Testul premierului Netanyahu

Abia instalat pentru a șasea oară în fruntea guvernului de la Ierusalim, mandatul premierului Beniamin Netanyahu se anunță plin de provocări. În primul rând interne, mai exact, care țin de „bucătăria internă” a echipei sale guvernamentale și de capacitatea sa de a-și tempera partenerii din echipa de guvernare. Pentru a o forma, premierul Netanyahu a fost nevoit să negocieze vreme de cinci săptămâni, dar mai ales să facă mari concesii. Vizita din prima zi de marți a anului pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim a ministrului securității naționale, Itamar Ben Gvir, stă mărturie. Deși premierul Netanyahu, șeful guvernului, s-a declarat împotriva acestui gest, totuși propriul său ministru l-a ignorat. Motivul este cât se poate de simplu: dl Ben Gvir este și șef de partid, iar fără cele șase mandate pe care formațiunea sa radical de dreapta, Otzma Yehudit (Forța evreiască), nu s-ar fi format guvernul și domnul Netanyahu nu și-ar fi pus în palmares al șaselea titlu de premier. Însă acest gest riscă să-i îndepărteze parte din electoratul fidel, chiar din rândul segmentului ultraortodox. În articolul de fond publicat a doua zi după vizită, cotidianul ultraortodox Yated Ne’eman, care apare în Statele Unite, a criticat „provocarea inutilă și periculoasă care i-a ulcerat pe arabi, a produs neliniște în lume și a condus și la o puternică condamnare americană”. Fără îndoială, autorul se arată dezamăgit de punerea în pericol a rezultatelor excepționale obținute de Israel în ultimii ani în legătură cu normalizarea relațiilor cu mai multe state arabe și a perspectivelor reale de a stabili o cooperare diplomatică normală cu altele.

Dar premierul israelian nu va avea viață ușoară nici cu celălalt partener de guvernare, Aryé Dery, liderul partidului Shas, de orientare ultraortodoxă (11 mandate în actuala legislatură), și care a fost condamnat de mai multe ori pentru corupție (ultima dată în ianuarie 2022). Aryé Dery a fost numit ministru al internelor și sănătății, deși o lege fundamentală a statului israelian interzicea numirea în guvern a unei persoane care a stat în închisoare. Această ignorare a legii a atras protestul procuroarei generale, care a și sesizat Curtea Supremă. În așteptarea verdictului, noul ministru al justiției, Yariv Levin, a prezentat un proiect de reformă a Curții Supreme în sensul reducerii puternice a prerogativelor sale. Dacă va fi adoptat, instanța supremă, care are competențe similare celei din Statele Unite (reunind atribuțiile Curții Constituționale de la noi și ale Curții Supreme de Justiție) își va pierde practic calitatea de contra-putere, nemaiputând anula deciziile guvernamentale. De asemenea, potrivit propunerii, Knessetul va avea posibilitatea de a anula cu majoritate simplă (61 din 120) deciziile Curții. Dar ceea ce este și mai grav, Curtea va deveni un organism preponderent politic, reforma prevede ca șase din cei nouă membri să fie numiți politic din rândul foștilor miniștri sau deputați, și numai trei să fie magistrați. Este drept că încă din vremea campaniei electorale, partidele aflate la putere, inclusiv formațiunea premierului Beniamin Netanyahu, el însuși acuzat de corupție, a militat pentru măsuri destinate a pune capăt „dictaturii” sau „guvernării” judecătorilor. Interesul acestei reforme este mare și în rândul celorlalți aliați de guvernare, al ultraortodocșilor, care au intenția să adopte nestingheriți unele măsuri ultraconservatoare. 

Manifestațiile cetățenilor israelieni, îngrijorați de pericolul pentru democrație, riscă să creeze o atmosferă negativă pentru guvernul aflat la început de drum. Premierul Netanyahu riscă să piardă și susținerea influentei diaspore din Statele Unite, care i-a fost alături în lungul său parcurs politic, și care s-a arătat de la început foarte critică față de riscul de degradare a spațiului democratic israelian. O atmosferă încărcată de proteste nu anunță o viață lungă, mai ales într-un guvern de coaliție.

Este probabil ca premierul să caute să compenseze toate aceste critici printr-o politică de și mai mare fermitate în direcția procesului de colonizare și în relațiile cu palestinienii. Și o asemenea ipoteză poate avea un preț: relațiile cu administrația JoE Biden, care are pe agendă ameliorarea raporturilor israelo-palestiniene și dorește să evite un nou focar de tensiune, o distrugere a echilibrului și așa fragil din Orientul Mijlociu, în condițiile angajamentelor din Indo-Pacific și de pe flancul estic al NATO. Stricarea relațiilor cu statele arabe care au recunoscut Israelul ar pune un dosar suplimentar și complicat pe agenda și așa încărcată a administrației de la Washington. Dar o asemenea politică riscă să îl îndepărteze de propriul aparat de stat (exemplul administrației Trump stă mărturie cu privire la un asemenea risc). În data de 9 ianuarie, o sută de foști ambasadori și înalți funcționari din Ministerul de Externe israelian au publicat în cotidianul francez Le Monde o scrisoare deschisă către premierul Netanyahu prin care – fapt fără precedent – își exprimau neliniștea cu privire la politica externă israeliană, imaginea în lume a Israelului și consecințele asupra intereselor vitale ale țării. Semnatarii textului atrăgeau atenția și asupra riscurilor de derapaj democratic prin adoptarea unor legi cu accente extremiste și discriminatorii la adresa minorităților, a unor măsuri care vizează restrângerea libertății de expresie, ceea ce va „fragiliza legitimitatea Israelului” și relațiile cu aliații săi.

În concluzie, acest mandat al lui Beniamin Netanyahu îi va solicita la extrem calitățile de politician și va fi definitoriu pentru statura sa de om de stat, care va trebui să arate în fața cetățenilor până unde este dispus să meargă cu compromisul pentru a se menține la putere. //