Amenintarile populismului

Stelian Tanase 14.04.2003

De același autor

Apelul la “popor”

Cateva desfasurari recente, care par disparate la prima vedere, atrag atentia asupra prezentei cand difuza, cand proeminenta a populismului. Prima situatie: baile de multime prezidentiale sunt utilizate inca pentru mobilizarea maselor. Tipul de discurs politic al acestor “întalniri spontane” e îngrijorator.

Se cauta un consens intre lider si mase peste capul institutiilor si elitelor politice. E cultivata imaginea paternalista a statului, condus de un “tata bun” care protejeaza, prin simpla sa prezenta, pe roman de ravagiile tranzitiei. A doua situatie: coalizarea surprinzatoare a PNL si PD cu PRM in sustinerea motiunii de cenzura. Mai mult, transformarea lui Corneliu Vadim Tudor în portavoce a Opozitiei democratice.

De altfel, textul motiunii abunda de clisee populiste. A treia situatie, protestele sindicale împotriva disponibilizarilor, despre care am scris in numarul trecut. A patra situatie, manifestul Actiunii Populare este de inspiratie net populista. Enumerarea ar putea continua. Nu este ceva nou. Politicianul roman vede în populism un rezervor electoral plin de resurse.

Intr-o lume politica prea putin institutionalizata, apelul direct la “popor” e un loc comun si relativ eficient, dar plin de pericole. Nu asistam in 2003, neaparat, la o recrudescenta a populismului. Fenomenul traverseaza perioada tranzitiei înca de la început.

Desi prezinta destule constante, formele sale de manifestare au fost si sunt variate. Baza sociala o constituie absenta diferentierilor sociale, in contextul unei tranzitii foarte limitate. Pe acest fundal, diferentele politice si ideologice functioneaza putin. S-a creat, natural, un continuum, un spatiu comun.

O oligarhie s-a dezvoltat ca efect. Actorii ei sunt cei care au reusit sa surmonteze tranzitia: oameni de afaceri, politicieni, inalti functionari, lideri sindicali, patroni de mass-media etc. Autoritarismul si corporatismul apar ca produse naturale ale acestei situatii. Pe aceasta structura, populismul este inevitabil.

Pe de alta parte, populismul este suficient de polimorf pentru a supravietui tuturor conjuncturilor. El ia diferite aspecte si ocupa o buna parte din discursul public prin diferite forte politice.

Nu este, cum s-ar crede, monopolul unui anume partid sau lider. Toate gruparile politice din Romania au apelat într-un moment sau altul la populism, în cautarea unui suport pe care îl simt limitat, efemer si inconsistent.

Populismul FSN...

In 1990, FSN s-a impus prin populism. Era epoca unor sloganuri agresive, de tip “Noi nu ne vindem tara!”, “Noi muncim, nu gandim!”, “IMGB face ordine!”. Cu aceste sloganuri au fost mobilizate “masele” împotriva Opozitiei.

FSN voia sa creeze un “consens”, sa anihileze din fasa diferentele si competitia politica. Era ostil democratiei mai ales. FSN nu era un partid, ci o miscare care tintea sa reuneasca toate fortele politice, toate opiniile si interesele. Era o “miscare de mase”, îndaratul careia un grup restrans controla totul. Autoritarismul a fost trasatura sa definitorie.

Expeditiile minerilor, contrademonstratiile au decurs din chiar substanta sa, care nu accepta contestatia. FSN era preocupat exclusiv de putere, nu de o constructie institutionala. De unde relatia speciala cu “masele” mereu mobilizate, scoase în strada pentru a da o riposta “dusmanilor poporului”. Discursul sau era unul indreptat impotriva elitelor, intelectualilor, opozitiei. Pentru a controla masele FSN a utilizat arsenalul cunoscut: nationalism, instigare la ura (un exemplu, Targu Mures, martie 1990), atatarea temerilor unei populatii aruncate de revolutie în incertitudine si necunoscut.

Campaniile antioccidentale au fost dublate de cele indreptate împotriva proprietatii private, a mosierilor care ar fi intentionat sa se întoarca în tara sa ia mosiile înapoi, împotriva regelui etc.

Demonizarea celor care erau diferiti, alimentarea fricii pentru celalalt, au fost constante. Populismul FSN a fost întai unul rezidual, o prelungire a regimului de dinainte de ‘89. Era însa si unul produs de noua situatie, care apela la o democratie plebiscitara, directa. Vorbea in numele revolutiei ale carei simboluri le manipula copios. Vorbea in numele libertatii castigate in decembrie ‘89, pentru a o incalca. Populismul la inceputul anilor ‘90 a fost folosit ca instrument în lupta pentru putere. Si in Opozitia democrata, si în societatea civila gasim elemente de populism în acei ani, dar asta merita o discutie separata.

... al Contractului cu Romania...

