Implicațiile noului plan de pace pentru Orientul Mijlociu

Planul lui Donald Trump trădează lipsa de interes a Casei Albe de a se mai poziționa drept „brokerul onest” între cele două părți.

Stefan Popescu 04.02.2020

De același autor

Anunțat acum trei ani de către președintele Donald Trump, planul de pace pentru Israel și Palestina a fost dat, în sfârșit, publicității. Momentul a fost bine ales de sfătuitorii președintelui american: dezbaterile animate pe tema procedurii de suspendare, începutul alegerilor primare democrate, care marchează, de fapt, campania electorală în vederea alegerilor din noiembrie.

Regia a fost, de asemenea, bine gândită. Cu puțin timp înainte de conferința de presă din 28 ianuarie, președintele Trump l-a avut oaspete la Casa Albă pe liderul opoziției israeliene, Benny Gantz, urmat de premierul Beniamin Netanyahu. Acesta din urmă a stat chiar la dreapta președintelui Trump, în momentul prezentării publice a planului intitulat „Pace pentru prosperitate. O viziune pentru a îmbunătăți viața popoarelor palestinian și israelian”. Principalul autor al planului este ginerele şi, în același timp, consilierul onorific pentru Orientul Mijlociu al preşedintelui american, Jared Kushner, un apropiat al lui Beniamin Netanyahu. Un mesaj cât se poate de clar în direcția lobby-ului proisraelian din SUA, reprezentativ pentru electoratul de confesiune mozaică, dar mai ales pentru cel neoevanghelist. Dacă evreii americani au votat masiv în 2016 în favoarea candidatei democrate Hillary Clinton și era nevoie pentru un semnal care să cântărească în reorientarea opțiunilor lor, votul neoevangheliştilor este esențial pentru recâștigarea alegerilor și pare, cel puțin pentru moment, securizat. O atitudine care trădează, o dată în plus, viziunea puternic tranzacțională a președintelui Trump cu privire la lume.

Palestina ca problemă secundară

Palestinienii nu îi pot oferi nimic la schimb, ba, mai mult, prin respingerea din capul locului a planului, dovedesc lipsa lor de voință de a ajunge la pace și de a face concesii. Planul trădează, de asemenea, lipsa de interes a Casei Albe de a se mai poziționa drept „honest broker” între cele două părți, de unde și criticile fostului președinte Jimmy Carter, artizanul singurului mare progres în conflictul israeliano-arab – acordurile de la Camp David. Însă contextul de la finele anilor 1970 era total diferit de cel de acum. Palestina a ajuns o problemă cu totul secundară pe agenda internațională, în ciuda declarațiilor pentru „strada arabă”, care rămâne sensibilă pentru o parte importantă a statelor arabe, pentru care Israelul este un aliat în competiția regională cu Iranul iar cooperarea economică și securitară cu Israelul trece peste abstractele chestiuni pan-arabe.

Da, Palestina nu mai este o chestiune panarabă iar identitatea panarabă a devenit ceva la fel de abstract precum “identitatea creștină”. În plus, pentru multe țări arabe, comunitățile palestiniene nu au reprezentat oaspeți comozi și ușor de integrat. Atitudinea fedainilor palestinieni din Regatul Haşemit care, la finele anilor 1960, se comportau ca un adevărat stat în stat și care după mai multe încercări de a-l răsturna pe regele Hussein au fost neutralizați de armata iordaniană în cadrul celebrei operațiuni din 1970 rămasă în istorie sub numele de “Septembrie Negru” a lăsat urme adânci.

Planul de pace asumat de Donald Trump permite diluarea sentimentului identitar palestinian, comunitățile prezente în Iordania, Liban, dar și în alte țări ale Golfului având opțiunea fie de a reveni în teritoriile ce vor fi administrate de așa-numitul stat palestinian, fie de a se dilua în majoritățile din țările de reședință. Un element care face practic inutil compromisul este și faptul că palestinienii înșiși nu și-au regăsit încă unitatea, fiind împărțiți între establishmentul îmbătrânit Al-Fatah de la Ramallah și cel reprezentat de Hamas din Gaza.

Ce prevede însă planul expus în materialul de 180 de pagini?

În primul rând, o configurație teritorială cu totul originală a ceea ce se vrea „stat palestinian”: împărțirea teritoriului în 6 părți, ce vor comunica prin tuneluri și drumuri controlate de partea israeliană. Acest lucru prezintă avantajul strategic al „spargerii” masei demografice palestiniene și enclavizarea acestora, întrucât ele, cu excepția Fâșiei Gaza, învecinată cu Egiptul, nu vor avea frontiere exterioare cu alte state arabe. Partea din valea Iordanului limitrofă Cisiordaniei va fi inclusă în Israel, care va anexa și coloniile implantate în teritoriile palestiniene. Drept compensație, palestinienii ar primi două mici teritorii enclavizate în sudul Israelului, unul fiind destinat să devină pol agricol, iar celălalt, high tech. Gaza nu va avea port. Cel puțin, așa apare în harta din cuprinsul planului, care indică cele două porturi israeliene, Ashdod și Haifa, drept debușee la mare. A doua chestiune relevantă din plan privește Ierusalimul, care va deveni capitală unică și indivizibilă a Israelului. Forma statală numită Palestina va avea și ea dreptul să își așeze capitala la Al-Quds, numele arab al Orașului Sfânt, însă, având în vedere formularea caracterului indivizibil pentru capitala israeliană, se urmărește numai gruparea suburbiilor estice, care fac parte din aglomerația urbană, şi nu din orașul propriu-zis. Viitoarea formă statală palestiniană ar trebui să recunoască imediat caracterul evreu al statului Israel, iar refugiații palestinieni nu vor avea dreptul să revină decât în teritoriile aflate sub controlul formal palestinian.

Dimensiunea economică

Planul are și o dimensiune economică ce înseamnă 50 de miliarde de dolari investiți în următorii 10 ani în teritoriile palestiniene și în zonele limitrofe. Aspectul notabil este că acești bani sunt numai o promisiune din partea statelor arabe reprezentate în iunie 2019 la conferința de la Bahrein care a reprezentat o etapă importantă în procesul de elaborare a planului. Desigur, rămâne întrebarea dacă aceste promisiuni se vor materializa.

Dar va fi oare posibilă exercitarea suveranității palestiniene pe un teritoriu fără contiguitate și enclavizat? Ce se oferă la schimb Moscovei, având în vedere că, la întoarcerea în Israel, premierul Netanyahu a efectuat o escală în capitala rusă, pentru a conferi cu președintele Putin despre planul de pace? Recunoașterea unor anexări și schimburi de teritorii nu va da oare idei sau va întări unele idei și cu privire la spațiile rusofone din Ucraina?

Întrebări ridică și implicațiile reacțiilor mai degrabă pozitive venite dinspre Londra, care vedea „un plan serios”, și Paris, care „felicită eforturile președintelui Trump de a găsi o soluție și își va lua timp să examineze planul”. Pragmatismul marilor puteri și aplecarea lor spre soluții westfaliene nu anunță o perioadă ușoară pentru cei slabi. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22