De același autor
Dupa o zi suplimentara de negocieri intense, liderii europeni au cazut in sfarsit de acord asupra numelor care vor ocupa cele mai importante functii in Uniunea Europeana. Daca functiile decorative, de reprezentare, de presedinte al Consiliului European si de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate merg catre belgianul centrist Charles Michel, respectiv spaniolul socialist Josep Borrell, impartirea functiilor cu greutate indica in principal un compromis franco-german. Prezenta Ursulei von der Leyen in fruntea Comisiei Europene si a lui Christine Lagarde la sefia Bancii Centrale Europene ne arata ca in fata diviziunilor profunde din Uniune, care vor persista si dupa distribuirea in intregime a posturilor atat la nivelul Comisiei cat si al Parlamentului, cuplul franco-german a preluat initiativa si s-a pus de acord pentru a controla pozitiile-cheie la nivel comunitar. Cele doua nume nu sunt alese intamplator. Principalul proiect al Frantei conduse de Emmanuel Macron este intarirea coeziunii financiare la nivelul zonei euro, prin crearea unui buget comun. Cat despre reusita candidatura germana, Ursula von der Leyen, francofona si francofila, aceasta este adepta autonomiei strategice europene, in calitate de ministru al apararii punandu-si semnatura pe parteneriatele militaro-industriale franco-germane – avion comun de a cincea generatie si tanc comun.
Aceasta reusita franco-germana s-a facut insa cu un pret pe care il vom vedea in momentul in care organigrama Comisiei Europene va fi completa. Italia, de exemplu, deranjata de leadershipul franco-german, a acceptat acest compromis cu pretul preluarii postului de comisar pentru concurenta si a renuntarii din partea comisiei de declansare a procedurii pentru deficit excesiv. Vom vedea in curand si pretul platit pentru ridicarea blocajelor venite din partea grupului Visegrad. Liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini a indicat ca Italia va accepta un compromis numai daca va primi un post de comisar din care sa influenteze politicile economice la nivel comunitar. Este limpede ca actualul compromis este un succes obtinut de tarile aliate cu Italia. Curentul populist este acum o realitate in sanul institutiilor europene deoarece in posturile de comisar al Italiei, Poloniei, Cehiei, Slovaciei si Ungariei vor fi numite personaje care vor tine cont de guvernele si fortele politice care i-au sustinut.
In ciuda leadershipului franco-german nu vom avea o echipa foarte sudata la nivelul comisiei. Agendele pe formate de tari vor prevala in fata agendei comune europene. Aceste negocieri ne-au aratat imposibilitatea gasirii unei sinteze comune Est-Vest, Nord-Sud la nivel comunitar, pe fondul fragmentarii politice. Procesul deciziei in UE va fi mult mai complicat, iar tentatia vitezelor multiple va veni ca singura solutie pentru pastrarea proiectului european la 27 de state, cu perspectiva largirii la tarile Balcanilor de Vest.
