De același autor
China și alte 14 state din regiunea Asia-Pacific au semnat un acord care pune bazele celui mai important ansamblu comercial regional. Totul pare la superlativ: două miliarde de consumatori, 30% din PIB-ul mondial, reunind economii precum cea a Chinei, Japoniei, Coreei de Sud, Australiei, Noii Zeelande, alături de cele 10 ale ASEAN-ului (Asociația Națiunilor din Asia de SE). Un potențial de creștere deosebit, care are la bază dinamismul statelor semnatare. Și, mai ales, totul în jurul Chinei, diplomația de la Beijing fiind cea care a avut ideea și a promovat acest acord semnat la 15 noiembrie, în cadrul unei reuniuni la nivel înalt virtuale ASEAN + 5 și denumit Parteneriat Regional Economic Global (Regional Comprehensive Economic Partnership/RCEP). Acesta creează o zonă care permite liberalizarea comerțului și a investițiilor, scăderea taxelor de import, armonizarea procedurilor vamale și conține și clauze în materie de respect al proprietății intelectuale. În următorii 20 de ani, statele semnatare ar trebui să reducă taxele vamale cu 90%. Evenimentul este considerat un succes major pentru China după 9 ani de negocieri, dar mai ales având în vedere contextul creat de pandemie, care a generat o atmosferă de neîncredere față de Beijing, unii dintre semnatari (Australia) remarcându-se prin critici și inițiative care au adus în discuție responsabilitățile autorităților chineze în răspândirea SARS-COV-2. Acordul este un succes și în condițiile în care unii semnatari (Japonia, Vietnam, Filipine, Malaysia, Brunei) suferă de pe urma politicii de forță a Beijingului în Marea Japoniei, respectiv în Marea Chinei Meridionale. Încă un instrument care completează proiectul strategic al Noilor Drumuri ale Mătăsii și care întărește locul Chinei în geoeconomia mondială.
Această interpretare geopolitică a acordului semnat în cadrul ASEAN Plus a fost favorizată de absența Indiei, care a fost de la început parte a negocierilor, pentru ca în noiembrie 2019 să se retragă tocmai pentru a nu întări și mai mult poziția regională a Chinei în economia din Asia-Pacific. Însă cei mai mulți observatori au avut în gând abandonarea de către președintele Donald Trump, în ianuarie 2017, a Tratatului de Liber-Schimb Transpacific (TPP), instrument negociat de predecesorul său, Barack Obama, tocmai cu scopul de a fi o alternativă la inițiativa regională a Chinei, care a dus la semnarea RCEP. Iar acest lucru accelerează erodarea influenței Statelor Unite într-o regiune considerată pe drept cuvânt centrul de greutate al sistemului internațional. În același timp, eficienta comunicare a Chinei la nivel internațional a întărit impresia de alternativă la Statele Unite.
Și totuși, aceste evoluții trebuie nuanțate, începând cu politica dusă de administrația Donald Trump în regiune, care a avut totuși meritul de a fixa pe agenda SUA, dar și a statelor partenere din Asia-Pacific chestiunea dezechilibrelor economice în relația cu China și ambițiile hegemonice ale acesteia. Prin urmare, acordul semnat la 15 noiembrie nu înseamnă atenuarea asperităților dintre China și restul țărilor semnatare și nici dispariția strategiilor Japoniei, Australiei și Vietnamului, pentru a da numai aceste exemple, de a limita influența chineză. Cu atât mai mult cu cât viitoarea administrație Joe Biden va relua abordarea multilaterală la nivel regional a îngrădirii Chinei, iar acest lucru va relativize, la rându-i, importanța Parteneriatului Regional Economic Global. În momentul în care l-a prezentat pe cel ales să devină din 20 ianuarie secretar de stat, Anthony Blinken, președintele ales Joe Biden a promis că va da dovadă de fermitate față de China, iar într-un articol publicat cu câteva săptămâni înainte în Foreign Affairs, scria că dacă va fi ales, va crea împreună cu aliații SUA un front unit pentru a înfrunta comportamentele abuzive ale Chinei. Dar însăși administrația Donald Trump a început să reevalueze importanța cadrelor multilaterale. La data de 6 octombrie s-au reunit la Tokyo miniștrii de externe ai Statelor Unite, Indiei, Australiei și Japoniei, în cadrul Dialogului Cvadrilateral pentru Securitate (Quadrilateral Security Dialogue/QUAD) pentru a discuta despre strategia comună în spațiul indo-pacific. Reuniunea a fost urmată, cu o săptămână înainte de alegerile din 3 noiembrie, de un turneu regional al secretarului de stat Mike Pompeo, cu escale în India, Sri Lanka, Maldive, Indonezia și Vietnam, unde a purtat discuții despre cooperarea pentru o regiune indo-pacifică „liberă și deschisă”.
În lumina celor de mai sus, RCEP este numai o poveste de succes pe un drum care se anunță lung. China are nevoie de povești de succes, mai ales în această perioadă când vizibilitatea Taiwanului s-a întărit considerabil ca urmare a gestionării perfecte a pandemiei de COVID-19 (numai șapte decese la o țară de peste 23 de milioane de locuitori), iar acest lucru îngrijorează Beijingul, care dorește să fie considerat modelul regiunii și unicul model în lumea chineză. De asemenea, mai mult decât un instrument care să fie în slujba expansiunii sale, China are mare nevoie de RCEP pentru a-și consolida prezenţa economică în Asia de SE-Pacific, anticipând astfel măsurile de reechilibrare occidentală care vor pune limite capacității sale de a-și exporta capitalurile în emisfera nordică. Țările cosemnatare reprezintă 30% din exporturile Chinei și au capacitatea de a compensa o prezență mai limitată în țările occidentale. //
