O recalibrare a politicii americane în Orientul Mijlociu

Primele decizii ale noii administrații de la Washington arată tendința unei recalibrări în regiune. Începând cu plasarea primei convorbiri telefonice cu premierul israelian, Beniamin Netanyahu, nu chiar în primele pagini ale agendei președintelui Biden. Un adevărat test al răbdării pe care unii nu l-au trecut. Fostul ambasador israelian la Organizația Națiunilor Unite Danny Danon, actualmente președintele organizației World Likud (structura Partidului Likud destinată diasporei, networkingului și comunicării la nivel internațional), într-un gest suprarealist, l-a interpelat pe Twitter pe președintele american: „Joe Biden, ați telefonat conducătorilor lumii, ai Canadei, Mexicului, Regatului Unit, Indiei, Franței, Germaniei, Japoniei, Australiei, Coreei de Sud, Rusiei. N-ar veni acum timpul de a-i telefona liderului Israelului, aliatul cel mai apropiat al Statelor Unite? Numărul de telefon al prim-ministrului este : 972-2-6705555“. Un gest care a trădat iritarea de la Ierusalim față de această atitudine. Abia pe 17 februarie a avut loc mult-așteptata convorbire Biden-Nentanyahu.

Semnalul de recalibrare, mult mai puternic, a fost dat și în direcția Arabiei Saudite. După sfârșitul susținerii pentru coaliția saudită din Yemen, prima convorbire telefonică a președintelui american a fost purtată cu regele Salman, pe care îl consideră omolog, iar nu cu prințul moștenitor Mohamed Ben Salman. A urmat aproape imediat autorizarea de publicare a raportului CIA în care sunt evidențiate responsabilitățile prințului moștenitor în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi la sediul consulatului saudit din Istanbul în 2 octombrie 2018. Schimbare de atitudine și pe dosarul palestinian, președintele Biden autorizând reluarea asistenței financiare și afirmând susținerea pentru soluția a două state. De remarcat și decizia cu mare încărcătură politică, de reluare a contribuțiilor financiare americane către agenția ONU însărcinată cu refugiații palestinieni (UNRWA) și declarația făcută cu puțin timp după învestitura din 20 ianuarie, potrivit căreia reprezentanța de la Washington a Organizației pentru Eliberarea Palestinei va fi redeschisă. Această schimbare de atitudine a făcut posibil „menajul” întreprins la Amman de regele Abdullah al II-lea, epurarea unor personaje la vârf prea apropiate de Arabia Saudită și Israel. În sfârșit, reluarea discuțiilor cu Iranul pe tema unui nou acord privind dosarul nuclear, în strânsă concertare cu aliații europeni din grupul de contact (Franța, Marea Britanie și Germania), transmite un alt tip de semnal, ce permit SUA recâștigarea inițiativei la nivel regional și dialogul cu toate părțile.

Acest nou tip de atitudine nu înseamnă câtuși de puțin destructurarea acordurilor de Abraham din timpul administrației Trump care au permis normalizarea relațiilor Israelului cu Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Maroc, a eforturilor care au permis stabilirea de relații diplomatice între Ierusalim și Khartum. Noua strategie a administrației democrate nu înseamnă nici revenirea în acordul nuclear cu Iranul, șeful Departamentului de Stat, Anthony Blinken, exprimându-se clar pentru un nou acord, îmbunătățit. Este vorba însă de o viziune mai largă, care să depășească optica strict tranzacțională a președintelui Trump și personalizarea relațiilor de parteneriat regionale ale SUA, care în ultimii patru ani au fost ilustrate de figura ginerelui și consilierului președintelui, Jared Kushner. Însă noua administrație de la Washington nu putea rămâne insensibilă la breșele create de această politică în Orientul Mijlociu și care permiteau Chinei să se instaleze în regiune, așa cum deja a făcut-o prin acordul de parteneriat strategic semnat cu Iranul pentru o durată de 25 de ani și care este aidoma unei oglinzi a pactului de pe Quincy încheiat în 1945 între SUA și Arabia Saudită și având o dimensiune politică, economică și securitar-militară. Această antantă iraniano-chineză, cât și accelerarea cursei pentru îmbogățirea uraniului sunt văzute de noua administrație democrată drept consecințe ale politicii lipsite de nuanțe ale administrației Trump. Administrația Biden este conștientă de importanța continuării evoluțiilor care să consolideze securitatea statului Israel, dar este nevoie de o revenire a Statelor Unite în regiune deoarece riscul intrării Iranului în orbita chineză ar complica foarte mult lucrurile. China a arătat în ultima vreme un activism la nivelul regiunii, atât în ce privește Iranul, dar și țările sunite rivale, profitând și de diplomația măștii și a vaccinului, prezentându-se ca partener capabil să asiste petromonarhiile în strategiile lor de diversificare economică. Grație livrărilor de vaccin chinezesc, Emiratele Arabe Unite au vaccinat într-un timp record cca 90 % din populație. În plus, China se arată tot mai mult interesată să vină cu o soluție în privința dosarului palestinian – o inițiativă care chiar dacă nu va aduce nimic, va avea darul de a face din Beijing un interlocutor legitim pe subiect. Recent, ministrul chinez al afacerilor externe, Wang Yi, a declarat că țara sa dorește să propună o inițiativă pentru stabilitatea și securitatea Orientului Mijlociu, inclusiv un proiect de rezoluție pe agenda Consiliului de Securitate pentru o soluție a două state Israel-Palestina. Intenția chinezilor este de a construi în regiune o alternativă la SUA și la puterile occidentale, așa cum încearcă să construiască și în Africa, și chiar în America Latină.

Harta Orientului Mijlociu, cu o Rusie ce domină Siria, cu o Turcie a cărei reziliență este puternic afectată de Rusia și în relații proaste cu unii aliați importanți din NATO, dar și cu puteri regionale precum Egiptul, și cu o Chină ce este pe cale să își construiască un adevărat cap de pod, nu poate provoca decât îngrijorare la Washington. În aceste condiții, administratia Biden era obligată să își recalibreze parteneriatele și să își relanseze prezența într-o regiune strategică pentru statutul SUA de putere dominantă a sistemului internațional.