De același autor
Declarațiile președintelui Macron cu privire la existența oficioasă a unor militari francezi pe sol ucrainean, confirmate de cancelarul Olaf Scholz – acesta din urmă amintind și de britanici – au reținut atenția fără a fi înțelese pe de-a-ntregul. Departe de a fi o scăpare, Macron a urmărit două obiective precise. Primul a fost acela de a transmite un mesaj Moscovei – care are inițiativa pe front – că, în ipoteza unei apropieri de Kiev, Franța, alături de aliații săi, nu va sta deoparte. Este un mesaj de forță determinat de situația critică în care se află forțele armate ale Ucrainei, de noile perspective pentru avansul rusesc deschise de cucerirea orașului Avdiivka (care, împreună cu Ceasov Iar și Kramatorsk, constituia un triunghi de fortărețe în calea lentului avans rusesc spre linia administrativă a oblastului Donețk și a Niprului) și de faptul că asistența americană, chiar în ipoteza unei deblocări în Camera Reprezentanților, nu va ajunge mai devreme de sfârșitul anului. Al doilea obiectiv al lui Macron a vizat preluarea leadershipului asistenței pentru Ucraina pe fondul erodării capacității SUA de a susține în ritm satisfăcător, chiar în cazul menținerii administrației Biden după data de 21 ianuarie 2025. Am putea spune preluarea la nivelul percepției în rândul opiniilor publice europene, întrucât asistența franceză, în realitate, este mai importantă decât cea germană. Echipamentele și munițiile franțuzești sunt de calitate, iar, spre deosebire de armata germană, armata franceză are capacitatea să facă „targeting”. Prezența consilierilor francezi are astfel și menirea de a exercita un control cu privire la folosirea rachetelor de mare precizie SCALP, astfel încât obiectivele lovite să nu depășească anumite linii roșii care ne-ar conduce spre un conflict direct NATO-Rusia.
La conferința de presă la care Emmanuel Macron a făcut declarația cu privire la prezența oficioasă a unor consilieri militari, președintele francez a mai făcut o afirmație la fel de importantă. L-a criticat, fără a-i pronunța numele, pe cancelarul german Olaf Scholz, cel care promitea inițial Ucrainei căști de protecție, sticle cu apă și saci de dormit. De asemenea, cancelarul german Scholz a fost primul care și-a exprimat în termeni categorici dezacordul față de ideea lui Macron de a oficializa prezența Alianței în Ucraina. Acest lucru, pentru noi, românii, este mult mai important decât primul subiect. Decuplarea strategică a Franței de Germania va zgudui asemenea jocului între două plăci tectonice întreaga Uniune Europeană, cu atât mai mult cu cât economia germană și-a făcut intrarea într-un declin relativ, pe când cea franceză are un dinamism care a surprins.
Cu riscul de a-i dezamăgi sau a-i scandaliza pe unii cititori, în acest moment, strategia franceză la Marea Neagră este mult mai consistentă decât cea americană. Începând cu anul viitor, Franța va trimite în România 50 de tancuri Leclerc. Sigur, acestea vor staționa temporar, însă se testează capacitatea de a angaja la Marea Neagră prin România o importantă forță terestră, de nivelul unei brigăzi, care va aduce și investiții semnificative franceze în baza de la Cincu. Este semnul unei desfășurări în regiunea extinsă a Mării Negre, alături de conturarea unei prezențe permanente în Armenia (pentru moment, 17 vânători de munte și livrarea de echipamente). Motivul? Ruptura profundă între Paris și Moscova, după ce strategii francezi vedeau în Rusia un partener în construcția unei lumi multipolare. Dacă interesul pentru o lume multipolară nu a dispărut, intrarea Federației Ruse în spațiul post-imperial din Sahel, tentativele de destabilizare pe sol francez și acțiunile ostile în spațiul extra-atmosferic la adresa unor sateliți de observație au produs daune ireparabile în relația cu Franța. Ruptura la nivel personal dintre Emmanuel Macron și Vladimir Putin are, de asemenea, un rol în acest viraj strategic operat de Paris. O strategie de prezență, mai discretă, are loc și în Asia Centrală și Mongolia, unde Parisul promovează conceptul de „al treilea vecin”. Și să nu uităm, desigur, relația specială cu Republica Moldova, Macron fiind susținătorul organizării Summitului Comunității Politice Europene la Bulboaca, anul trecut în iunie.
Fără îndoială că spusele lui Macron se înscriu și în afirmarea Uniunii Europene, cu toate frământările interne, într-o forță credibilă, capabilă să răspundă adversarilor geopolitici care consideră că o eventuală redimensionare a angajamentului american pe continent, în eventualitatea revenirii administrației Trump, va fragiliza securitatea ansamblului comunitar și mai ales voința acestuia de a-și asuma un rol în geopolitica mondială. Ele reflectă și un proces de încercare de reconstrucție a spațiilor de influență franceze, în condițiile pierderii Sahelului. Că va fi încununat de succes sau nu este o cu totul altă discuție. Pentru România se deschide posibilitatea relansării cooperării cu Franța, recunoscută de București la nivel declarativ drept cel mai important partener european. //
