Strategia lui Netanyahu

Aflat în vizită la Casa Albă, premierul israelian Beniamin Netanyahu a trebuit să accepte opțiunea președintelui Donald Trump de a angaja mai întâi diplomația în raporturile cu Iranul, iar nu acțiunea militară. Scopul este oprirea programului nuclear militar al Iranului și ieșirea acestuia din logica de conflict, de opoziție existențială față de Israel și Arabia Saudită.

Acceptarea de către Teheran a extinderii acordurilor Abraham reprezintă o altă prioritate a președintelui Trump. Pentru obținerea acestui „deal”, a fost însărcinat tot Steve Witkoff, inițial reprezentantul președintelui pentru Orientul Mijlociu, devenit un fel de superemisar pentru toate marile dosare, plecând de la Israel-Hamas și ajungând la Ucraina. Un personaj neconvențional și adept al raporturilor de forță. De altfel, spre a demonstra intenția de a aduce Iranul în cadrul obiectivului urmărit de președintele Trump, Statele Unite au efectuat mai multe operațiuni împotriva ultimului proxy din așa-numita „axă a rezistenței islamice” – mișcarea Houthi din Yemen. Totodată, două grupuri aeronavale au fost deplasate în regiune, alături de bombardiere capabile să lanseze bombe împotriva buncărelor, la baza Diego Garcia, aflată la 3800 km de Iran. Cum vor evolua negocierile? Va accepta Iranul să se plieze obiectivelor americane? Suntem abia la începutul unui proces complex.

Cert este că președintele american are intenția, într-o manieră sau alta, să rezolve problema iraniană. Chiar alegerea Riadului ca loc principal al negocierilor cu Rusia semnifică și interesul pentru Iran și Orientul Mijlociu. Ca de obicei, europenii sunt excluși și din acest dosar strategic major. Și, într-un fel, este de înțeles pentru cineva care se uită rece la raporturile de forță și la capacitatea de a influența evoluțiile din această regiune. După denunțarea acordului din 2015, semnat și de Obama, puterile europene nu au fost capabile, în ciuda dezacordului, de a compensa retragerea operată de Donald Trump în 2018, fiind nevoite să accepte decizia americană. 

Totuși, premierul israelian are mână liberă în Gaza și în Siria, cu mențiunea notabilă că în relațiile cu Damascul președintele Trump îi solicită o coordonare, o coabitare cu Turcia. Dar strategia israeliană referitoare la Gaza nu pare a deranja echipa de la Casa Albă, care este interesată chiar de găsirea unor țări care să accepte palestinienii care vor fi nevoiți să se relocheze. 

În aceste condiții, premierul Netanyahu nu are de ales decât să urmeze la virgulă strategia lui Donald Trump și să îi semnifice valoarea de întrebuințare a Israelului pentru Statele Unite: intenția de a achiziționa autoturisme Tesla pentru înalții funcționari ai Statului Israel, declarația de a nu adopta măsuri de reciprocitate pentru noile tarife vamale americane. În plus, premierul Netanyahu caută să consolideze legăturile cu aliații aflați pe aceeași linie ideologică, dar care îi pot oferi și suport în cadrul Uniunii Europene, precum premierul ungar Viktor Orbán. 

De altfel, Viktor Orbán a anunțat că Ungaria se retrage din Curtea Penală Internațională, care a emis un mandat de arestare la adresa premierului israelian, cu acuzația de crime împotriva umanității în Gaza. Vizita în Ungaria, „într-o țară UE în care nu se teme de arestare, deschide calea pentru normalizarea viitoarei călătorii”, poate de exemplu în Germania, unde viitorul cancelar Friedrich Merz a garantat că premierul Netanyahu poate veni fără să-și facă griji.

Să amintim, în final, și tăcerea țărilor arabe sunite, prudența Turciei și avem imaginea unui context geopolitic favorabil pentru premierul Netanyahu.