De același autor
Acesta a reușit să își rotunjească ușor zestrea de europarlamentari cu 12 mandate, 188 față de 176 obținute acum cinci ani. Înclinarea sensibilă la dreapta este produsul progresiei partidelor dreptei radicale. E drept că aceasta rămâne împărțită în trei tabere, prima fiind familia politică lansată de premierul ungar Viktor Orbán, „Patrioți pentru Europa”, care a reușit să adune nu mai puțin de 84 de mandate din 12 state membre, ceea ce o poziționează ca a treia forță politică în Parlamentul de la Strasbourg.
Simbolic, grupul europarlamentar al Reuniunii Naționale, partidul domnului Bardella și al doamnei Marine Le Pen, este cel mai numeros dintre toate grupurile europarlamentare, 30 la număr, peste primul clasat al alegerilor europarlamentare germane, CDU-CSU, care dispune de 23 de mandate. Aceasta poziție i-a conferit și președinția grupului, abil susținută de Viktor Orbán. Urmează, cu 78 de mandate, o altă familie radical de dreapta, conservatorii și reformatorii europeni, în cuprinsul căreia se regăsește o prezență notabilă – principalul partid de guvernământ al Italiei, Fratelli d’Italia, formațiunea politică a președintei Consiliului de Miniștri, Giorgia Meloni. O asemenea prezență notabilă conferă grupului o greutate politică peste numărul de mandate și în ciuda cordonului sanitar instituit de forțele politice tradiționale. În sfârșit, familia Europa Națiunilor Suverane reușește să treacă puțin peste limita de 23 de mandate pentru a constitui un grup în parlamentul de la Strasbourg, cu 25 de europarlamentari. Ca o primă concluzie, observăm că PPE și familiile dreptei radicale însumate ajung la aproximativ un număr egal de mandate – 188 la 187.
Cât despre stânga, aceasta reușește să își păstreze cea de-a doua poziție, cu principala familie, socialiștii și democrații, care pierd numai trei mandate față de legislatura precedentă, ajungând la 136. Pierderea lor este compensată de Stânga, care reușește să sară de la 37 la 46 de mandate. În schimb, Verzii pierd un număr semnificativ de mandate, 17 la număr, trecând de la 71, în legislatura 2019-2024, la 53 în legislatura prezentă. Această erodare vizibilă va influența, fără îndoială, și politicile de mediu, și cele care privesc tranziția energetică, în sensul unei dozări mai realiste care să nu curețe de industrie Uniunea Europeană.
În sfârșit, centriștii primesc o lovitură puternică nu atât ca urmare a erodării grupului Renew, care trece pe locul patru în clasamentul familiilor politice din Parlamentul European, cu 77 de mandate, cât a puternicei erodări a părintelui său spiritual, președintele Emmanuel Macron.
Da, les meubles sont sauvés, cum spun francezii, dezastrul este evitat, coaliția populari-socialiști-centriști oferind o bază suficientă pentru a face baraj partidelor radicale de dreapta și a oferi suport candidaților mainstream la vârful principalelor instituții europene – Consiliu, Comisie și Parlament -, și ca urmare a acordului încheiat cu liberalii afiliați familiei Renew. Astfel, niciun post de vicepreședinte, 14 la număr, și niciunul dintre cei cinci de chestor nu au fost atribuite dreptei radicale.
Echilibrele politice se mențin în jurul a opt familii politice, cu una mai mult decât în legislatura precedentă, cărora trebuie să le adăugăm 33 de europarlamentari care nu activează în nicio familie politică, iar aici cel mai notabil grup este cel al SMER, partidul premierului slovac Robert Fico.
În cadrul acestor echilibre, un rol fundamental îl vor juca și președințiile celor 20 de comisii și subcomisii parlamentare. Influentele comisii ITRE (Industrie, Cercetare și Energie), TRAN (Transporturi și Turism), CONT (Control bugetar) vor avea președinții deținute de popularii europeni. Președinția comisiei ENVI (Mediu, Sănătate publică și Siguranță alimentară), a cărei importanță a crescut pe fondul interesului deosebit pentru tranziția energetică și politicile climatice, a fost obținută de socialiștii și democrații europeni. Aceștia obțin și președinția Comisiei de Dezvoltare regională (REGI), cu mențiunea notabilă că o va exercita un europarlamentar român. Aici se cuvine o paranteză. Exercitarea președinției unei comisii în Parlamentul European devine formală, în condițiile în care președintele desemnat nu are experiență în domeniul de resort și anvergură politică. Adevăratul leadership este atunci când este exercitat de europarlamentarul care îndeplinește aceste două criterii.
Grupul conservatorilor și reformiștilor, din care face parte și formațiunea doamnei Meloni, obține câteva președinții de comisii, ceea ce înseamnă un interes al popularilor de a intra pe terenul radicalilor de dreapta: Comisia de Petiții (PETI), Comisia de Buget (BUDG) și Comisia Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI). Precizez că la Bruxelles și la Strasbourg se acordă o atenție deosebită dinamicilor, tendințelor, iar dreapta radicală are un mare potențial de creștere, potențial care va fi stimulat și de probabilul rezultat de peste Ocean din 5 noiembrie. La fel ca în cazul legislaturilor precedente, când toată lumea stătea cu ochii pe dinamica ecologiștilor și din acest motiv exista o competiție a propunerilor care mai de care mai ambițioase pe teme de mediu, și acum va exista un interes de a intra pe terenul radicalilor, cu riscul de a radicaliza dreapta tradițională.
În sfârșit, echilibrele politice din Parlamentul European se vor întretăia cu capacitatea celorlalte instituții europene – Comisie, Consiliu UE, Consiliu European – de a promova politici ambițioase și, mai ales, cu capacitatea statelor europene cu importanță sistemică (Franța și Germania, în primul rând) de a imprima un leadership.
