De același autor
O busolă în culorile celor 27 de steaguri europene. Este sigla aleasă de Cehia pentru a-și asuma președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene și arată aspirația acesteia de a nu se lăsa captivă gestionarii urgențelor survenite pe agenda europeană și de a marca durabil comunitatea celor 27 de state. Este motivul pentru care Cehia și-a început mandatul președinției semestriale a Consiliului Uniunii Europene prin trimiterea către statele membre a unui chestionar care să arate domeniile unde acestea ar putea accepta unele schimbări în tratatele europene.
Tensiuni privind eliminarea dreptului de veto
Găsirea unui compromis pe tema reformei Uniunii Europene se află între prioritățile președinției asumate a doua oară de Cehia de la aderarea acesteia la Uniunea Europeană, alături de criza din Ucraina și efectele acesteia asupra economiei comunitare. Și aceasta în condițiile în care Praga s-a numărat între cele 13 capitale care au considerat necesar să semneze un răspuns comun la raportul final al Conferinței privind Viitorul Uniunii Europene prezentat la Strasbourg pe 9 mai. În acest raport, între cele 49 de propuneri ale sale, se numără și modificarea tratatelor europene, cea mai sensibilă dintre acestea având ca obiect eliminarea dreptului de veto. În lipsa acestui drept, deciziile în domenii esențiale s-ar putea adopta cu majoritate – 15 din cele 27 de state membre votează pentru, atât timp cât reprezintă mai mult de 65% din populația UE, de 450 de milioane de locuitori. Acest mecanism de adoptare a deciziilor favorizează însă cele două țări cele mai populate ale blocului, Germania și Franța (împreună 150 de milioane de locuitori), și ridică, evident, obiecții în rândul statelor mai mici care se tem de marginalizare. Prin urmare, președinția cehă dorește un compromis care să însemne desemnarea unor domenii în care să fie privilegiate așa-numitele „clauze pasarelă” prevăzute deja în tratatul de funcționare al Uniunii Europene și care permit în situații speciale adoptarea deciziilor pe baza unei majorități calificate. Între aceste domenii s-ar putea număra cel al adoptării de sancțiuni. Totuși, în ciuda rezonanței în spațiul public a subiectului cu privire la reforma UE, acesta nu va reprezenta trăsătura de bază a președinției semestriale a Cehiei. De ce? Din cauza contextului marcat în continuare de războiul din Ucraina și de efectele sale asupra blocului comunitar. Prin urmare, vom avea o președinție care o va continua pe cea deținută de Franța în primele șase luni ale anului. Într-un asemenea context dificil, însăși Franța, cu a sa extraordinară capacitate instituțională și influență la nivel comunitar, a avut o președinție rotativă, al cărei ritm a fost impus de criza ucraineană. Cu atât mai mult va fi pentru Cehia, o țară mult mai apropiată geografic de Ucraina, deci mult mai sensibilă, o țară de dimensiuni medii, prin urmare cu o capacitate semnificativ mai redusă în a orienta comunitatea fie și prin lansarea unor inițiative în genul celei formulate de președintele francez Emmanuel Macron – Conferința pentru Viitorul Europei. De asemenea, Cehia, membră a grupului de la Visegrád, promotoare a formatului Austerlitz (alături de Austria și Slovacia), va căuta să încurajeze un echilibru care să țină seama de parteneriatele sale regionale marcate de multiple nuanțe (Polonia, Ungaria, Austria). Această dorință de compromis se regăsește și în promptitudinea cu care președinția cehă a primit ideea lui Emmanuel Macron, de creare a unei comunități politice europene care să fie un fel de forum, care să includă și țările Balcanilor Occidentali, Ucraina, Moldova, Marea Britanie. Deși actuală, criza a arătat necesitatea unui mecanism de cooperare structurat între blocul comunitar și țările europene din afara acestuia – rolul Marii Britanii și Norvegiei în securitatea militară și energetică europeană, pentru a da numai un exemplu. Și totuși, propunerea lui Macron are la bază în primul rând intenția de a câștiga timp, de a temporiza curentul politic din UE și din SUA în favoarea integrării Ucrainei în comunitatea europeană. Prin urmare, contextul actual nu favorizează deloc adoptarea unor decizii care să producă modificări fundamentale în arhitectura instituțională europeană. Și asta în primul rând ca urmare a poziției celor două națiuni lider ale UE, Franța și Germania, care și ele au nevoie de un compromis care să le permită depășirea acestui moment dificil.