Un alt exemplu: “Contractul cu Romania”. A fost un tipic program populist. Demagogia a fost trasatura sa definitorie. Propunerea unui miracol si a unui lider capabil sa il infaptuiasca au fost tintele sale. Contradictoriu, nerealist, fara sanse de realizare, el se adresa “poporului”, promitand o tema tipic populista, “schimbarea radicala”. A incercat sa coalizeze resentimentele unei parti a societatii împotriva celeilalte.

O societate polarizata este totdeauna antecamera unei desfasurari de tip populist. Demonizarea, antagonizarea societatii, sunt conditii necesare aparitiei “fantasmelor salvationiste”, dupa o formula a lui Vladimir Tismaneanu.

Anul 1996 propunea un lider cu proprietati magice. El trebuia sa salveze o Romanie care patina în afara Europei si pe care o amenintau mari primejdii nedefinite. Populismul este totdeauna în societatile în curs de modernizare un instrument politic si mai ales electoral de succes asigurat. “Contractul cu Romania” a adus voturi pentru ca a promis totul, a livrat iluzii, luand ca target “întreg poporul”, fara sa acorde atentie resurselor, fezabilitatii respectivului program etc.

De fapt, nimeni nu se întreaba cu ce se vor realiza promisiunile. Starea de spirit a electoratului marca atunci o dorinta de schimbare, care a si fost principala resursa electorala a momentului. Unicul scop a fost colectarea de voturi, cucerirea puterii. Nimeni dintre protagonisti nu se chestiona asupra capacitatii proprii de a gestiona puterea, trasatura tipica a populismului. Nu era atat un program de guvernare, ci o masinarie de folosire a emotiilor, resentimentelor, temerilor, manipularea unei stari de spirit. Odata alegerile castigate, s-a constatat relativ repede, “Contractul cu Romania” era fara continut real politic si economic si, ca atare, imposibil de aplicat.

S-a constatat si caracterul lui de manifest electoral, populist, nulitatea lui ca program de guvernare. Renuntand - inevitabil - la cerintele “Contractului cu Romania” detinatorii puterii din 1997 au dat dovada de realism politic.

Recuperarea însa, dupa 1996, a iluziilor furnizate în schimbul votului, a fost o sarcina imposibila a celor trei guverne care au urmat. Manifestul a asezat pe baze false regimul Constantinescu, ceea ce a adus în final la caderea sa. Orbirea tactica din 1996 - apelul la populism - a dus în timp la pierderi strategice. Ele erau inevitabile înca din momentul lansarii Contractului cu Romania. Este o lectie: folosirea populismului ca arma politica aduce castiguri de moment, dar pretul platit este foarte mare. In perspectiva, el actioneaza ca un mecanism inexorabil si duce sigur la esec.

... si al PRM

Un alt exemplu. In 2000, PRM a facut o performanta neasteptata cu un program electoral de natura populista, sub sloganul “Sus patria, jos Mafia!”. Critica antisistem, opozitia dintre “poporul harnic si cinstit” pe de o parte, si elita corupta, pe de alta, au fost lait-motive penetrante. PRM a secondat PDSR în Parlament ca numar de alesi, iar Corneliu Vadim Tudor a intrat în turul al doilea in cursa prezidentiala, în dauna candidatilor de centru dreapta, Theodor Stolojan si Mugur Isarescu. Si în aceasta campanie gasim multe abordari populiste. In anul 2000, temele sunt diferite fata de cele din 1996, dar fac parte din acelasi arsenal politic.

Populismele nu sunt identice, chiar daca se trag dintr-un trunchi comun. Populismul este “cameleonic”, el poate lua aproape orice înfatisare doreste, de la stanga la dreapta. El poate fi extremist, nationalist, radical sau moderat, ia uneori aparente democratice. De pilda, cand apeleaza la referendum si alte forme de “democratie directa”. Iata cateva teme populiste folosite în campania din anul 2000: “conspiratia împotriva Romaniei”, “patria în primejdie”. Corneliu Vadim Tudor a lansat frecvent atacuri împotriva clasei politice si institutiilor democratice, amenintand cu “justitia sumara a celor gasiti vinovati de dezastru”.

Atacurile sale au fost îndreptate împotriva tuturor celor care ar fi împilat “poporul”, luat ca martor, ca aliat în lupta împotriva adversarilor politici reali sau imaginari. El s-a identificat cu “poporul”, “popor” devenit în acest tip de manipulare politica baza atacului electoral împotriva celorlalti candidati.

Discursul sau a ramas strict simbolic. Atacul lui a fost de regula unul antisistem si a avut putine tinte specifice. Toti sunt vinovati de dezastru, pentru ca au participat, din 1990 pana in 2000, pe rand, la guvernare. In consecinta, PRM si Corneliu Vadim Tudor sunt inocenti, neimplicati, fara vreo raspundere pentru dificultatile populatiei.

