Înlăturarea dictatorului Mugabe, sfârșitul unei lumi?

Ceea ce s-a întâmplat în Zimbabwe a fost mai mult o lovitură în sânul establishment-ului decât o schimbare de regim.

Stefan Popescu 28.11.2017

De același autor

 

21 noiembrie va rămâne în istoria universală, dar mai ales în istoria Africii Subsahariene ca ziua în care dictatorul Robert Mugabe și-a pre­zentat demisia. Se încheie astfel o domnie lungă de aproape 40 de ani, ca prim-ministru (1980-1987) și apoi ca președinte (1987-2017). Mugabe încarnase lup­ta anticolonială în Rhodesia de Sud, teritoriu intrat în do­meniul de influență britanică la sfârșitul secolului al XIX-lea și devenit oficial colonie a imperiului în 1923. Era un per­sonaj lăudat în mai toate păr­țile lumii în anii ’80, când de­vine șeful guvernului și, practic, conducătorul de facto al republicii independente Zim­ba­bwe. „Ieri ați fost inamicii mei, dar de astăzi sunteți prietenii mei“, spune fostul șef de ghe­rilă comunității albe din Zimbabwe, căreia îi oferă posturi ministeriale în prima echipă guvernamentală, lăsându-l chiar pe șeful co­mu­nității albe Ian Smith - cel care dorise o Rho­desie de Sud independentă de Londra, dar condusă de albi și care se arătase un în­ver­șu­nat adversar al lui Mu­ga­be - să rămână în ța­ră. Mai mult chiar, Mu­gabe îi per­mite fostului pre­mier Ian Smith să își con­ti­nue viața po­litică în calitate de șef al opo­ziției par­la­men­tare. Zim­ba­bwe devenise o ța­ră model pentru întreg con­tinentul afri­can: în zece ani au fost fă­cute importante re­forme ca­re să amelioreze sta­rea ma­jo­ri­tarilor, care fu­se­se­ră do­mi­nați – li se cons­tru­iesc școli, spitale și dispensare, locuințe so­ciale.

 

Însă Mugabe nu acceptă opoziția față de pro­priul regim: în 1982, liderul de la Harare tri­mite armata în provincia rebelă din sud-vest, Matabeleland, fieful lui Joshua Nkomo, fostul său camarad de arme din timpul războiului pentru independență și emancipare față de minoritatea albă, iar mișcarea de contestare este înăbușită cu prețul a peste 20.000 de morți. În acel moment al istoriei, Zimbabwe era o țară prea îndepărtată, iar comunitatea internațională era prea ocupată cu relațiile dintre blocurile Est-Vest pentru a fi sensibilă la asemenea atrocități. În plus, Zimbabwe era o țară prosperă raportată la Africa, în care relațiile dintre albi și majoritate făceau să pălească regimul de apartheid din țara ve­cină, Africa de Sud, și în care interesele eco­nomice albe erau cu strictețe conservate. În plus, țara nu se afla într-un punct nevralgic al hărții politice a lumii pentru ca lumea să se emoționeze în fața acelor atrocități. Abia politica de oprimare a opoziției și reforma agra­ră brutală care a antrenat expatrierea celor 4.500 de fermieri albi și foametea care a urmat au aruncat lumina reflectoarelor pe regimul opresiv al lui Mugabe. De altfel, știrile despre Zimbabwe au un aer mai mult exotic, iar politica lui opresivă nu a determinat co­mu­nitatea internațională să adopte în mod unitar sancțiuni: exclus din Commonwealth în 2003, președintele Mugabe era, în schimb, invitat la summit-urile Franța-Africa, pentru a nu mai vorbi de marja de manevră pe care i-o permitea intrarea în competiție pe con­ti­nentul african a Chinei. Răspunzătoare pentru cei aproape 40 de ani de domnie opresivă este și comunitatea internațională, alături de tovarășii de arme ai lui Mugabe, care l-au for­țat să demisioneze abia când vârsta l-a slăbit pe liderul de la Harare și l-a transformat în­tr-un lider caricatural (sub influența am­bi­ți­oasei sale soții, care îl îmbracă în cele mai ex­centrice costume), iar situația economică a țării punea în pericol supraviețuirea establish­ment-ului, care până mai ieri îl aplauda pe Mugabe când acesta anunța că dorește să can­dideze pentru un nou mandat de pre­șe­din­te în 2018.

 

Ceea ce s-a întamplat în Zimbabwe a fost mai mult o lovitură în sânul establishment-ului decât o schimbare de regim, o lovitură care nu va însemna că opoziția va veni la putere. A fost o luptă de succesiune în cadrul ace­lu­iași regim, secondată și de dorința co­mu­ni­tății internaționale și mai ales a puterilor re­gionale vecine, în frunte cu Africa de Sud, de a nu vedea Zimbabwe în haos.

 

Dicatatorul Robert Mugabe are imunitate ju­ri­dică și, chiar dacă nu a reușit, așa cum do­rea, să își celebreze centenarul în fotoliul de președinte, părăsește puterea la vârsta de 93 de ani în liniște. Pentru moment, judecători îi sunt numai observatorii și istoricii din afara societății zimbabwene.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22