Îngrijorări privind peisajul politic italian
La Paris și la Berlin este nevoie să se câștige cât mai mult timp. Parisul este dat peste cap în proiectul său de autonomie strategică europeană, dar mai ales în revenirea puternică a Statelor Unite în afacerile europene. Criza din Ucraina a permis americanilor să își refacă influența pierdută prin părăsirea de către Marea Britanie a Uniunii Europene. Pentru Paris, este de neconceput ca integrarea țărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei și Moldovei să se facă în aceleași condiții ca pentru țările central și est-europene în 2004, 2007 și 2013. Acest lucru ar însemna creșterea țărilor puternic proamericane în interiorul Uniunii Europene și deci spulberarea pe termen lung și foarte lung a oricăror ambiții de autonomie strategică europeană. Cine citește presa franceză, a observat, fără îndoială, unele semne de iritare cu privire la faptul că țările Uniunii Europene privilegiază achizițiile de armament american. Acest lucru, accentuat de abandonarea de către Berlin a proiectului lansat cu mare pompă în 2019 de avion european al viitorului, SCAF. Există și un plan B al Parisului, în curs de elaborare, care are în vedere afirmarea complementarității cu Statele Unite ale Americii (Grecia, România, Polonia, Țările Baltice), alături de generarea unor formate europene cu geometrii variabile. O altă problemă pentru Paris este și demisia lui Mario Draghi, aliat prețios al lui Emmanuel Macron, și necunoscuta cu privire la cine va guverna Italia. Planificatorii politici de la Paris învestiseră mult și își puseseră mari speranțe în tratatul de la Quirinale, care ar fi permis Franței, alături de Italia, construcția unei alternative la cuplul franco-german, centrată pe cooperarea în Mediterană. Italia era singura țară, în afara Germaniei, ale cărei capacități industriale, cuplate celor franceze, ar fi făcut o masă critică pentru crearea unui pol autonom strategic, cu relevanță la nivel global. În plus, Roma prezenta avantajul partenerului junior, era la fel de sensibil pe dimensiunea sudică și privea cu mai multă detașare decât Berlinul la geopolitica flancului estic. Sondajele din acest moment dau o imagine îngrijorătoare a peisajului politic italian și mai ales imaginea unei guvernări agitate. Ca și în Franța, electoratul s-a deplasat spre dreapta, dar și aici extremele sunt favorizate de criza economică, partidul post-fascist Fratelli d’Italia este creditat cu peste 22% din intențiile de vot, Liga lui Metteo Salvini cu 17% și Forza Italia condusă de fostul premier Silvio Berlusconi cu 10%. Aceste date aduc în discuție și capacitatea cetățenilor blocului comunitar de a suporta efectele crizei economice, capacitate de care depinde stabilitatea politică și menținerea unor angajamente asumate de țări cu rol cheie în afacerile europene, dar nu numai.
În ceea ce privește Germania, aceasta se află în cel mai prost moment de la fondarea comunității europene, incapabilă să participe la exercitarea leadershipului la nivel comunitar, în condițiile eșecului politicii sale orientale și a faptului că este considerată, cel puțin în capitalele din jumătatea de est a UE, drept principala cauză pentru care nu se poate merge până la capăt cu sancțiunile la adresa Moscovei. În plus, Germania, într-o măsură mult mai mare decât Franța, își va vedea elementele de competitivitate economică afectate de pe urma actualei crize – un alt aspect care îi va absorbi multe energii și o va face mai puțin disponibilă în a veni cu proiecte și strategii europene, altele decât mobilizarea în apărarea propriilor interese, care înseamnă asigurarea surselor de energie indispensabile funcționarii economiei.
Concluzia este că Uniunea Europeană nu are în acest moment un leadership puternic, aspect care sporește rolul Statelor Unite ale Americii în orientarea strategică a blocului comunitar. În aceste condiții, reforma tratatelor, dacă va exista, nu va fi una profundă și nu vor fi lansate mari inițiative în viitorul apropiat, cel puțin atât timp cât se va desfășura războiul din Ucraina. Însă din peisajul european nu vor putea lipsi alegerile de la jumătatea Congresului de peste Ocean, având în vedere importanța deosebită a Washingtonului în adoptarea unei linii externe coerente de către europeni, care vor avea loc în noiembrie. Și aici necunoscutele sunt mari. O victorie decisivă a republicanilor și paralizia administrației Biden ar putea avea drept efect și nuanțarea leadershipului american din tabăra occidentală? //
