De același autor
Votul din Bundestag pentru recunoașterea genocidului armean, de acum 100 de ani, a fost surprinzător. El a intervenit într-un moment delicat al relațiilor dintre UE și Turcia. În luna martie, Bruxellesul a semnat cu Turcia un acord care, în ciuda tuturor imperfecțiunilor, a diminuat fluxul sirienilor spre ruta balcanică. „Votul a venit într-un moment nepotrivit!“, s-au grăbit să declare mai mulți responsabili ai guvernului condus de Angela Merkel. Greu de crezut, în condițiile în care acesta a fost susținut de toate forțele politice din Bundestag – CDU, SPD, stânga radicală și chiar verzii conduși de Cem Özdemir, un deputat de origine turcă. Gestul parlamentului german fusese precedat cu numai câteva săptămâni înainte de un apel adresat cancelarei Merkel de 100 de intelectuali de prim rang din Germania pentru recunoașterea genocidului asupra armenilor (1,5 milioane de victime, potrivit surselor proarmene; între 300.000 și 500.000, potrivit versiunilor turce). După votul deputaților germani, numărul țărilor care recunosc genocidul împotriva armenilor a ajuns la 29 (între care Franța, Rusia, Italia, Polonia, Marea Britanie, Bulgaria, Grecia și Austria). Un gest sfidător, potrivit președintelui turc Recep Erdoğan, care, în ciuda rezervelor sale față de kemalism, nu poate accepta să se considere că republica turcă s-a născut pe acte de purificare etnică (Mustafa Kemal dădea în martie 1923 un decret de amnistie a tuturor participanților la operațiunile împotriva armenilor, gest urmat de expulzarea etnicilor greci), iar edificarea statului modern turc a fost făcută de oameni implicați în acte de genocid.
Fără a nega evenimentele tragice comise între 1915-1916, Ankara refuză totuși termenul de genocid. Totodată, Armenia otomană s-a aflat sub comandament militar german, iar responsabilitățile în tragicele evenimente sunt împărțite. De altfel, rechemarea ambasadorului pentru consultări nu a întârziat să se producă. În ianuarie 2001, după recunoașterea de către parlamentul francez a genocidului, ambasadorul turc a fost rechemat, au fost organizate manifestații antifranceze, produse franțuzești au fost boicotate, iar reacțiile oficialilor de la Ankara au fost tăioase. De această dată, în ciuda temerilor exprimate de europeni și de presa germană, Ankara a fost mai moderată. Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin a declarat că „relația bilaterală germano-turcă poate și va rezista unor diferențe de opinie“, iar noul premier turc Binali Yıldırım că „Germania și Turcia sunt aliați foarte importanți. Nimeni nu trebuie să se aștepte ca relațiile dintre cele două state să se deterioreze în mod total și dintr-o dată, din cauza unor decizii “ precum cea a parlamentului german. Ministerul turc al Afacerilor Externe a convocat numărul doi al Ambasadei Germane de la Ankara, în limbaj diplomatic, acest gest arătând moderație.
Și totuși, cum să interpretăm decizia responsabililor politici germani de a pune la încercare relațiile cu Ankara într-un moment în care mulți observatori declarau că UE este ostatecă Turciei și mai ales având în vedere importanța cooperarii economice germano-turce (40 de miliarde de dolari în 2015, primul partener comercial al Turciei)? Și de ce tocmai acum, când, de mai bine de 15 ani, camera inferioară a parlamentului de la Berlin a evitat să dea curs solicitărilor pentru recunoașterea acestui genocid? Este drept că, în ultimul timp, au existat câteva semnale clare în acest sens. Anul trecut, cu ocazia comemorării centenarului genocidului, președintele Germaniei, Joachim Gauck, și președintele Bundestagului, Norbert Lammert, au evocat în mod deschis genocidul împotriva armenilor, iar regizorul german de origine turcă Fatih Akin a lansat cu câteva luni înainte filmul The Cut, film ce-l are ca personaj central pe armeanul Nazareth Manoogian, deportat din satul natal și care, aflând că fiicele sale nu ar fi fost ucise în timpul operațiunilor din anii 1915-1916, pornește în căutarea lor. Aceste evenimente ne arată că autoritățile de la Berlin erau de mult pregătite să recunoască genocidul împotriva armenilor, cu atât mai mult, cu cât reprezentanți ai comunității de origine turcă se aflau printre promotori.
Berlinul a dorit să sancționeze derivele autoritare ale lui Erdoğan și amenințările la adresa UE, folosirea crizei refugiaților pentru a pune presiune pe partenerii europeni și, evident, să reașeze relația germano-turcă pe adevăratele raporturi de putere. La o privire mai atentă, marja de manevră a Turciei este destul de redusă, în condițiile în care relațiile cu Rusia (al doilea mare partener comercial) sunt în impas, iar SUA refuză să îi susțină ambițiile regionale. De-a lungul timpului, reacția turcă față de gesturi similare a fost mai mult retorică, după care relațiile au intrat pe făgaș normal. Dincolo de conotațiile politice și geopolitice, votul din Bundestag este un pas suplimentar care va ajuta, mai devreme sau mai târziu, Turcia să își accepte în mod seren trecutul.
