

Unul dintre motive este obiectiv, având de-a face cu importanța Belarusului pentru Rusia, de stat-tampon cu o valoare strategică excepțională. Moscova se află la aproximativ 690 km de frontiera cu Belarusul, iar Bruxelles-ul și capitalele europene care influențează decizia comunitară doresc să evite un scenariu ucrainean. În multe capitale europene există și o viziune de tip Yalta, în care Belarusul se află undeva „dincolo de Cortină” și trebuie acordată întâietate puterii tutelare. Pe de altă parte, să ne aducem aminte că acum câțiva ani, Belarusul și președintele Lukașenko deveniseră parteneri frecventabili, acceptându-li-se bunele oficii în criza ucraineană, atât președintele francez de la acea vreme, François Hollande, cât și cancelarul german Angela Merkel acceptând să apară în „poza de familie” care însoțea discuțiile din cadrul procesului de negociere de la Minsk. Ba mai mult, Lukașenko era apreciat pentru opoziția sa faţă de proiectul de statalitate comună Rusia-Belarus ori pentru proiectele sale economice care vizau reducerea dependenței față de Moscova.

Manifestațiile masive și continue, cristalizarea opoziției în jurul unei figuri, Svetlana Tihanovskaia, au luat oarecum prin surprindere cea mai mare parte a capitalelor europene, care, puse în fața valului de simpatie generat în rândul opiniilor publice europene, trebuie să ia o atitudine.

Vârful de lance este Polonia, țară de frontieră cu Belarusul, motorul european al Parteneriatului Oriental. Există și o minoritate de câteva sute de mii de etnici polonezi în Belarus, fapt care îi conferă Poloniei un rol special. Aceasta este, de altfel, cea mai activă în a cere sancțiuni la adresa regimului lui Aleksandr Lukașenko, secundată de Lituania, altă țară UE care împarte o frontieră cu Belarusul și ale cărei tradiții o fac să fie activă în istmul dintre Marea Baltică și Marea Neagră. Cele două au și lansat recent, alături de Ucraina, un format regional de cooperare, Triunghiul de la Lublin, care a permis diplomațiilor poloneză, lituaniană și ucraineană să își coordoneze acțiunile pe dosarul bielorus. România, de asemenea, face parte din grupul statelor care susțin o postură europeană mai activă, alături de adoptarea fără întârziere a unui set de sancțiuni la adresa regimului reprezentat de Lukașenko. Într-un demers comun în perspectiva Consiliului European din 24-25 septembrie, președinții Poloniei, Lituaniei și României au făcut apel la Uniunea Europeană inclusiv pentru ca aceasta să adop­te și un pachet de asistență pentru „transformarea economică a Belarusului democratic”, instaurarea unui regim comercial preferențial și sprijin pentru aderarea țării la Organizația Mondială a Comerțului, alături de măsuri destinate sprijinirii diversificării surselor de aprovizionare energetică. Un program ambițios, care riscă să nu fie îmbrățișat de unele state europene din considerente pe care le-am expus mai înainte. Franța și Germania, care nu doresc complicații suplimentare în relația cu Moscova, sunt pentru o mediere între Lukașenko și opoziție sub egida OSCE, o organizație care nu mai are influența politică de altădată și care ar oferi cadrul pentru o tranziție politică în aceeași paradigmă strategică și ar prezenta avantajul salvării aparențelor față de opiniile publice europene.

Italia, o țară care are relații privilegiate cu Belarusul, poate cele mai importante din Occident (500.000 de copii bieloruși au efectuat „vacanțe terapeutice” în Italia după accidentul de la Cernobîl!), are, de asemenea, o poziție de echilibru. Ministrul afacerilor externe, Luigi Di Maio, s-a declarat în favoarea instituirii unor sancțiuni care să vizeze unele personaje din forțele de poliție sau chiar din anturajul președintelui Lukașenko, vinovate de represiuni la adresa manifestanților pașnici sau a „celor care se fac responsabili de falsificarea alegerilor”. Totuși, soluția avansată de șeful Farnesinei este aceea a „dialogului între Lukașenko și opoziție”, alături de măsuri care să permită acest dialog: încetarea urmăririi penale împotriva celor arestați și eliberarea din închisoare a opozanților. Însuși șeful diplomației europene, Josep Borell, este în aceeași logică a dialogului cu Lukașenko pentru a se obține o tranziție astfel încât să nu se ajungă la o internaționalizare a crizei bieloruse. Uniunea Europeană nu îl mai recunoaște pe Lukașenko drept președinte legitim, însă acest lucru este o măsură mai mult simbolică: „Maduro și Lukașenko se află exact în aceeași situație. Nu recunoaștem că au fost aleși în mod legitim. Cu toate acestea, indiferent dacă ne place sau nu, ei controlează guvernul și trebuie să continuăm să ne ocupăm de ei, deși nu le recunoaștem legitimitatea democratică”, declara la sfârșit de august Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate.

Cu o listă de 40 de responsabili bieloruși cărora li se va interzice sejurul pe teritoriul comunitar și, formal, li se vor îngheța bunurile, Bruxelles-ul riscă să dezamăgească opoziția de la Minsk și pe adepții măsurilor forte. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22