G7 sub semnul Hiroshimei

Reuniunea G7 din Japonia a consacrat și prima vizită a unui președinte american în exercițiu la Hiroshima.

Stefan Popescu 31.05.2016

De același autor

 

Ca în fiecare an, liderii celor mai indus­tria­lizate țări s-au reunit în formatul G7. De data aceasta, reuniunea la nivel înalt a avut loc între 26 și 27 mai în Japonia, pe o insulă situată în mijlocul unui parc natural de lângă orășelul Shima (Insula Hon­shu), în apropierea sanc­tu­arului Ise. Acest sanc­tu­ar, de­dicat „marii divinități ca­re luminează cerul“, Ama­terasu Omikami, re­prezintă cel mai important loc sacru al cultului religios șintoist, majoritar în Ja­po­nia (circa 84% din po­pu­la­ție). Alegerea nu este întâmplătoare. Fie­ca­re țară gazdă dorește să facă din această re­uniune mediatizată în lume o vitrină de promovare. Spre exemplu, în 2011, pre­șe­din­tele de atunci al Franței, Nicolas Sar­ko­zy, și-a primit omologii la Deauville, în pa­tria impresionismului, Normandia. Poa­te că alegerea de anul acesta a fost făcută de sfătuitorii premierului Shinzo Abe și cu gân­dul la alegerile pentru Senat care vor avea loc în vară, într-o operațiune de se­duc­ție a electoratului. Opoziția l-a criticat pe premierul Abe, acuzându-l de popu­lism.

 

Grupul celor mai industrializate țări, G7, creat la inițiativa Franței (în 1975), face parte din așa-numita „diplomație de con­cert“, ce-și are originea în Sfânta Alianță din 1815. De atunci și până în prezent, ma­rile puteri au căutat un directorat, un loc în care să se concerteze. Reuniunile de acest tip – G2 (SUA-China), G7 (SUA, Franța, Marea Britanie, Germania, Japonia, Italia și Canada) și chiar G20 (primele 20 de eco­no­mii reunind 85% din economia globală) – arată inegalitatea sistemului internațional și existența unei „aristocrații“ a statelor lu­mii (Bertrand Badie). Țările G7 continuă să reprezinte 46% din economia mon­dia­lă. În rândul lor sunt trei dintre cei cinci membri permanenți ai Con­siliului de Securitate – SUA, Franța și Marea Bri­tanie –, singurele țări cu o prezență militară per­ma­nentă pe toate con­ti­nen­te­le. Prin urmare, în ciuda faptului că G7 nu re­pre­zintă un loc în care se iau decizii, discuțiile de aici sunt importante pentru în­treaga planetă.

 

Cuvântul criză s-a aflat pe buzele tuturor: criza economică, amenințarea te­ro­ris­mu­lui islamic și criza din Orient, criza mi­gra­torie și, nu în ultimul rând, criza din Ma­rea Chinei de Sud. Cei şapte au convenit că prioritatea este creșterea economică, prin utilizarea „tuturor mijloacelor dis­po­nibile – monetare, bugetare, dar și struc­turale“. Prioritatea a împărțit grupul în do­uă tabere: pe de o parte, Germania și Ma­rea Britanie, adepte ale continuării mă­surilor de austeritate, și, de cealaltă parte, SUA, Franța, Canada, Italia și Japonia, ca­re vor creșterea deficitelor pentru in­ves­tiții pentru a stimula creșterea.

 

Chiar dacă G7 nu este NATO și nici UE și, prin urmare, nu desemnează vreun ad­ver­sar sau competitor, participanții la reu­niu­nea din Japonia au luat în discuție situația din Marea Chinei de Sud, militarizarea unor insule, ocuparea lor abuzivă de către Beijing, spre neliniștea țărilor din jur. Pre­zența la reuniune a unor țări din vechea Indochină franceză, precum Vietnamul, arată în mod clar neliniștea față de ac­țiu­nile unilaterale ale Chinei. Dar Beijingul îi neliniștește pe membrii grupului și pe alte dosare, cum ar fi inundarea pieței mon­diale cu oțel ieftin și vechea problemă a devalorizării artificiale a yuanului.

 

Și totuși, un eveniment bilateral, ame­ri­cano-japonez, a pus summit-ul în umbră: vizita președintelui Obama în Parcul Păcii din Hiroshima, în locul în care, pe 6 au­gust 1945, exploda prima bombă atomică, lăsând în urmă 140.000 de morți. Este pri­ma vizită a unui președinte american în exercițiu la acest loc simbolic. Președintele american a precizat cât se poate de clar că nu este vorba de a cere iertare sau de a ju­deca decizia predecesorului său Harry Tru­man. Judecățile de acest tip „aparțin is­to­ricilor“. Decizia Casei Albe a fost pe pla­cul autorităților japoneze, care s-au refu­giat în victimizare și nu și-au recunoscut res­ponsabilitățile pentru atrocitățile co­mi­se de armata imperială în preajma și în tim­pul celui de-al doilea război mondial. Eventualele scuze ale lui Barack Obama la Hiroshima ar fi cerut un gest similar din partea premierului japonez la Pearl Har­bor. Ororile provocate de atacurile nu­cle­are de la Hiroshima și Nagasaki i-au oferit un fel de cortină în spatele căreia să as­cun­dă nu numai Pearl Harbour și atrocitățile din China, dar și exacțiunile din cele două Corei și tratamentul inuman față de pri­zonierii de război.

 

De altfel, atitudinea nu a rămas ne­ob­servată de China, țară care a suferit cel mai mult de pe urma ocupației japoneze, Be­ijingul declarând că, dacă epi­sodul Hi­ro­shima „merită toată atenția“, ar trebui ca și masacrul de la Nankin, din 1937, să nu fie uitat. Istoriografia japoneză pre­zen­ta perioada ca fiind doar res­pon­sa­bilitatea unei clici militariste care a uzur­pat pu­te­rea la Tokyo, în care împăratul și socie­ta­tea niponă au fost doar victime atra­se în­tr-un război ucigător. Remuș­că­ri­le vagi ex­primate recent de șeful gu­ver­nu­lui de la Tokyo în fața Congresului ame­ri­can, „re­muș­cări pentru suferințele pro­vo­ca­te în timpul războiului“, arată calea lun­gă pe care japonezii o au de parcurs pe tă­râmul me­moriei și acceptării trecutului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22