De același autor
Reuniunea la nivel înalt de la Helsinki dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de politică externă din spațiul euro-atlantic din ultimii ani. Evenimentul este important în sine deoarece este pentru prima dată în ultimii opt ani când are loc o întâlnire bilaterală între un președinte rus și unul american nu în marja unor reuniuni internaționale, așa cum au avut loc până acum. Reuniunea de la Helsinki nu trebuie separată de alte evenimente care s-au întâmplat recent și care au pregătit poziția președintelui rus înainte de întâlnirea cu Donald Trump: întâlnirea cu premierul Benjamin Netanyahu, pe care l-a primit cu câteva zile înainte de sfârșitul Campionatului Mondial de Fotbal, și discuțiile purtate cu Emmanuel Macron chiar în ziua finalei Cupei Mondiale.
În momentul în care scriu aceste rânduri – la câteva minute după încheierea conferinței de presă a celor doi lideri – impresia de bază pe care o am este că președintele Trump a dovedit și de această dată că Uniunea Europeană nu mai este o prioritate pentru Statele Unite ale Americii, cel puțin pentru administrația pe care o reprezintă. De altfel, declarația care a precedat Summit-ul de la Helsinki este cât se poate de elocventă: „Uniunea Europeană este un adversar, iar Rusia un inamic numai pe anumite dosare“. Din această declarație se mai desprinde, o dată în plus, maniera tranzacțională prin care liderul de la Casa Albă percepe relațiile internaționale: Rusia, ale cărei schimburi comerciale cu SUA sunt de numai 20 de miliarde de dolari anual, nu poate fi un inamic de talia UE, din punct de vedere comercial. Tot la capitolul viziune tranzacțională intră și explicațiă dată – cu o sinceritate debordantă – de președintele Trump cu privire la gazoductul Nord Stream II și criticile formulate la adresa Germaniei față de dependența de gazul rusesc: este vorba de o competiție pentru piața germană între gazul rusesc livrat prin conductă și gazul lichefiat american.
Altă idee importantă care a reieșit din conferința de presă: preferința pentru înțelegeri bilaterale fără consultarea aliaților, cu excepția dosarului sirian, unde ambii președinți au evocat Israelul, iar președintele Putin a amintit de complementaritatea formatelor de la Astana și de la Geneva și de cooperarea cu Franța pentru livrarea de ajutor umanitar. Declarația președintelui Putin pe tema revenirii refugiaților sirieni din Liban și Iordania, care ar ridica presiunea migratorie la adresa Uniunii Europene, are un parfum de tip Ialta (cei mari, care decid pentru o Europă slăbită), dincolo de locația evenimentului, Helsinki – orașul marilor consultări sovieto-americane din ultimii 16 de ani de Război Rece.
Alte aspecte importante care trebuie reținute: formatele comune de cooperare pe lupta antiteroristă, crearea unor grupuri de lucru între agențiile de informații, inclusiv pe dimensiunea securității cibernetice, înființarea unor grupuri de lucru de oameni de afaceri din ambele țări și stabilirea unui consiliu pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale ruso-americane care să cuprindă specialiști ai ambelor țări – militari, diplomați, universitari și oameni de afaceri. La aceste propuneri evocate de Vladimir Putin, care nu a uitat să amintească și faptul că delegația rusă la ultima ediție a Forumului Internațional de la Sankt Petersburg a fost printre cele mai numeroase (500 de delegați), președintele Trump le-a confirmat numai pe cele legate de cooperarea între agențiile de informații, cooperarea pe combaterea proliferării nucleare, dosarul nord-coreean și limitarea armamentelor și faptul că discuțiile și propunerile de la Helsinki vor fi analizate în reuniuni comune ale Consiliilor de Securitate Națională ale celor două țări. O deschidere interesantă a fost făcută de președintele rus pe tema exportului de hidrocarburi, afirmând că și aici ar exista un spațiu de cooperare între SUA și Rusia ca puteri energetice majore, în reglementarea pieței la nivel mondial. Liderul rus a amintit în declarația sa că a evocat la capitolul subiectelor divergente cu SUA și prezența scutului antirachetă din Europa ca obstacol în calea încrederii între cele două țări.
Declarațiile au fost punctate de atacurile președintelui Trump la adresa democraților care au blocat dialogul cu Rusia, o săgeată fiind trimisă și la adresa predecesorului său – „O asemenea discuție trebuia să aibă loc cu mult timp înainte ca eu să intru în funcție“.
În sfârșit, cei doi lideri au fost la unison în a respinge acuzațiile cu privire la eventualele ingerințe ruse în alegerile din SUA, iar în ce privește chestiunea celor 12 agenți ruși acuzați că ar fi piratat computerele Partidului Democrat, președintele rus a propus cooperarea clasică în materie penală între cele două țări.
Întâlnirea de la Helsinki a scos în evidență dorința celor doi lideri de a se înțelege direct, fără a trece prin formate multilaterale, aș spune chiar o anumită simpatie existentă între cei doi – președintele Putin nu a ascuns că a dorit ca d-l Trump să câștige alegerile. Este clar că marja de manevră a lui Donald Trump este destul de redusă ca urmare a presiunii statului profund american (deep state), dar Casa Albă poate tempera anumite inițiative care ar putea fi văzute drept obstacol în calea continuării dialogului cu Rusia. //
