De același autor
Decizia Chinei de a adopta o lege a securității naționale cu aplicare în Hong Kong trebuie așezată în contextul confruntării cu Statele Unite ale Americii și al răcirii relațiilor cu statele europene occidentale. Numai astfel se poate explica adoptarea unui text care vizează „trădarea, secesiunea, răzvrătirea și subversiunea”, cuvinte folosite abundent de retorica oficială pentru a cataloga manifestațiile masive din fostul teritoriu britanic ce au avut loc începând cu primăvara anului trecut. Un asemenea act se îndreaptă împotriva acordului încheiat în 1984 cu guvernul britanic condus la acea vreme de Margaret Thatcher, care prevedea respectarea vreme de 50 de ani a principiului «o țară, două sisteme». Legea adoptată de Parlamentul de la Beijing în 28 mai a pus capăt acestui statut mult mai devreme, făcând de facto caduce multe din prevederile acordului încheiat cu fosta metropolă: libertatea de expresie, libertatea de a manifesta, o justiție independentă.
Dar tocmai aici rezidă explicația: Beijingul a dorit să testeze dorința de ripostă a țărilor occidentale, în frunte cu SUA și Marea Britanie, față de o schimbare de statut în vecinătatea apropiată. Totodată, a dorit să trimită un semnal în fața celor care îi contesta prezența în forță în Marea Chinei de Sud. Un răspuns și la noua doctrină navală a Japoniei. Dar în același timp putem citi și un mesaj mai subtil în direcția «insulei rebele», Taiwan, o dorință de a-i sădi un sentiment de îndoială: în caz de acțiune în forță din partea Chinei continentale, are Occidentul voința de a interveni?
Astfel, Hong Kong, prin poziția sa de principal teritoriu de mediere între China continentală, tradițional închisă influențelor din exterior, și lumea occidentală, reflectă și distanțarea durabilă dintre Beijing și Occident. Controlul total al fostului teritoriu britanic face parte din rivalitatea cu SUA, un mesaj simbolic prin care Beijingul vrea să afirme în fața lumii întregi că nu va mai fi răpus de un «nou război al opiului», reprezentat acum de democrație și modul de viață occidental. Și aceasta, chiar cu riscul pierderii unor privilegii care afectează în mod direct China: statutul special convenit cu britanicii în 1984 conferea Hong Kongului un statut comercial distinct față de regimul chinez, iar acest lucru făcea obiectul unei legi adoptate de Congresul american. Acest statut privilegiat îi permisese micului teritoriu de numai 1.100 kmp să își păstreze a patra poziție în clasamentul piețelor financiare internaționale. Or, posibila revocare a recunoașterii acestui statut de către SUA poate da o lovitură gravă atât enclavei, cât și Chinei, chiar dacă și interesele occidentale, inclusiv cele americane, ar fi afectate, având în vedere sutele de companii europene și americane prezente în Hong Kong. Pe de altă parte, reacțiile exclusiv declarative vor fi privite drept o victorie pentru Beijing, dar este și posibil ca strategia de relocare occidentală a unor companii din Asia de Sud-Est, pe termen mai lung, să privească și Hong Kong-ul. Episodul expune incapacitatea și limitele Marii Britanii, o putere cu amprentă globală, dar care, absorbită de Brexit și lipsită de solidaritatea europeană, poate măsura acum reducerea influenței sale la nivel internațional și a rezilienței față de China.
Din perspectiva politicii interne chineze asistăm la reafirmarea unei constante a istoriei: nu poți fi chinez decât acceptând fără rezerve puterea centralizatoare a Beijingului. Din acest punct de vedere, acordul semnat de britanici în 1984 pare în lumina acestei constante a istoriei puțin naiv. Fără îndoială că momentul istoric reprezentat de confruntarea cu SUA și cu lumea occidentală în general a jucat rolul de accelerator al istoriei, aducând mai aproape momentul care trebuia să aibă loc abia în 2047. //
