De același autor
Presedintele Erdogan a fost reales pentru un nou mandat de cinci ani iar partidul sau AKP, impreuna cu aliatii din Partidul Miscarii Nationaliste (MHP) au obtinut majoritatea in parlamentul unicameral de la Ankara. Potrivit agentiei oficiale turce de presa Anadolu, domnul Erdogan a obtinut cam acelasi rezultat ca in 2014, respectiv peste 52 % din voturi, in timp ce coalitia sa dispune in parlament de peste 53 %. Majoritatea comentatorilor sunt de acord ca devansarea alegerilor cu un an si jumatate a fost determinata de inrautatirea situatiei economice a Turciei, reducerea cresterii economice, inflatia care a ajuns la doua cifre, deprecierea lirei turce in fata dolarului american, cresterea preturilor care afecteaza categoriile aflate la limita saraciei dar si clasa de mijloc. Apoi, domnul Erdogan a dorit sa profite si de valul nationalist starnit de operatiunile militare turce din nordul Siriei si din Irak.
Desigur, presedintele turc si-a dorit intrarea in vigoare cat mai rapida a reformei constitutionale adoptate prin referendum in 2017 care ii confera puteri cu totul sporite. De acum inainte presedintele exercita si calitatea de sef al guvernului, numeste si schimba ministrii fara acordul parlamentului, numeste jumatate din membrii Curtii Constitutionale, evident are dreptul sa isi aleaga vicepresedintii, dispune de putere legislativa prin posibilitatea de a emite decrete-legi. Parlamentul, al carui mandat se extinde de la patru la cinci ani iar numarul membrilor sai creste de la 550 la 600, nu poate vota motiuni. Bref, un regim hiperprezidential cum nu prea exista in alte parti ale lumii.
Inainte de scrutin unii observatori mizau pe posibilitatea unui al doilea tur, sperand ca popularitatea liderului de la Ankara, in varsta de 64 de ani si la putere de 15 ani, ar fi inceput sa se erodeze mai mult decat ar lasa se vada de mass media puternic controlata de putere (recenta achizitie a grupului Dogan Media Group de catre conglomeratul Demirören Group, a lasat opozitia fara nicio institutie media mainstream). Este drept ca am avut de-a face cu o campanie electorala animata, cu o opozitie care se arata dinamica. Aceasta este chiar surpriza placuta a acestor alegeri. Societatea civila turca exista, viata politica turca este robusta iar in ciuda exceptionalei masini electorale AKP, opozitia a reusit totusi un remarcabil scor de aproape 47%. Societatea civila turca este activa, dispunand de sindicate, de asociatii care lupta pentru drepturi si libertati si pentru protectia mediului. In jurul lor exista, in ciuda accentelor autoritare ale regimului, un robust spatiu de libertate.
Iata de ce candidatul cel mai bine plasat la prezidentiale al opozitiei, kemalistul Muhharem Ince, originar si el tot din Macedonia greaca, la fel la Mustafa Kemal (nascut la Salonic) a reusit un scor foarte bun de 30 %. Si asta in conditiile unei dispersari a electoratului, opozitia avand 5 candidati la presedintie. De notat si scorul onorabil (7,4 % in conditiile in care formatiunea politica a domniei sale a fost lansata abia in 2016) obtinut de doamna Meral Akşener, fosta ministra a dlui Erdogan, actualmente sefa unui partid nationalist si conservator si care singura reprezinta o alternativa la AKP si Recep Erdogan, singura care are o ideologie ce se poate adresa si mediilor conservatoare din Anatolia si noile zone urbane si periurbane care si-au facut aparitia in ultimii 15 ani. Partidul pro-kurd HDP trece pragul de 10 % si intra in parlament, confirmand inca odata importanta demografica a masei kurde in societatea turca.
Totusi, Turcia lui Recep Tayyip Erdogan inseamna a 17-a economie mondiala din punctul de vedere al PIB-ului nominal si a 13-a daca ne raportam la paritatea puterii de cumparare, o expansiune a capitalului turc si a exporturilor ajunse la aproape 160 de miliarde de dolari, ceea ce face din Turcia a 11-a economie exportatoare a lumii. Puterea domnului Erdogan se sprijina nu numai pe electoratul anatolian conservator al AKP evaluat la 25 % din masa electoratului turc de 56 de milioane de persoane dar si pe clasa de mijloc care a emers in regimul Erdogan. In intervalul 2010-2017, economia turca a avut ritmuri de crestere ce au depasit si 7 % ! Tot in timpul lui Erdogan sentimentul de mandrie al turcilor a atins cele mai mari cote prin marile proiecte de infrastructura si transformarea Ankarei intr-un actor diplomatic major. Aceste doua elemente ofera lui Recep Erdogan o compensare la erodarea sa electorala provocata de inceputul unor dificultati economice. Si mai este un element care trebuie luat in seama chiar daca poate parea filozofic : mutatile din societatea turca au loc in conditiile in care Occidentul nu mai reprezinta modelul exclusiv societal si de dezvoltare asa cum era in vremea lui Mustafa Kemal si a tuturor liderilor turci pana in anii 1990. Acum Occidentul trebuie sa imparta calitatea de model de dezvoltare cu tarile din Asia de Sud-Est. Insusi Occidentul sufera mutatii iar prezenta domnului Trump la Casa Alba arata un sistem politic in recompozitie.
Intrebarea care se pune pentru Occident si mai ales pentru cele doua cluburi ale sale, NATO si UE, se refera la locul care va fi rezervat Turciei, o tara care si-a regasit traditiile si care nu mai poate fi pur si simplu aliniata la interesele occidentale, asa cum ne invataseram pana in anii 1990. Atat pentru UE, cat si pentru NATO, Turcia este o tara prea importanta pentru a nu mentine un dialog si un parteneriat, indiferent de optiunile regimului Erdogan. Numai daca ne referim la refugiati, sa nu uitam ca Turcia are pe teritoriul ei aproximativ 4 milioane de sirieni, afgani, irakieni. Iata de ce este important sa luam in considerare relatiile pe termen lung cu Turcia.
