Înlăturarea primarului Istanbulului, în siajul revoluției politice din SUA

Turcia este traversată de turbulențe interne, ca urmare a protestelor izbucnite în urma demiterii și plasării provizorii în detenție a primarului Istanbulului, domnul Ekrem İmamoğlu, în data de 23 martie. Acuzațiile de „corupție”, de „terorism” și de „ajutor pentru Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)” par ca nu îi conving pe susținătorii acestuia, care manifestează în număr mare, inclusiv în unele fiefuri tradiționale ale partidului de guvernământ, AKP. De asemenea, milioane de alegători au participat duminică, 30 martie, la alegerile primare organizate de CHP, partidul kemalist, principalul partid de opoziție, pentru a-l desemna pe domnul İmamoğlu drept candidat la alegerile prezidențiale din 2028. În paralel, autoritățile au efectuat mai multe arestări, începând cu colaboratorii primarului Istanbulului, informațiile avansând cel puțin 2000 de persoane. Mai mult decât atât, personajul central al evenimentelor, Ekrem İmamoğlu, s-a văzut deposedat de diploma universitară obținută acum 32 de ani, conducerea Universității din Istanbul luând decizia anulării acesteia.

Măsura riscă să îi afecteze viitorul politic, întrucât legea turcă prevede obligativitatea studiilor universitare finalizate cu diplomă pentru a putea candida la președinția țării. Cât despre Istanbul, revocarea titularului ales al primăriei înseamnă plasarea orașului de către Ministerul de Interne sub tutela administrativă. Unde vor duce toate aceste turbulențe este greu de prevăzut. Totuși, fotografia actuală nu arată la orizont pierderea controlului de către președintele Erdoğan. Acțiunea împotriva opoziției arată mai degrabă că organizatorii au ales momentul pe fondul schimbărilor care au loc în Statele Unite ale Americii – schimbare de administrație, dar mai ales schimbare de regim politic.

De altfel, trebuie notată lipsa oricărei reacții din partea administrației de la Washington cu privire la ultimele evenimente din Turcia. Dimpotrivă, la cererea Ankarei, dar nu numai, Elon Musk a luat decizia de suspendare/blocare a conturilor de pe platforma X a unor reprezentanți ai opoziției. Deciziile de politică internă ale domnului Erdoğan nu interesează echipa de la Casa Albă. Aceasta apreciază concursul Ankarei și al președintelui Erdoğan pentru procesul de negociere și pentru noua dinamică a raporturilor cu Moscova. În cele două acorduri – americano-rus și americano-ucrainean – de încetare a focului în Marea Neagră, invitația către state terțe de a sprijini materializarea înțelegerilor se referă în primul rând la Turcia. Donald Trump are și un interes major în concursul Turciei în Orientul Mijlociu. Între aceste interese, de ce ar fi preocupat de soarta unor opozanți care mai au mult până vor reprezenta o alternativă la puterea actuală de la Ankara? Obiectivul președintelui Erdoğan este legat de următoarele alegeri prezidențiale din 2028. Atât Trump, cât și Erdoğan, în țări cu tradiții politice diferite, urmăresc mai degrabă să revoluționeze societățile și țările pe care le conduc și mai puțin să încarneze o alternativă politică.

Să ne uităm acum și la mizele înlăturării domnului İmamoğlu. Le voi expune pe scurt. Domnia sa se profila din ce în ce mai mult drept lider carismatic și tânăr al unei opoziții unificate și din postura de primar al Istanbulului se afla nu doar în fruntea celui mai important oraș al țării, ci al unei realități care reprezintă, grosso modo, 20% din populația țării, 30% din PIB și 50% din comerțul extern al țării și 50% din veniturile statului turc. Cu alte cuvinte dispunea de o platformă de dimensiunea unei țări care îl putea profila drept lider național. Să nu uităm că președintele Erdoğan însuși a început cucerirea puterii din poziția de primar al Istanbulului!

Cât despre șansele opoziției de a determina vreo schimbare pe termen scurt și mediu, mă voi limita la câteva observații. Într-adevăr, exista o nemulțumire a unor segmente largi ale populației turce din cauza dificultăților economice și creșterii inegalităților. Totuși, partidul de guvernământ AKP păstrează o bază solidă, dispune de aparatul de stat, iar guvernul de la Ankara este în plină negociere cu Abdullah Öcalan, lider istoric al PKK, în vederea încheierii unui pact cu minoritatea kurdă. Examinarea manifestațiilor pentru salvarea Pieței Taksim din 2013 ne poate oferi, de asemenea, indicii prețioase. Și atunci kurzii se aflau în negocieri cu guvernul de la Ankara, ceea ce a făcut ca membrii minorității kurde să participe numai pe baze individuale la proteste, iar nu organizat, în  jurul partidului pro-kurd CHP. Acest lucru a privat opoziția de un element important. Pe de altă parte, sprijinirea organizată, prin CHP, a protestelor de acum, risca să fie instrumentată de Ankara profitând de neîncrederea unei părți importante a electoratului turc față de această minoritate. În sfârșit, chiar Uniunea Europeană și puterile europene nu mai pot oferi, de această dată, niciun sprijin moral opoziției. Importanța strategică a Turciei în noul context al negocierilor ruso-americane este atât de mare, încât orice declarație sau semnal neinspirate ar fragiliza și mai mult capacitatea europenilor de a se face auziți la Washington și la Moscova.

Între interesele strategice ale SUA, UE și ale Rusiei și orientările kurzilor, opoziția turcă este izolată.