De același autor
“Cum vreti sa conduceti o tara in care exista 300 de feluri de branza ?“. Celebra butada a generalului de Gaulle cu privire la dificultatea de a guverna Franta pare sa se verifice acum mai mult ca oricand, la 18 luni de la inscaunarea lui Emmanuel Macron la Palatul Elysée. Niciodata, dupa 1968 incoace, a V-a Republica Franceza nu s-a confruntat cu o miscare de contestare de asemenea amploare.
17 noiembrie, ziua primei manifestatii nationale a “vestelor galbene” impotriva cresterii preturilor carburantilor auto, a mobilizat aproape 300.000 de francezi; in cel de-al treilea weekend de proteste ale “vestelor galbene”, autoritatile au mobilizat 89.000 de politisti si jandarmi, inclusiv forte ale Gruparii blindate a jandarmeriei mobile, unitate chemata numai in situatii cu totul speciale. Saptamana trecuta, violenta manifestantilor nu a ocolit nici simbolurile sacrosancte ale statului francez, precum Arcul de Triumf. Scenele de violenta din Paris au facut inconjurul lumii si au contaminat nemultumiti din mai multe tari europene, precum Germania, Belgia, Olanda si chiar Ungaria si Bulgaria.
Amploarea miscarii “vestelor galbene” este data si de sustinerea extraordinara pe care o are in sanul societatii franceze. 3 francezi din 4 o sustin si 7 francezi din 10 cred ca presedintele Macron si guvernul condus de Edouard Philippe trebuie fie sa revizuiasca substantial, fie sa incetineasca ritmul reformelor amorsate si mai ales sa faca ceva pentru a opri scaderea puterii de cumparare. Caci moratoriul guvernului cu privire la plafonarea cel putin temporara a pretului carburantilor obtinuti din combustibili fosili, inclusiv a preturilor la energie nu a diminuat amploarea protestelor. Francezii iesiti in strada reclama faptul ca veniturile nu le mai permit sa acopere cheltuielile pana la sfarsitul lunii, ca inegalitatile au devenit tot mai mari, de unde si furia care a dus la vandalizarea unor magazine si localuri de lux si a unor sedii de banca. Statisticile confirma aceste ingrijorari: pentru clasele populare (cele mai multe, usor sub 3,5 milioane de persoane, castigand salariul minim pe economie, – aproape 1185 de euro net pe luna) dar si pentru clasele mijlocii, trei sferturi din salariu se duc pe plata chiriei, facturilor la utilitati si a transportului la serviciu.
In 1959, in plini “Trente Glorieuses”, cei 30 de ani de reconstructie si crestere exceptionala a economiei franceze dupa al doilea razboi mondial, aceste cheltuieli reprezentau numai 12,4 % din bugetele familiilor. Scaderea puterii de cumparare este prin urmare foarte mare iar inegalitatile nu inceateaza in ultimele doua decenii sa se adanceasca.
Criza statului asistential
Statul francez, considerat pana nu demult printre cele mai avansate din lume in materie de protectie sociala, nu mai are capacitatea financiara de a sustine un asemenea model. Concesiile guvernului pentru nemultumitii purtatori ai “vestlor galbene” si simpatizantiilor acestora, ar putea isca un alt conflict, de aceasta data cu Bruxelles-ul si cel mai important partener al Frantei, Germania, deoarece prezinta riscul depasirii deficitului bugetar de 3 %. Avand un deficit public prevazut pentru 2019 la 2,8%, guvernul condus de Edouard Philippe are o marja de manevra foarte redusa. Iar aceasta prognoza nu tine cont de primele concesii facute manifestantilor de guvern (moratoriul cu privire la pretul carburantilor auto) si care va insemna cateva sute de milioane de euro in minus la buget si de posibila reducere a ratei de crestere a PIB-ului francez. Este motivul pentru care guvernul de la Paris a facut apel la companiile cu peste 50 de angajati sa acorde o prima, ce nu va fi taxata, celor care au salarii mici – o masura devenita obligatorie in 2011 sub mandatul lui Nicolas Sarkozy (botezata “prima de impartire a profitului”) si anulata trei ani mai tarziu de succesorul sau socialist François Hollande. Numai ca si aceasta prima este o masura punctuala, deoarece foarte putine companii si-au permis sa acorde o cifra superioara valorii de 500 de euro (150 de euro la Carrefour, de exemplu), in joc fiind competitivitatea acestora.
