Tineretul iranian, împotriva regimului ayatolahilor

Protestele din Iran declanșate de uciderea tinerei Mahsa Amini au intrat în cea de-a treia săptămână.

Stefan Popescu 04.10.2022

De același autor

Ciocnirile violente la Teheran și din alte mari orașe, simboluri ale regimului incendiate (precum portretul generalului defunct Soleymani), comisariate de poliție vandalizate, sloganuri împotriva regimului („Moarte autorităților!”), mitingurile de solidaritate desfășurate în mai multe capitale au stârnit mari emoții și în mod cert și speranțe. Așa a fost și în momentul protestelor de amploare din 1999, 2009, 2017-2018 sau din 2019-2020. Pentru ca apoi să nu se întâmple nimic. Iranul este o țară a protestelor de amploare. Regimul actual a venit la putere în urma unei revoluții care a îndepărtat în februarie 1979 regimul șahului Mohammad Pahlavi. Este drept că dacă în anii trecuți motivația celor ieșiți în stradă avea legătură cu nemulțumirile politice, cu dificultățile economice, cu creșterea prețurilor la carburanți, cu lipsa de perspective, protestele la care asistăm în prezent nu mai traduc nemulțumirile claselor defavorizate ale societății iraniene. Ele traduc o nemulțumire societală profundă față de conservatorismul regimului de la Teheran, față de atotputernicia ayatolahilor și a constelației care îi gravitează, fapt care mobilizează toate mediile sociale iraniene. Alt aspect inedit este reprezentat de faptul că femeile au fost cele care se află la originea mișcărilor de protest, tineretul masculin secularizat alăturându-se puternic. Din acest punct de vedere, moartea tinerei Mahsa Amini, în vârstă de numai 22 de ani, a fost doar scânteia care a aprins butoiul cu pulbere. Întrebarea care se pune este dacă acest butoi cu pulbere este suficient de consistent încât să arunce în aer regimul. Istoria protestelor din ultimii ani nu ne dă motive prea multe de optimism. În 2009, la capătul alegerilor din 12 iunie și al campaniei electorale foarte pasionante, cu acuzații de fraudă pentru menținerea la putere a ultraconservatorului președinte Mahmud Ahmadinejad, așa-numita „Mișcare Verde” a fost reprimată cu prețul a 150 de morți din rândul manifestanților. Și atunci, ca și acum, a existat o „icoană națională”, o personificare a nemulțumirilor, în persoana lui Neda Agha-Soltan, o altă tânără în vârstă de 26 de ani, ucisă de gloanțele forțelor paramilitare ale ayatolahilor. Chiar dacă a fost reprimată, această mișcare a reprezentat o primă fisură majoră între tineretul iranian și regim.

Da, mișcările de acum arată că societatea iraniană evoluează, iar la un moment dat nu va mai putea fi ținută în frâu de un regim a cărui formă de manifestare este incompatibilă cu modernitatea, chiar în contextul geografiei Orientului Mijlociu. Iranul este o mare putere regională, însă aceste tensiuni tot mai mari ne arată că este o putere fragilă. O mare parte a tineretului s-a secularizat și orizontul acestuia este tot mai incompatibil cu ADN-ul religios al regimului de la Teheran și mai ales cu unele exigențe duse la extrem, cum este portul șalului sau lungimea ciorapilor, sau interdicția pentru femeile care nu poartă văl de a avea acces la transportul public. Populația iraniană se secularizează în mod vizibil. O reformă a regimului este dificil de realizat în condițiile complexității mecanismelor instituționale, situate între dimensiunea laică bazată pe democrație administrată și autocrația religioasă, a luptelor de putere între moderați și radicali. Președintele Raisi care dorește să îi succeadă ghidului suprem Ali Khamenei (care, potrivit știrilor ajunse în spațiul public pe canalele oficiale, nu este într-o bună stare de sănătate), și prin urmare să obțină sprijinul mediilor ultraconservatoare, a adoptat un discurs și o postură foarte dure împotriva oricăror tendințe de liberalizare și militează pentru un retur la preceptele stricte ale islamului șiit. Protestele exprimă și disperarea în fața lipsei oricăror perspective de reformă. Apropo de această lipsă de speranță cu privire la posibilitatea schimbării, să nu uităm că la ultimele alegeri din august, anul trecut, nivelul de prezență la vot a fost de numai 50 %.

 

Contextul dificil, marcat de probleme economice, agravate de noul val de sancțiuni adoptate de administrația republicanului Donald Trump și de creșterea prețurilor la materiile prime și cereale provocată de războiul din Ucraina, dar mai ales chestiunea redistribuirii resurselor în condițiile în care în fiecare an ajung pe piața muncii cca un milion de tineri (aproape 20% din forța de muncă este în șomaj și jumătate din populația de peste 85 de milioane de locuitori trăiește sub limita sărăciei), mărește frustrările în rândul societății iraniene și mai ales distanța față de un regim care cuprinde mulți privilegiați. Suntem în fața unei societăți aflate sub presiune, a unei societăți care se modernizează, iar acest lucru ne face să credem că, la un moment dat, schimbarea va veni, însă nu peste câteva săptămâni sau luni. Ea va veni peste ani. Schimbările din regiune joacă și ele un rol – anumite libertăți care au fost permise în țările Golfului, contactele intense ale acestor țări cu lumea occidentală sunt observate de tinerii iranieni.

Istoria ne mai arată însă că protestele cu cât au avut o amploare mai mare, cu atât represiunea a fost mai dură. Putem astfel presupune că și de această dată măsurile de reprimare vor fi cu atât mai dure. Cu atât mai mult cu cât presa oficială a regimului privește aceste mișcări printr-o optică strict de securitate națională, de complot organizat de puteri rivale. Mai există însă un aspect de care trebuie să ținem seama. Tinerii care manifestează împotriva regimului nu înseamnă că și aprobă regimul de sancțiuni occidentale maximale la adresa țării lor, cu atât mai mult cu cât nu regimul și casta sa sunt afectate, ci populația iraniană în ansamblu și mai ales clasa mijlocie, care reprezintă motorul schimbării. Este ceea ce Administrația Biden a înțeles, de unde și eforturile acesteia de prezervare a acordului nuclear încheiat la Viena. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22