De același autor
Alegerile europene din acest an au loc într-un moment cu totul particular. Cei care se vor regăsi în Parlamentul European și în Comisia Europeană vor avea de gestionat continuarea asistenței pentru Ucraina atât în cadrul efortului său de apărare, cât și în faza de reconstrucție. Mandatul lor se va suprapune și cu extinderea Uniunii Europene, cel puțin la statele Balcanilor de Vest, ceea ce va presupune o serie întreagă de reforme pentru a avea la capătul acestui proces o uniune funcțională. Mandatul viitorilor eurodeputați și al viitorilor comisari se suprapune și perioadei pentru atingerea obiectivului industrial și economic major al reducerii cu 55% a emisiilor de CO2 și poate mandatului unei administrații republicane Donald Trump. Prin urmare, cei aproape 360 de milioane de alegători din cele 27 de state ale Uniunii sunt chemați în fața unui exercițiu electoral important, de rezultatul căruia depinde și capacitatea acestui ansamblu de a traversa o perioadă critică.
De asemenea, contextul de război marcat de inițiativa Rusiei pe front și de multiplele dificultăți ale Ucrainei, concurența produselor chinezești și competitivitatea pieței americane, vecinătatea complicată din Sahel și Orientul Mijlociu, problemele Franței din teritoriile sale de peste mări – simptom al respingerii modelului civilizațional european (dincolo de ingerințele unor factori externi), fascinația pentru mișcări radicale, de extremă, populiste a unor segmente tot mai largi ale electoratului european, toate acestea creionează o atmosfera tensionată în care au loc alegerile europene.
Tocmai aceste provocări ar fi trebuit să suscite masive dezbateri pe teme europene în țările membre, căci da, așa cum bine spunea Emmanuel Macron pe 26 mai, la o întâlnire cu tineri germani și francezi la Berlin, „niciodată Europa nu a avut atât de mulți inamici în interior și în exterior”. Ceea ce face ca „Europa să poată muri”. Cu toate acestea, campaniile electorale europene au fost mai degrabă dominate de mize interne, de validare sau de respingere a proiectelor politice în cadrele naționale. Opțiunile electoratelor sunt văzute drept sancțiune sau, în cazurile fericite, validare, astfel încât, nu de puține ori, rezultatele europarlamentarelor provoacă remanieri, schimbări de politici și chiar căderi de guverne. Ochii sunt ațintiți asupra țărilor cu importanță sistemică: Franța, Germania, Italia, Polonia, chiar Olanda.
În Franța, alegerile europene sunt mai degrabă favorabile extremelor și forțelor radicale. În 1984, Jean-Marie Le Pen și-a făcut intrarea pe marea scenă politică în momentul în care partidul său (Frontul Național devenit astăzi Reuniunea Națională) a obținut 11%. Este motivul pentru care campania este dominată la duelul dintre tabăra macronistă și cei doi lideri ai RN, Jordan Bardella și Marine Le Pen. De la Berlin, unde a efectuat o vizită de stat, Emmanuel Macron a avertizat în special despre democrațiile care, potrivit lui, sunt în „criză”, zdruncinate de „ascensiunea” extremei drepte și de o „fascinație pentru autoritarism”. „Pe măsură ce alegerile se apropie, E. Macron își pierde nervii și calmul, scufundându-se într-o conspirație grotescă”, a replicat Marine Le Pen într-un mesaj postat luni pe platforma X. Pentru președintele grupului RN din Adunarea Națională, „ceea ce amenință democrațiile este autoritarismul unei Comisii Europene care guvernează împotriva națiunilor”. Acest duel acoperă campania celorlalte partide. Antidotul lui Jean-Luc Mélenchon și construcției sale politice, Franța nesupusă, pare a fi cauza palestiniană, susținerea unui stat palestinian, deși pe acest teren caută să fie prezentă și o facțiune din tabăra macronistă, Bernard Guetta, numărul doi pe lista pentru europarlamentare. Partidul gaullist, Republicanii, a adoptat o strategie bazată pe nevoia de ordine și valori naționale, punând în capul listei un general care nu ezită să figureze în uniformă pe afișele electorale.
