Idlib – sfârșitul opoziției siriene?

Situația din Siria este un eșec major al Vestului. Lipsa unei viziuni occidentale comune a dat mână liberă leadershipului Moscovei.

Stefan Popescu 18.09.2018

De același autor

 

 

Războiul din Siria a pășit adânc în cel de-al optulea an. În niciun alt conflict de pe planetă, dimensiunile regionale și internaționale nu sunt atât de pronunțate. Rezultatul confruntării declanșate în primăvara anului 2011 va avea un impact puternic asupra echilibrelor la nivel internațional și major în ce privește spațiul extins al Mediteranei Orientale. Ofensiva începută asupra ultimului bastion rebel, Idlib, ne face să ne întrebăm dacă nu ne apropiem cumva de un deznodământ militar în care Moscova și Teheranul să-și fi atins aproape întru totul obiectivele: salvarea regimului Al-Assad, distrugerea capacităților militare ofensive ale grupărilor de opoziție și marginalizarea susținătorilor lor. Turcia se vede obligată să se asocieze Rusiei și Iranului, să își reducă sensibil zona de influență din Siria și să se mulțumească mai ales cu spargerea contiguității teritoriale a Kurdistanului sirian. Occidentul, slăbit de redimensionarea angajamentului american, se vede nevoit să recunoască poziția dominantă a Moscovei.

 

Nimeni nu mai cere în Occident plecarea lui Bashar al-Assad, văzut ca răul cel mai mic după extinderea Statului Islamic. În plus, occidentalii nu au o viziune comună. SUA au drept obiectiv limitarea influenței iraniene, Franța, mai ambițioasă și ca urmare a faptului că Siria este o creație franceză la finele Primului Război Mondial, dar și dornică să fie asociată la procesul politic pe dosarul sirian, este adepta unui dialog cu Moscova. Luată în ansamblu, influența occidentală se păstrează relativ predominantă în zonele kurde, dar aceasta se face cu prețul tensionării relațiilor cu Turcia. Spun relativ predominantă deoarece kurzii, care au relații istorice cu Moscova, chiar din vremea țaristă, înainte ca sovietele să stabilească o autonomie kurdă (“Kurdistanul roșu“) între Armenia și Azerbaidjan, nu pot ignora această influență mai ales că s-au numărat printre susținătorii regimului alauit de la Damasc. Vecinătatea cu Turcia și teama ca Occidentul să facă la un moment dat concesii Ankarei îi obligă să nu ignore revenirea în orbita Damascului. Israelul este obligat să fie apropiat de Rusia pentru ca influența iraniană să nu ajungă la frontierele sale. Posibil ca acest argument, alături de influenta comunitate rusofonă din Israel, face din Tel Aviv un element în favoarea unei normalizări a relațiilor Washington-Moscova. Chiar alte state din regiune, precum Iordania, încep să se raporteze la Federația Rusă ca la un stat cu care au frontiere comune sau se găsesc în vecinătatea apropiată, precum Egiptul și Libia generalului Heftar. Cât despre rebelii care încă dețin controlul guvernoratului Idlib, aceștia nu prezintă nici ei un front unit. O parte rămâne complet nefrecventabilă pentru comunitatea internațională, fiind de natură jihadistă, precum branșa siriană a organizației al-Qaida. Aceasta are în rândurile sale și combatanți ceceni, eliminarea acestora fiind pentru Moscova o prioritate. Există și jihadiști uiguri în rândul combatanților de la Idlib, acest lucru fiind un element suplimentar care aduce axei Moscova-Teheran susținerea diplomatică a Beijingului. Turcia a reușit să grupeze combatanții opoziției moderate într-o coaliție intitulată Frontul de Eliberare Națională, dar grupările din rândul acesteia își păstrează autonomia și deseori își afirmă rivalitățile cu gruparea jihadistă.

 

Totuși, ce va urma bătăliei de la Idlib? Cum vor fi folosite de către Moscova procesul politic și reconstrucția din Siria pentru a-și consolida poziția în regiune, dar și pentru a atinge ținte suplimentare de politică externă, precum relația cu UE? Miza economică a participării la reconstrucție, în condițiile în care evaluările o situează la 100-110 miliarde de dolari, și beneficiile politice pentru un guvern ca cel de la Berlin, în cazul repatrierii masive a refugiaților sirieni, pot determina schimbări importante în relațiile dintre UE și Federația Rusă. China, cu potențialul ei investițional, dar și nevoia de solidaritate a Moscovei și Teheranului, poate deveni un actor important pe dosarul sirian. Repatrierea refugiaților sirieni și participarea la reconstrucție a marilor sale companii din industria construcțiilor poate reprezenta încă un element de apropiere turco-rusă pe acest dosar și îndulcirea pastilei reprezentate de reducerea sferei de influență din guvernoratul Idlib. Cât despre regimul de la Damasc, acesta va trebui să se obișnuiască cu suveranitatea limitată, care poate fi mai greu de suportat în timp de pace, dar necesară pe termen lung, dacă dorește să supraviețuiască. În Algeria, curățirea teritoriului de islamiști s-a făcut în mai bine de zece ani, la capătul unui conflict cu mult mai puțin intens decât în Siria. Statul Islamic, deși înfrânt, nu este eradicat, continuându-și existența atât în Siria, cât și în statele vecine. O populație obosită și secătuită de război ar putea prefera acceptarea regimului de la Damasc în schimbul păcii și securității, iar acest element va contribui și mai mult la perenizarea regimului baasist. Dosarul sirian se profilează tot mai mult ca unul dintre cele mai mari eșecuri ale Occidentului, care își reduce semnificativ prezența într-o regiune pivot a sistemului internațional.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22