De același autor
Ieșirea Marii Britanii din UE va avea consecințe profunde asupra echilibrelor politice la nivel comunitar și orientărilor strategice ale Uniunii. Este vorba de un vid care a fost deja ocupat în mare parte de Franța și de Germania, în timp ce Spania și Italia vor primi cel mult o strapontină. Acest lucru se face deja simțit în componența Comisiei și a distribuției funcțiilor-cheie din UE, dar mai ales în orientările strategice ale Uniunii, cum sunt tranziția energetică și autonomia strategică (aceasta din urmă fiind îngropată timp de decenii de opoziția Londrei). De asemenea, se deschide oportunitatea pentru o politică externă mai ambițioasă și mai integrată, aspect anunțat și de noul șef al diplomației europene, Josep Borrell. Pe 31 ianuarie se formalizează o stare de fapt, Londra retrăgându-se acum doi ani și jumătate din afacerile europene. Odată trecut acest moment, UE va începe ea însăși un proces amplu de reformă internă și multe aspecte importante nu vor mai arăta ca până acum. Este ceea ce ne-au anunțat cele două mari națiuni-lider ale comunității, Franța și Germania, într-un document asumat de ambele guverne pe tema organizării unei Conferințe despre viitorul Europei și dat publicității pe 26 noiembrie. Deciziile ar trebui conturate în cursul anului 2020 și finalizate în 2022. Se va adopta vechea metodă la care s-a apelat și în momentul redactării eșuatei constituții europene, și anume numirea unei personalități europene marcante, care să prezideze un grup de experți și care ar coordona implicarea celor trei instituții importante ale UE. Două nume sunt vehiculate, fie fostul premier belgian Guy Verhofstadt, unul dintre fondatorii grupului centrist Renew, apropiat de președintele francez Emmanuel Macron, fie negociatorul european pentru Brexit, Michel Barnier.
Planul franco-german prevede două mari etape pentru stabilirea cadrului de reforme și a acordului între state. Prima etapă, de la începutul anului 2020, ar avea în vedere „funcționarea democratică a Uniunii”, „alegerile și desemnarea persoanelor în funcții-cheie”. A se interpreta drept modificarea procesului de decizie la nivel european, centrat pe state. În ceea ce privește alegerile, se dorește implementarea ideii lui Macron de liste transnaționale de candidați, începând cu 2024. A doua etapă s-ar concentra pe stabilirea priorităților strategice ale UE.
Deși avem de-a face cu un document vag, evoluțiile de până acum ne oferă suficiente indicii cu privire la proiectul franco-german, inclusiv două documente cu valoare programatică: faimosul discurs al lui Emmanuel Macron despre viitorul Europei ținut la Sorbona și discursul de învestitură din PE al Ursulei von der Leyen.
Uniunea Europeană de după 2022 va fi diferită de cea de astăzi. Tranziția energetică, autonomia strategică, taxarea giganților americani din industria digitală și crearea unor campioni industriali europeni în domeniu, inclusiv o politică externă ceva mai integrată (cu o viziune multipolară asupra lumii), vor fi marile priorități. Atingerea acestor obiective trece în mod obligatoriu prin simplificarea procesului de decizie, care în momentul de față este greoi. În orice caz, există convingerea atât la Paris, cât și la Berlin că astfel de orientări nu pot fi urmate de toate statele UE, cel puțin nu cu aceeași viteză. Predispoziția SUA de a compensa ieșirea Marii Britanii prin strângerea legăturilor cu țările din Est va întări această tendință în sânul cuplului franco-german.
După această perioadă de confort în care am considerat că simpla intrare în UE este suficientă pentru a conta la nivel comunitar, inițiativa franco-germană și întreg procesul de reformă pe care îl va angrena ne vor obliga să demarăm un proces intern de reflecție cu privire la așteptările României în Uniune și la ceea ce facem concret pentru a ne atinge obiectivele, la felul în care vom ști să păstrăm echilibrul între nucleul dur european și SUA, dar și la lucruri ceva mai simple, precum câți români au poziții de consilier la cabinetele comisarilor europeni sau câți români ocupă poziții-cheie în direcțiile generale ale Comisiei Europene – chestiuni care nu ne-au interesat până acum. Pe scurt, construcția influenței în UE. Documentul franco-german ne mai arată că marile inițiative europene sunt lansate tot în Vest, țările din Est nereușind încă să depășească etapa reactivă și să vină ele însele cu o inițiativă de reformă. //
