De același autor
Competiția pentru Africa a devenit o afirmație banală. Continentul subsaharian a devenit o miză strategică și economică, pentru marile puteri occidentale care încearcă să își păstreze leadershipul, pentru marii emergenți precum China și India, care au obiectiv detronarea Occidentului, pentru puteri regionale în căutarea unui spațiu de influență care să le dea o relevanță globală, așa cum este cazul Turciei, Iranului, dar și al Israelului.
Rusia a găsit în Africa subsahariană terenul pentru a compensa erodarea spațiului său postimperial, dar și o oportunitate low cost de a-și consolida dimensiunea internațională, de a capăta greutate pe încă un dosar strategic și astfel să își mărească capacitatea de tranzacționare. Momentul istoric al ieșirii fostelor colonii din spațiul post-imperial francez și afirmării acestora cu putere ca membre ale Sudului Global, accelerează și mai mult această competiție. În plus, războiul din Ucraina a arătat și acelor europeni care se țineau deoparte de un spațiu care fie ieșise din imaginarul lor, așa cum era cazul celor mai mulți est-europeni, fie se focalizau pe alte spații. Or, pierderea pieței ruse pentru economia Germaniei a determinat Berlinul să reconsidere Africa, iar cerealele ucrainene i-au forțat și pe cei mai nepăsători europeni să facă un efort pentru a marca măcar mediatic terenul – cazul turneului de nouă zile al președintelui Iohannis. Pentru cei cărora calificativul folosit li se va fi părut prea dur, îi informez că unele surate foste socialiste au strategii bine puse la punct cu privire la Africa. Să încep cu mica Estonie, care a și început să culeagă fructele strategiei sale africane prin votul covârșitor dat de statele de aici candidaturii sale pentru poziția de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, în iunie 2019. Contracandidatul, o țară care avea un trecut interesant în Africa, era România. Bineînțeles că momentul de atunci nu a generat vreo analiză cu privire la această opțiune a unor state care în trecut votau automat candidaturile României. Pragmatică, Estonia multiplică parteneriatele digitale cu statele africane, în sintonie cu nișa pe care și-a construit excelenta reputație internațională și strategie de dezvoltare. De Polonia nu mai vorbim, deoarece o putem trece la categoria marilor emergenți din Africa. Avantajul Varșoviei este talia economiei sale și interesul de a dezvolta capacități de procesare care îi permit să valorifice materii prime, inclusiv din Africa. Polonia a devenit al cincilea producător mondial de cafea, poziție amintită de prestigiosul săptămânal francez Le Point, într-un articol apărut chiar în ultima săptămână din septembrie cu titlul edificator – „Polonia revine în Africa”. Semn al relansării dialogului politic frecvent sau, pentru a folosi o expresie recent folosită pe meleagurile dâmbovițene, „al repunerii pe radarul Africii”, la reuniunea anuală a diplomației poloneze din 19 iunie invitatul special a fost ministrul de externe al Rwandei, Vincent Biruta. Anul trecut, în septembrie, președintele polonez Andrej Duda a efectuat și el un turneu în Africa, care ar merita totuși o comparație cu turneul președintelui Iohannis. Președintele polonez a avut ca etape Senegalul, Coasta de Fildeș și Nigeria, iar pe agendă s-au aflat cooperarea tehnologică, pregătirea militarilor, burse pentru tinerii oameni de știință, export de utilaje de construcții și agricultură, cooperare în domeniul medical și farmaceutic, precum și sprijin pentru extinderea infrastructurilor de transport. Aflăm din presa poloneză că polonezii caută să colaboreze cu francezii și britanicii, pe fondul interesului acestora de a găsi parteneri fiabili care nu pot fi acuzați de neocolonialism. Apropo de Tanzania și de liga diferită în care joacă Polonia, încă din 2015, guvernul de la Varșovia acorda acesteia un credit de 110 milioane de dolari pentru stimularea cooperării cu parteneri polonezi în domeniul agricol. Tot în regiunea noastră, Ungaria este tot mai activă pe continentul subsaharian. Vicepreședintele Tanzaniei s-a numărat printre invitații de onoare la summitul demografic organizat de premierul Viktor Orban la Budapesta, ca reprezentant al Sudului Global. Interesul vecinilor noștri de la Vest este legat de imensele rezerve de gaz natural (cca. 1260 miliarde de mc) ale Tanzaniei și de strategia europeană Global Gateway, care își propune să transforme această țară a Africii de Est într-un furnizor de energie de bază al Uniunii.
Conflictul din Ucraina, dintre Moscova și Kiev, se extinde și în Africa. Guvernul ucrainean a luat decizia extinderii rețelei sale diplomatice din Africa subsahariană prin deschiderea a zece noi ambasade, între care Ghana, Rwanda și Mozambic. Motivul? Dușul rece reprezentat de poziția statelor subsahariene care nu au urmat Occidentul în sancționarea Rusiei. De asemenea, Kievul a sesizat că influența politică a țărilor Africii subsahariene este în creștere: peste cincizeci de state sunt membre ale Națiunilor Unite, Uniunea Africană este membră a G20 și un număr de state africane sunt membre BRICS. În plus, perspectivele unui război de lungă durată cu Rusia, fără posibilitatea de a muta linia frontului, obligă Ucraina să caute să combată inamicul pe un alt front. Nu întâmplător, Ucraina a trimis forțe speciale în Sudan pentru a-l susține pe generalul Abdel Fattah Abdelrahman Al-Burhan, șeful forțelor armate regulate ale țării. Acesta luptă împotriva forțelor comandate de generalul rebel Mohammed Hamdan Daglo, susținut de gruparea rusă Wagner. Totodată, Ucraina caută să se prezinte ca o alternativă în materie de furnizare de echipamente militare și speră ca, angajându-se în Africa subsahariană, să își crească valoarea de întrebuințare pentru puterile occidentale, oferindu-le un argument în plus pentru a continua să o asiste din punct de vedere politic, militar și financiar. //