Singura solutie, asadar, pentru iesirea din criza este venirea PRM la putere. Mesaj care ne aminteste de cel al extremei drepte la alegerile din decembrie 1937. Scopul unui asemenea comportament politic este “mobilizarea maselor împotriva establishment-ului politic”, oricare ar fi el, de stanga sau de dreapta. Nu altfel au procedat Jirinovski, Meciar, Kucima. Bineînteles, se propunea o “schimbare radicala” sub conducerea “liderului charismatic”. Nimic nou în aceasta privinta. O tactica obisnuita a fost apelul peste partide si institutii, direct la “popor”, un popor indefinit, simbolic, fara relief.

De asemenea, s-a promis rezolvarea tuturor problemelor romanilor in timp scurt, printr-un miracol. Retorica salvationista a functionat si aici. Liderul charismatic, Corneliu Vadim Tudor, s-a promovat insistent atunci, ca menit salvator al Romaniei.

Populismul si situatiile de criza

In 1990 si in 1996, lucrurile au decurs aproximativ identic. S-au propus lideri carora poporul le putea incredinta toate problemele lor spre solutionare.

Populismul este, de regula, beneficiarul situatiilor de criza. Succesele sale vremelnice apar pe fondul unor mari dezamagiri si exasperari. El se instaleaza pe o stare de spirit proasta, plina de incertitudini si tensiuni. Aceasta stare produce masiv vot negativ. Votul, în aceste împrejurari, nu propune o alternativa, ci protesteaza contra vechii puteri. Climatul politic din vara-toamna anului 2000 era exact acesta. Radacina raului, populismul din 1996. Gradul de institutionalizare a crescut prea putin în cei patru ani ai regimului Costantinescu.

Disputa centrala din campania electorala de atunci s-a dat între doua formule populiste, cea a lui Corneliu Vadim Tudor & PRM, radical, de extremist, de dreapta, si cea de stanga, ceva mai moderata, propusa de Ion Iliescu & PDSR. In toamna 2000, dupa cativa ani de criza grava, de extindere a saraciei si coruptiei, Romania amintea în multe privinte de slabiciunile republicii de la Weimar în preajma anului fatal, 1933. Ascensiunea lui Corneliu Vadim Tudor a fost din fericire oprita. Pe acest fundal, Ion Iliescu & PDSR au putut sa apara în postura de salvatori ai situatiei. Statul protectionist, paternalism, “linistea” au fost propuse în schimbul voturilor.

Acelasi discurs antielite, acelasi apel la “masele largi, populare”, comun tuturor formelor de populism. Partidul de guvernamant face un zigzag între politici procapitaliste, de dreapta, care mentin economia în viata si satisfac grupurile de interese capitaliste, pe de o parte. Pe de alta parte, duce politici populiste, sub pretextul suportabilitatii reformelor; de fapt pentru mentinerea electoratului propriu, un electorat dezavantajat de tranzitie.

Masurile de acest tip, ca si campaniile de imagine populiste, sunt frecvente. Cateva exemple binecunoscute, “Cornul si laptele”, “Codul Muncii”, baile de multime prezidentiale din ultima vreme etc. Traind într-un mediu democratic incipient, politicienii romanii au fost si sunt în continuare prea putin tentati sa consolideze institutiile statului de drept si ale economiei de piata.

Prima lor tentatie este sa personalizeze, sa aiba contact, peste capul partidelor, guvernelor etc. direct cu masele. Ei prefera sa se adreseze “poporului” pentru a-si largi baza politica, chiar în detrimentul fortelor politice din care fac parte. Este o optiune tactica, în dauna celor strategice. Clivajele, fracturile societatii, o societate, ce-i drept, prea putin diferentiata, sunt ignorate cu buna stiinta. Un exemplu recent, manifestul Actiunii Populare, care abunda în atitudini si teme populiste, amintind de “Contractul cu Romania”.

Alt exemplu, cu impact mai mare, este colaborarea dintre PRM, PNL si PD de saptamana trecuta. Opozitia democrata s-a lasat ispitita, din ratiuni tactice, de un lider populist, cum e Corneliu Vadim Tudor. Textul motiunii nu a prezentat decat în foarte mica parte puncte din programele partidelor conduse de Theodor Stolojan si Traian Basescu.

Este in schimb sufocat de clisee populiste binecunoscute: patria în primejdie, teoria conspiratiei, apelul la popor. Denuntarea coruptiei a fost folosita doar ca pretext pentru obisnuitul atac populist împotriva democratiei, establishment-ului, al elitelor, si pentru a face o critica antisistem pe care o întalnim totdeauna la astfel de partide.

Coruptia trebuie criticata, din perspectiva democratica, liberala, social democrata, sau crestin democrata; cu respectul riguros al statului de drept, al justitiei si libertatii individului. Nu s-ar spune ca liderul PRM a aratat pana acum respect pentru aceste valori. Prin colaborarea cu PNL si PD, el a fost legitimat, cu tot cu populismul radical, extremist, periculos pentru democratie, pe care îl reprezinta.

Opozitia democrata a deschis o cutie a Pandorei. Ma îndoiesc ca a obtinut cel mai mic castig tactic. Iar din punct de vedere strategic a fost, vorba lui Talleyrand, “mai mult decat o crima, o eroare”.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22