De același autor
Rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din Grecia care au dus la sfârșitul Guvernului Alexis Tsipras a fost întâmpinat cu o nedisimulată satisfacție de către responsabilii europeni. Aceștia nu i-au iertat primele 6 luni de guvernare în care Tsipras, secondat de iconoclastul său ministru de Finanțe Yanis Varoufakis, a căutat să declanșeze o adevărată frondă europeană împotriva acestor creditori internaționali ai Greciei. Majoritatea comentariilor au făcut ecoul acestor atitudini, concluzionând că rezultatul alegerilor din 7 iulie închide „era Tsipras“, reprezintă o „reorientare categorică a electoratului grec“ și insistând pe diferența de peste 8% dintre conservatorii victorioși din Noua Democrație (39,8%) și învinșii radicali de stânga din Syriza (31,5%).
Fără îndoială că noul guvern de la Atena condus de Kyriakos Moitsotakis se bucură în parlament de o majoritate confortabilă, bazată pe cele 158 de mandate din cele 300, dar nu trebuie uitat că, potrivit Legii electorale, partidul aflat pe prima poziție primește o primă de 50 de mandate. Un alt element care relativizează această diferență dintre noii și foștii guvernanți este însuși scorul obținut de ultimii. 31,5% este un rezultat foarte bun pentru Syriza, care devine una dintre cele mai importante forțe politice de opoziție din UE. Acest rezultat ne arată că Syriza are o bază electorală solidă. Apoi această erodare a susținerii sale electorale a intervenit la capătul a două guvernări Tsipras, separate de numai 25 de zile, care au cumulat peste 4 ani și 4 luni (ianuarie-august 2015; septembrie 2015-iulie 2019). Avem de-a face cu o legislatură completă asigurată de Alexis Tsipras, care îl așază drept al treilea cel mai longeviv șef de guvern de la Atena din ultimele două decenii. Dacă putem să îi reproșăm „spiritul leninist“ al primei guvernări, nu putem să nu îi recunoaștem orientarea politică moderată de care a dat dovadă în a doua guvernare. Practic, Syriza a luat locul social-democraților din vechiul PASOK, devenit Mișcarea pentru Schimbare (KINAL), și care a dus la marginalizarea acestuia din urmă, așa cum s-a întâmplat cu aproape toate forțele politice de stânga din UE. Vechii social-democrați au obținut pe 7 iulie un modest 8,1%. În Grecia asistăm la un caz foarte interesant, aproape unic în Uniunea Europeană, și anume o revenire la tradiționala divizare a spectrului politic între un partid dominant la dreapta eșicherului politic, Noua Democrație, și un partid dominant la stânga (radical în opoziție, moderat la guvernare), Syriza.
Înfrângerea Syriza este determinată și de adaptarea acesteia la realități, și de abandonarea spiritului de frondă concomitent cu acceptarea acordului impus de Troica financiară internațională. Acest lucru a dezamăgit o parte din electoratul grec, cel mai radical, care votase în 2015 Syriza tocmai pentru că aceasta îi promisese o linie dură în negocierile cu creditorii externi care va evita amara cură de austeritate. Rezultatele reorientării lui Tsipras au fost regăsirea echilibrului financiar și revenirea pe piețele financiare internaționale. Au fost momente în care condițiile de creditare ale Greciei au fost superioare celor rezervate Italiei, iar dacă facem o comparație între cele două țări, prima este un model de disciplină bugetară și de aplicare a unor reforme structurale dure care să ducă la o stabilizare a finanțelor publice. Îmbunătățirea indicatorilor economici, susținută și de accentuarea fluxurilor turistice spre Grecia, pe fondul diminuării acestora către principalii săi concurenți regionali – Turcia și Egipt – a dus la scăderea șomajului sub pragul de 20% și a făcut posibile primele măsuri sociale, precum creșterea salariului minim cu 11% în iarna lui 2018 și restabilirea celei de-a 13-a pensii. Aceste măsuri nu au permis însă oprirea erodării electorale a Syriza. Fără însănătoșirea financiară obținută de guvernarea Tsipras, candidatul conservator Kyriakos Mitsotakis nu ar fi putut face campanie cu promisiunea de reducere a taxelor pentru antreprenori, inclusiv a TVA.
Al doilea merit al lui Alexis Tsipras, dar care l-a făcut să mai piardă câteva procente pe latura electoratului naționalist este acordul cu omologul său de la Skopje, Zoran Zaev, și compromisul cu privire la noua denumire a micii republici ex-iugoslave – Macedonia de Nord. Acest acord, atacat în campania electorală de Kyriakos Mitsotakis, a deschis drumul Macedoniei de Nord către NATO și UE. Fără îndoială că liderul conservator a vizat atragerea electoratului naționalist, după cum și Tsipras a încercat acest lucru instrumentând însă ocupația nazistă care a lăsat, într-adevăr, urme adânci în economia și în societatea greacă. Aceste strategii au dus la eliminarea din parlament a partidului de extremă dreaptă, Zorii Aurii.
Situația economică a Greciei rămâne fragilă, iar noul guvern Mitsotakis va trebui să continue pe calea reformelor care nu au culoare politică. Istoria nu s-a terminat nici pentru noul lider al opoziției, Tsipras. Vom vedea în perioada următoare dacă va reveni la accentele radicale sau va continua pe calea social-democrată, moderată, a unei opoziții responsabile. //
