Semnele declinului occidental

Multe explicații putem găsi cu privire la ascensiunea mișcărilor antisistem în toată Europa Occidentală, la validarea unor personaje precum Emma­nuel Macron, îndepărtate de figurile tradiționale ale politicii, cu privire la de­cizia Marii Britanii de a se reinventa în afara Uniunii Europene și, desigur, la se­paratismul catalan care agi­tă spiritele în aceste zile în Europa. Ce anume i-a de­ter­minat pe alegătorii aus­trieci să îl crediteze în aces­te zile pe tânărul Sebastian Kurtz și să îl propulseze în fruntea guvernului de la Viena? Țara afișează o sănătate economică de invidiat, iar perspectivele se arată la fel de bune și pentru anul care se apropie, șomajul este la cote minime istorice; într-o Europă afectată de delocalizări, eco­nomia austriacă atrage investiții și extinderi de unități de producție chiar și în domenii precum industria siderurgică. Și totuși, cea mai mare parte a electoratului austriac a preferat să aleagă un tânăr fără viziune și fără studii, alături de creditarea istorică a formațiunii de extremă-dreaptă FPÖ. Majoritatea observatorilor scenei politice austriece punctau lipsa de încredere pe care o inspiră figurile politicii tradiționale și un sentiment al declinului ce tra­ver­sează societatea austriacă, teama că țara lor se diluează într-o Uniune Europeană care s-a tot extins până la țărmurile Mării Negre și ale Balticii și mai ales într-o mon­dializare care nivelează specificitățile lo­cale. Situația este similară și în Germania, unde, în ciuda unei sănătăți excepționale a economiei germane, care înregistrează de la an la an recorduri în privința exce­dentului bugetar și al balanței comerciale, în ciuda reducerii istorice a inegalităților sociale, există o teamă a de­clinului ireversibil.

Pe acest fond al declinului emerge și separatismul ca­talan, al neîncrederii în pro­iectul unei Spanii plu­ri­etnice capabile să protejeze (atentatele din vară de la Barcelona, incapacitatea de a limita imigrația ma­gre­biană, care afectează în spe­cial Catalonia) și să asigure prosperitate. Acest sentiment al declinului a făcut electoratul american să îl voteze pe Donald Trump (sub sloganul MAGA - Make America Great Again), a determinat Brexit-ul, l-a adus pe Emmanuel Macron la putere (cazul fericit) și a dat un vot de blam partidelor tradiționale franceze prin­tr-un record al absenteismului și acor­darea majorității în Adunarea Națională unei formațiuni eterogene precum La Republique en Marche.

Te­renul a fost pregătit de un adevărat cu­rent intelectual reprezentat de filosofii Régis Debray (autorul unor eseuri de succes – Elogiul frontierelor; Un mit contemporan: dialogul civilizațiilor) și Alain Finkielkraut și, evident, de romanul vândut în milioane de exemplare, Su­punere al lui Michel Houellebecq. La fel și în Germania, manifestul care a stat la baza alcătuirii acestei nebuloase instabile in­ti­tulate Alternativa pentru Germania a fost cartea unui fost înalt funcționar al Bun­desbank, de orientare inițial social-de­mo­crată, Thiol Sarrazin, intitulată Germania care dispare, apărută în 2010 și vândută în prima săptămână de la apariție în 1,5 mi­lioane de exemplare.

Occidentul se află în declin, nu mai este cel care are inițiativa în istorie. Viitorul apar­ține zonei Asia-Pacific. Europa îmbă­trâ­nește, se depopulează, în timp ce po­poare tinere așteaptă să o ia cu asalt. Acest sentiment de nesiguranță este mai puternic decât erodarea puterii de cum­părare și instabilitatea locului de muncă. El este un efect al declinului civilizației noas­tre, iar de acest declin sunt făcute responsabile elitele tradiționale care au dominat viața politică occidentală din 1945 încoace. Emergența unor forțe poli­tice antisistem sau alternative, fără o ideologie clară (AfD este o nebuloasă de cel puțin patru curente ideologice, între ca­re extremiștii reprezintă numai o com­ponentă) denotă dorința societăților occi­dentale de a se reinventa. Desigur, agă­țarea de curentele extremiste care au fost responsabile de atrocitățile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ilus­trea­ză perfect ceea ce Nietzsche spunea, și anume că „nu numai înțelepciunea is­to­riei, ci și nebunia ei izbucnesc în noi. A fi moștenitor e un lucru periculos“. Tre­zirea speranței că secolul XXI va fi și al Occidentului, găsirea unei direcții de vii­tor pentru societățile occidentale repre­zin­tă soluția la această tentație pentru ex­tre­me și pentru antisistem.