.png)
.png)
Comentarii 9
Felix - 06-09-2016
Decizia Bundestagului de a recunoaste genocidul de acum 101 ani e foarte tarzie. Multe tari civilizate au recunoscut genocidul demult, ba chiar si unele care nu trec de civilizate:) Si Comisia de minoritati a ONU a recunoscut genocidul. Nemtii sunt printre ultimii.
RăspundeMarco Polo - 06-08-2016
1 Intrebat un armean batran di Istanbul, de catre mine, in 1991,de ce nu a plecat cu parintii si strabunicii din Tur ia, mi-a spus ca ei au crezut ca scapa de dr.... si au dat de tac-su. Adica s-au dus de partea rusilor, sa scape de otomani si au nimerit-o mai rau. Familia lui a fost ascunsa in poduri si pivnite de niste vecini pt. a-i ocroti de politia turca. Traiau de secole acolo si n-ar fi plecat in ruptul capului nici in Armenia si nici la rusii care au adus plaga comunismului. 2. Turcii cu studii si cei cu avere, nu vor in UE. Vor doar basmalutele lui Erdogan, care fac copii pe banda rulanta si aduc voturi. 3. Intrarea in UE a Turciei va insemna o gresala. Ei traiesc bine si au prietenia americanilor. 4.Daca vor sa manance din supermarketuri cartofi cu bube, ciuperci ingrasate cu ceva ce nu pot scrie aici, usturoi din cau, a caruia ne va creste coada si alte minunatii cu care ne indoapa UE, sa faca bine si sa se zbata da intre in ago ia Europei. 5. Admitind genocidul, armenii vor vrea terenurile lor, apoi kurzii vor vre tara lor(ca doar si Israelul a reusit), grecii bor vrea nordul Ciprului, ca doar au mai imcercat o data sa impuna o co du ete greceasca si bine au facut turcii ca au intervenit cu armata. S-a trait secole in imperiu otoman impreuna, greci si turci. Cum au i draznit dintr-o data sa vrea grecii toata insula Cipru? 6. Turcii nu le-au impus grecilor religia musulmana. Grecii pana si rakiul, vechi de sute de ani la otomani l-au transformat in renumitul Ouzo(bautura greceasca). Am patit-o si noi cu ungurii la Salamul de Sibiu(in Italia e vandut ca Salame Ungherese). 7. Pozitia strategica a Turciei, maretia si cadrul natural unic al Istanbulului, vor face ca probabil, tara sa fie impartita pe viitor, asa cum spun vizionarii. 8. Sper ca distructia ravnita de popoarele care stau la panda, sa nu survina cat eu traiesc. Nu am turci in familie, nu traiesc acolo, dar ma duc din cand in cand si ma minunez de tenacitatea, vrednicia, intelepciunea, darnicia, progresul Turciei in ultimii 26 de ani, infrastructura care exista si in orasele mici si omenia celor saraci care traiesc curat si modest in localitatile de la granite. 9.In afara Italiei e singura tara in care ma simt ca acasa. 10. Napoleon Bonaparte a spus :/If the Earth were a single state, Constantinople would be its capital /. Eu, acolo ma simt intr-un maret oras, nu in zonele unde femeia are basma, ci in mai multele zone unde oamenii traiesc modern si frumos, asa cum a vrut marele Ataturk. 11. Felicitari celui ce a scris articolul, e oricum, un baiat talentat si avem nevoie de ziaristi tineri.
RăspundeFelix - 06-07-2016
@FLORIAN D. MIREA : Ai dreptate. Turica are cel Putin tot atata nevoie de EU cat are EU de Turcia. Iar incapatanarea turcilor de a nu recunoaste genocidul e o copilarie si o prostie.
RăspundeMario - 06-07-2016
Popoare stupide si care aplica "Politicman Corect" sfidand realitati evidente. Dece nu este condamnat genocidul ucrainenilor, intre 8 si 10 milioane omorati de catre Rusia sovietica la ordinul lui Stalin. Este condamnat holocaustul cu cei 6 milioane de morti, (se presupune), dar nu este condamnat comunismul cu peste 100 milioane de morti.