În Germania, campania este mai puțin animată decât în Franța, cu excepția climatului de violență. Un europarlamentar social-democrat a fost bătut în timp ce punea afișe. Reprezentanți politici și activiști au fost atacați în ultimele zile ale campaniei. O stare de depresie întreținută și de știrile potrivit cărora Germania este ultima țară europeană în privința creșterii economice, pe fondul crizei energetice, al crizei modelului economic german și al îngrijorărilor produse de posibilitatea pierderii unor piețe majore de export precum China, profită partidele extremiste și în special AFD, care captează nemulțumirile venite din toate părțile. Criza care îi afectează pe agricultori a pus în mare dificultate campania ecologiștilor, care la ultimele alegeri au obținut 20%. Campania electorală din Germania se învârte foarte mult în jurul faptului dacă trebuie sau nu să se continue sprijinirea Ucrainei. Problema SPD, principalul partid de guvernământ, este că nici măcar cancelarul Olaf Scholz nu este foarte clar în acest sens. Cancelarul federal nu este foarte popular, iar acest lucru îngreunează campania SPD.
În Spania, campania a fost acoperită de alegerile regionale (12 mai). În general, alegerile europene în Spania suscită puțină atenție, electoratul spaniol considerându-le o repetiție pentru alegerile generale. Competiția cu extrema dreaptă reprezentată de Vox și tema Cataloniei au mai animat campania pentru europarlamentare. Campania Vox s-a bazat pe sprijinul liderilor extremiști sau suveraniști, nu neapărat din UE, precum președintele argentinian Javier Milei. Premierul italian Giorgia Meloni, lidera Reuniunii Naționale din Franța, Marine Le Pen, au fost nume des folosite în campania Vox. Temele de campanie ale Vox sunt apărarea frontierelor și o Europă a națiunilor suverane. Tentativa de secesiune a Cataloniei, condusă de activistul independentist Carles Puigdemont în 2017, a provocat o puternică reacție naționalistă în opinia publică, iar Vox a devenit portdrapel al luptei pentru menținerea unității.
În Italia, bilanțul mediocru al politicii migratorii al șefei guvernului, Georgia Meloni, a șters din credibilitatea principalei sale teme de campanie – lupta împotriva imigrației clandestine și controlul frontierelor. Partidul dnei Meloni, Fratelli d’Italia, a menținut totuși tema, insistând pe acordurile migratorii încheiate cu mai multe țări din Africa și mai ales pe acordul semnat cu guvernul albanez de preluare a unor migranți. O adevărată concurență pe tema migratorie s-a angajat cu celelalte partide de dreapta, în primul rând Liga Nordului și într-o mai mică măsură Forza Italia, aliate la guvernare. Ipoteza lansată de președintele Macron de trimitere a unor soldați pe solul Ucrainei a devenit o temă de campanie predilectă pentru liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini.
„Stop nebuniei UE” este sloganul de campanie al FPO, Partidul austriac al Libertății. Temele cu care speră să își confirme poziția numărul unu în sondaje sunt împotrivirea față de politica de asistență a Ucrainei, relațiile bune cu Rusia, subiectul achizițiilor și strategia de vaccinare în UE, politicile verzi, controlul imigrației. Alegerile europarlamentare sunt o repetiție generală a celor politice care vor avea loc în toamnă și care riscă să schimbe peisajul majorității care guvernează la Viena.
În Polonia, fostul partid de guvernământ, PiS (Lege și Justiție), vrea să se răzbune pe liberalii care au câștigat alegerile legislative din octombrie anul trecut. Prin urmare, ultraconservatorii conduc o campanie eurosceptică care a stârnit o dezbatere aprinsă asupra influenței ruse. Cererea de azil în Belarus a judecătorului Tomasz Szmydt a accentuat această temă de campanie. Un alt subiect de campanie: politica de frontieră și migratorie. PiS a acuzat partidele care formează actualul guvern că intenționează să deschidă granițele Poloniei pentru imigrația ilegală, cedând „diktatului de la Bruxelles”. În cadrul acestei teme, miza PiS este votul agricultorilor nemulțumiți de produsele agricole de import din Ucraina. Demobilizarea acestora în toamna anului trecut a fost unul dintre factorii care au dus la pierderea alegerilor de către PiS.
În concluzie, în general, tematicile de campanie în Uniunea Europeană sunt determinate de contextele naționale și de crizele de moment. Marile dezbateri au fost puse în surdină, făcând loc confruntărilor emoționale.