Un alt model economic
Din nefericire pentru francezi, problema cresterii costurilor vietii, a reducerii protectiei sociale si a inegalitatilor care devin tot mai mari are legatura cu fenomene mult mai profunde si mai ample decat reformele anuntate de Emmanuel Macron. Este vorba de transformarea modelului economic ca urmare a accelararii mondializarii si a migratiei capitalului catre zone de crestere, tranzitiei ecologice care costa foarte mult, a revolutiei tehnologice. Toate acestea afecteaza modul de viata al segmentelor sociale situate in partea inferioara a ceea ce numim clasa mijlocie. De exemplu, daca in Franta taxa pe emisiile de CO2 (pe pretul produselor si serviciilor in functie de amprenta de gaz cu efect de sera) era in 2010 de 7 euro pe tona, in 2018 aceasta a ajuns la 45 de euro si se preconizeaza ca va ajunge la 100 de euro in 2030, ceea ce va insemna 500 de euro de persoana pe an. O masina electrica va fi mai scumpa decat o masina pe motor diesel, in ciuda schemelor de ajutor acordate de stat la achizitie. Inteligenta artificiala care va patrunde masiv in industrie si servicii in urmatorii ani, va avea si ea un impact asupra locurilor de munca precare. Avem de-a face, prin urmare, cu ceea ce istoricul Jacques Pirenne numea “un mare curent al istoriei”.
Aceasta transformare, pentru unii brutala, este si cauza (alaturi de amplificarea fenomenului migratoriu) care favorizeaza priza la public de care se bucura discursul de tip populist. Daca miscari de tipul “vestelor galbene” vor frana aceasta transformare, ele nu o pot opri decat cu costuri si mai mari pentru societatile in cauza.
Viitorul lui Macron
Emmanuel Macron a inteles oportunitatea de a face din Franta o tara pioniera insa intr-un context social si politic foarte dificil. Franta nu si-a revenit complet dupa criza financiara din 2008, ratele sale de crestere economica fiind mai mici decat in SUA si Germania, iar soclul electoral al presedintelui (cei care l-au ales in priumul tur) a fost intotdeauna unul mic. In plus, politica de centru i-a atras critici atat de la stanga cat si de la dreapta esicherului politic francez. La acestea s-au adaugat deficiente de comunicare- anumite declaratii prea directe i s-au intors aidoma unui bumerang- iar reformele anuntate de guvern in aceasta toamna au venit dupa o criza majora care a sapat credibilitatea lui Macron – afacerea Benalla. Din fericire pentru locatarul de la Elysée, opozitia nu capitalizeaza miscarea “vestelor galbene”, liderii principalelor forte de stanga (Jean-Luc Mélenchon) si de dreapta (Laurent Wauquiez) abia au castigat in aceasta luna doua puncte procentuale in preferintele alegatorilor, Marine Le Pen un singur punct, iar fostul presedinte François Hollande, care spera ca prin sloganul “presedinte al saracilor” se va intoarce in politica, are o cota de incredere mai mica decat a lui Macron. Insa leadearshipul presedintelui francez este zdruncinat atat in interior cat si in exterior, si aici am in vedere in special nivelul european, iar acest lucru ii va afecta proiectele si capacitatea de initiativa. Cu Macron slabit, cu Angela Merkel puternic fragilizata si indepartata de la conducerea CDU, cu Italia divizata politic si aflata in pragul recesiunii, cu SUA, al carei secretar de stat Mike Pompeo, intr-un discurs pronuntat saptamana trecuta la Bruxelles, la German Marshal Fund, a criticat Uniunea Europeana care “pune interesele birocratilor de Bruxelles inaintea tarilor si popoarelor”, cu problemele ridicate de Brexit, Europa risca o perioada de deriva care poate insemna marginalizarea durabila in randul marilor jucatori ai scenei internationale.