RăspundeFLORIAN D. MIREA - 06-07-2016
Una este razboiul, altceva este genocidul. Sa nu incurcam borcanele. Si Romania avea, in timpul Primului Razboi Mondial, o minoritate turceasca in Dobrogea care probabil "s-ar fi dat" de partea Imperiului Otoman, aflat in tabara puterilor inamice. Asta ar fi insemnat ca si statul roman trebuia sa-i masacreze pe minoritarii turci din Dobrogea, de la barbati la femei, batrani si pana la copiii din leagan si sa le rada de pe fata pamantului satele, asa cum a procedat Imperiul Otoman cu minoritatea armeana de pe teritoriul ei?!? Doi. Genocidul armean a cunoscut doua mari episoade, unul mai barbar si mai sangeros decat altul. Prima data, intre 1894 - 1896, sub conducerea sultanului Abdul Hamid, a doua oara in timpul regimului "Junilor Turci", intre 1915 - 1916. Prima faza a genocidului armean s-a petrecut in contextul miscarilor penbtru independenta a popoarelor caucaziene: "În 1890 în Imperiul Otoman existau în jur de 2 milioane de armeni, majoritatea creştini orientali sau catolici. Sultanul Abdul Hamid II, preocupat de activismul armean dar şi de dezvoltarea economică pe care acest popor începea să o cunoască, decide punerea în mişcare a unui pogrom cu ocazia căruia sunt ucişi 200.000 de armeni începând cu anul 1895" (Wikipedia). Nu stiu cati militari turci au murit atunci, ca nu era razboi. Pur si simplu, fortele de represiune otomane i-au macelarit pe armeni la scara de masa. A doua faza majora a Genocidului armean s-a produs in contextul regimului politic instaurat de "Junii Turci", ca o consecinta a ideologiei care avea la baza panturcismul (asa cum Imperiul Tarist promova panslavismul): "O nouă speranţă a fost mişcarea revoluţionară a "Junilor turci", caracterizată de un puternic naţionalism turc. Aceştia păreau intenţionaţi să combată sistemul imperialist şi să creeze o federaţie formată din toate popoarele care fuseseră anterior cuprinse în imperiu. Însă conceptele naţionalismului turc precum şi crearea unei federaţii otomane au fost cu totul contrare comportamentului lor, aceştia considerând elementul armean ca un pericol intern ce trebuia combătut." (Idem). Rezultatul acestei orientari politice turcesti s-a materializat in sute de mii de victime omenesti (din care in mod oficial Turcia recunoaste uciderea a 200.000 oameni). Trei. Asta nu este o simpla "scormoneala" prin trecutul natiei de la Bosfor. Condamnarea genocidului armean este destinata sa traga un semnal de alarma pentru umanitate, pentru ca asemenea orori sa nu se mai repete niciodata in viitor. Genocidul este crima impotriva umanitatii si nu poate fi invocat nici un motiv si nici o scuza pentru a-l justifica.
RăspundeCrina - 06-07-2016
Dar Romania a recunoscut genocidul?!
RăspundeMona - 06-07-2016
Da de Galipoli, unde turcii i-au facut praf pe aliati, ati au, it? Va tot faliti ca sunteti urmasii Romei, dar aia nu au avut imperiu si au furat din Dacia mult? Sper ca turcii sa nu intre in UE, ca atunci vor trai prost, asa cum traieste Europa agonizanta. Turcia nu are nevoie de UE si greseste ca se lasa condusa de niste aberanti. E singura tara in care n-am simtit criza. Chiar daca acum e in tensiune cu rusii, care ca si europenii vor sa-si imparta teritoriul acestei tari. E singura tara unde am simtit ca eu, turistul, sunt rege.In rest, m-am saturat de flegmele si aroganta cu care romanii turisti sunt tratati in UE. Poate solutia ar fi ca turcii sa dea drumul valului de emigranti spre Europa. Dar si acum si atunci veti improsca cu noroi. Ce trist!
RăspundeMona - 06-07-2016
De ce scormoniti in trecutul turcilor cand aveti neboie de ei sa stavileasca emigratia? Hai scormoniti si in trecutul englezilor, francezilor, rusilor si veti gasi genocide. A fost razboi si armenii s-au dat de partea rusilor. Au murit si armeni si turci. Cred ca turcii si-au luat o sarcina prea mare cu emigratia iar acum sunt zgandariti cu genocidul..
RăspundeFLORIAN D. MIREA - 06-07-2016
Turcia sa faca bine si sa isi asume trecutul ei de putere imperiala plina de pacate, ca sa poata fi acceptata ca partener de UE. Nu doar UE are nevoie de Turcia (problema migrantilor), dar mai ales Turcia are nevoie de UE si in special de Germania. Daca Germania, care si ea a fost implicata in genocidul de acum 100 de ani, a recunoscut faptele istorice ca atare, incapatanarea turcilor de a se pocai pentru crimele pe care statul turc le-a comis nu va putea decat sa ii izoleze pe plan international si o vor mai lua pe cocoasa inca odata, cand grecii, bulgarii si alte natii ii vor alunga si de pe ultima bucata de pamant pe care o mai detin pe continentul european. Au uitat ce au patit in primul razboi balcanic?
Răspunde