De același autor
E de presupus că declarația președintelui Zelenski privind existența unui plan al Rusiei de destabilizare a situației politice din Republica Moldova vine după informații similare lansate în spațiul public despre Federaţia Rusă de Alexandru Musteață, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, și de însăși președinta Maia Sandu. Evident, locul și notorietatea președintelui Zelenski, postura domniei sale ca președinte al unui stat aflat în război au dat declarațiilor sale o audiență excepțională și, aș spune, chiar o autoritate.
„Am interceptat un plan al serviciilor secrete ruse pentru distrugerea Republicii Moldova. Documentul arată cine, când și cum va distruge democrația Republicii Moldova și va prelua controlul asupra Republicii Moldova. Când am primit documentul și am înțeles de unde vine, am avertizat imediat Republica Moldova. Nu știm însă dacă Moscova a dat într-adevăr ordin să fie urmat acest plan, dar noi l-am interceptat, l-am recunoscut și ne-am dat seama că au încercat să implementeze un plan asemănător Ucrainei”, a transmis președintele ucrainean Zelenski în discursul său ținut la Consiliul European din 9 februarie.
Este drept că, la scurt timp, doamna Maia Sandu a confirmat spusele omologului de la Kiev: „Declarațiile președintelui ucrainean Zelenski despre planurile Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova au fost confirmate de instituțiile noastre”.
Generațiile viitoare de istorici care vor avea – sper – acces la arhivele confidențiale ale războiului din Ucraina vor putea avea în față, spre analiză, planul cu pricina și rapoartele diverselor servicii de informații cu privire la acțiunile întreprinse de Rusia în Republica Moldova. Eu mă aflu încă la stadiul de observații și întrebări.
Primul lucru pe care țin să îl afirm din capul locului este că nu avem nevoie de nicio dovadă din interiorul serviciilor ruse pentru a ști că Moscova are o strategie pentru Republica Moldova și că este interesată ca aceasta să rămână cel puțin într-o zonă de ambiguitate strategică, de a face imposibil procesul de aderare la UE și de apropiere de NATO. Există o iritare în capitala rusă cu privire la opțiunile strategice asumate de doamna Maia Sandu. Interviul acordat de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la televiziunea rusă la începutul lunii februarie, reprezintă o dovadă clară a acestei nemulțumiri profunde și a calității relației bilaterale ruso-moldovenești: „Occidentul are acum ochii ațintiți asupra Republicii Moldova pentru a avea rolul viitoarei Ucraine”. Președinta Maia Sandu, „departe de a fi liberă și democrată, vrea să adere la NATO, are cetățenie română”, în plus, este gata să „se unească cu România și, în general, este dispusă să facă orice pentru a-și duce planurile la îndeplinire”.
De asemenea, este iarăși un secret al lui Polichinelle faptul că Rusia are drept obiectiv crearea unei joncțiuni între oblasturile ucrainene anexate și Transnistria. O Ucraină stăpână la Odesa creează o adevărată problemă cu privire la menținerea pe termen mai lung a capului de pod transnistrean, a capacității Rusiei de a-și păstra influența asupra autonomiei găgăuze și asupra tuturor segmentelor de influență din Moldova. Între o Românie și o Ucraina aflată în sintonie cel puțin pe subiectul combaterii influenței rusești, Rusia are slabe șanse de a mai controla ceva în Moldova. O asemenea situație ne permite să formulăm o observație suplimentară: o putere a cărei influență este în declin are o problemă legată de factorul timp, este presată să acționeze, să profite de orice fereastră de oportunitate pentru a rămâne în continuare în joc. Aceeași problemă – factorul timp – se pune și pentru forțele politice și mediile cu orientare pro-rusă din Moldova, așa cum este Partidul Sor. O Rusie îndepărtată și fără capacitatea de a mai acționa, o Moldovă aflată între un stat membru UE și NATO, România, și un altul, Ucraina, transformat în bastion al UE și NATO la frontierele Europei, ar face din acestea forțe politice fără nicio perspectivă. Presiunea factorului timp reprezintă o problemă și ca urmare a strategiei anticorupție, de curățire, care poate duce până la destructurarea unor formațiuni politice, așa cum s-a întâmplat și în state cu o democrație consolidată, precum operațiunea Mani Pulite din Italia. Într-un stat precum Republica Moldova, nu este dificil ca operațiunile de victimizare ale unora să capete nuanțe geopolitice și să fie instrumentate de Moscova.
Desigur, apare și întrebarea în ce măsură, în condițiile unei eventuale reușite a unei lovituri de la Chișinău, o putere prorusă ar reuși să se mențină și ce interes ar avea Rusia într-un succes pe termen scurt. Republica Moldova este dependentă ca de aer de asistența occidentală. Au capacitatea forțele proruse să guverneze Republica Moldova? Avem, desigur, un exemplu care ne dă de gândit, scandalul din Muntenegru din octombrie 2016 cu privire la o tentativă de lovitură de stat din partea opoziției, cu ajutorul unor agenți ruși.
Altă întrebare privește reacția întârziată a autorităților române. Este posibil ca Bucureștiul să fie nemulțumit că președintele Zelenski poate deveni o voce cu autoritate, atunci când vine vorba de situația Republicii Moldova. Este clar că pe fondul conflictului din Ucraina au emers poli regionali – Polonia în zona baltică și a Europei Centrale, și Ucraina, în zona pontică. O spun, spre regretul multora, că președintele Biden s-a deplasat în Polonia și, iată, la Kiev, iar vicepreședinta Kamala Harris a efectuat o vizită la Varșovia, urmată de o escală „istorică” la București. Este vorba de o ierarhizare regională care nu lasă niciun echivoc. Dosarul legii minorităților și cel legat de Canalul Bâstroe arată existența unei îngrijorări abia mărturisite la București cu privire la faptul că viitoarea construcție americană la Marea Neagră (vom vedea și ce va conține strategia SUA la Marea Neagră – există un proiect de lege în Congres care îi are sponsori pe senatorul republican Mitt Romney și pe senatoarea democrată Jeanne Shaheen) va avea în centru Ucraina, gravitată de România, Republica Moldova, Bulgaria. În orice caz, faptul că ambele țări, România și Ucraina, au lăsat disputa cu privire la operațiunile de dragare a canalului Bâstroe să ajungă în spațiul public arată că, în ciuda solidarității sincere a Bucureștiului, relațiile nu sunt „au beau fixe” (corespunzătoare). //
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München
