Miza schimbării de guvern din Franța

Marea miză a lui Macron este pregătirea succesiunii; punerea pe orbită a celor care vor îmbrăca costumul de prezidențiabil atunci când se vor face calcule pentru alegerea candidatului.

Stefan Popescu 23.01.2024

De același autor

Schimbarea guvernului francez ar fi putut trece ca un eveniment banal sau ca o știre care nu necesită comentarii, în afara enumerării câtorva nume care sunt importante în politica externă și europeană, la Ministerul Armatelor și la Economie și Finanțe. În ultimii 20 de ani, prim-miniștrii de la Paris sunt mai apropiați de calitatea de înalt funcționar/delegat al președintelui Republicii decât de șef al executivului. Adevăratul șef al guvernului e președintele țării care face și desface guvernele după bunul plac, alegând numele care intră în componența echipei guvernamentale și trasând direcțiile programului de guvernare. Un regim hiperprezidențial care are la bază atât Constituția celei de-a V-a Republici, din 1958, dar și o anumită tradiție a poporului francez: a șefilor puternici.

Contextul schimbării operate de președintele Emmanuel Macron este reprezentat de undele seismice provocate în societatea franceză, care au erodat popularitatea executivului, de reforma pensiilor și legea imigrației și de apropierea alegerilor europene care și în Franța reprezintă un adevărat test pentru forțele politice. Totodată, președintele Macron a început să facă unele calcule pentru alegerile municipale care vor avea loc în martie și iunie 2026, interesul fiind în special pentru Primăria Parisului, în contextul prăbușirii popularității actualei locatare, socialista Anne Hidalgo. Astfel că pe 9 ianuarie a fost schimbată Elisabeth Borne, care fusese numită în fruntea guvernului în urmă cu 20 de luni. În locul acesteia, președintele Macron a preferat un tânăr de numai 34 de ani, Gabriel Attal, care ocupa portofoliul Educației Naționale – un profil similar cu al lui Macron, propulsat cu o viteză uluitoare în poziții din ce în ce mai importante: consilier local al Partidului Socialist la 25 de ani, deputat pe lista partidului macronist Republica În Mișcare la 28, purtător de cuvânt al partidului la 29, invitat peste tot, în această calitate, de la emisiunile matinale și până la talk-show-rile de noapte; la aceeași vârstă își face și intrarea în guvern ca secretar de stat la Ministerul Educației Naționale și Tineretului; la 31, secretar de stat pe lângă prim-ministru și purtător de cuvânt al guvernului; la 32, ministru delegat al Conturilor Publice, la 33 ministru al Educației Naționale, iar la 34, prim-ministru – cel mai tânăr din istoria celei de-a V-a republici. Greii majorității, ministrul de Interne Gerard Darmanin și ministrul Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire, care aveau aspirații de a conduce guvernul, trebuie să se mulțumească cu păstrarea în funcție. Totuși, hiperactivului Bruno Le Maire i se extinde portofoliul cu energia, devenind un adevărat super-ministru al guvernului. Interesantă numirea de la Ministerul de Externe (al Europei și al Afacerilor Externe) unde președintele Macron a preferat un personaj șters, fără legătură cu diplomația, Stephane Sejourne, secretar general al partidului prezidențial (LAREM) și membru al parlamentului european. Un semn că Emmanuel Macron dorește să nu aibă la portofoliul externelor un personaj cu anvergură, care să ocupe dintr-o scenă pe care înțelege să o domine în întregime. Nu putem trece cu vederea nici relația de cuplu în care se află tânărul Garbiel Attal cu la fel de tânărul Stephane Sejourne, cei doi separându-se cu o zi numai înainte de numirile în funcții – o manieră clientelară care trimite mai degrabă la tinerele democrații, iar nu la statele cu un sistem politic matur precum Franța.

Însă atenția francezilor a fost atrasă de numirea fostei ministre a justiției a lui Nicolas Sarkozy, Rachida Dati, la Ministerul Culturii. Primar al foarte șicului arondisment VII al Parisului, doamna Dati este o personalitate de dreapta, apropiată de fostul șef al statului, Sarkozy, pe care, dacă este să dăm crezare presei franceze îl numește „mon président de la République”, asupra căreia au fost tot felul de bănuieli cu privire la legăturile profitabile cu diverse fundații din Qatar. Cu toate acestea, Rachida Dati este o personalitate carismatică și destul de populară în rândul electoratului francez, ea anunțându-și imediat după numirea în guvern intenția de a candida la primăria Parisului.

Cum să înțelegem această schimbare de guvern? Prin puternicul viraj către dreapta, Macron vizează consolidarea majorității relative de care dispune și atragerea în orbită a partidului conservator, Les Républicains. Totuși, marea miză a lui Macron este pregătirea succesiunii, deși se află la trei ani și jumătate de sfârșitul celui de-al doilea mandat; punerea pe orbită a celor care vor îmbrăca costumul de prezidențiabil atunci când se vor face calcule pentru alegerea candidatului. Din această perspectivă, opțiunea lui Macron pare să excludă oamenii politici cu experiență, cei care au făcut politică trecând prin cariere solide precum fostul premier Edouard Philippe, pe care nu a ezitat să îl sacrifice, în pofida popularității sale nealterate. Preferința președintelui Emmanuel Macron pentru reprezentanții burgheziei progresiste se poate însă lovi de aspirațiile clasei mijlocii, de cele ale claselor populare care denunță tot mai mult fractura dintre popor și elite și care consideră că problemele lor sunt cel mai adesea ignorate. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22