De același autor
Apoi mai asteptam un Craciun cu note de plata la întretinere scazute, pensii mai mari si alte bunatati. Cadou din partea casei, adica NATO, pentru sarbatorile de iarna. Pentru ca ne-am purtat bine în acest an. Toate bune si frumoase, daca nu ar fi conferinta de la Copenhaga. Sper sa nu capatam, dracu’, un sindrom tipic de parasire. Sa ne simtim singuri, izolati si sa aruncam pe apa sambetei tot ce am castigat în încredere, în noiembrie trecut. Pentru ca nu suntem înca în gratiile Occidentului.
Asta-i vestea proasta. UE trece printr-o masiva largire. Aveam si noi loc, daca faceam din timp ce trebuia. Romania nu e pe lista. Ne însoteste cu glorie Bulgaria. Spun "cu glorie", pentru ca Bulgaria sta mai bine decat noi la multi indicatori. E cativa pasi înaintea noastra.
Lucru greu de suportat pentru politicienii autohtoni, ca si de opinia publica. Adica "pana si bulgarii, dom’le!". Bulgarii au deschis zece capitole în plus în negocierile cu Bruxelles-ul. Somajul la sud de Dunare e de 16%. Ceea ce înseamna ca reforma economica merge.
Taie în carne vie. O operatie extrem de dureroasa, dar inevitabila. Elita politica romaneasca s-a ocupat mai mult de umplerea buzunarelor proprii. Altfel spus, de maximalizarea profiturilor proprii, într-o tranzitie transformata de priceputi ai subtilizarii fondurilor publice într-o mana cereasca. Reforme mai putin, cu taraita, si numai cand "interesele partidului" o cer. Bilantul se vede acum la Copenhaga. Noi ne-am ferit de reforme ca dracu’ de tamaie. Efectul: în raportul de tara scos de UE, Romania e ultima dintre candidate, cu o "economie de piata nefunctionala". Bulgaria a trecut acest examen. Etc. E spus aici mai mult decat trebuie.
Adevarul este ca traseul pana la Praga a fost usor. Desi noi l-am parcurs extrem de greu, cu mari eforturi si poticneli, nu a fost cine stie ce. Cand ne-am apucat serios de treaba, ajutati si de circumstantele antitero de dupa 11 septembrie 2001, am reusit sa trecem hopul. Dar, în comparatie cu ce ne asteapta acum, a fost aproape nimic.
Radicalizarea reformei este ce se asteapta de la Bucuresti. Economia, institutiile publice au multe transformari de suferit. Privatizarea e cenusareasa întregului proces. Somajul cerut de o asemenea operatie ii sperie înca pe politicieni. Ei nu vor sa plateasca electoral, sa îsi sacrifice carierele, pentru niste "abstractii". Oricum, asa cum ne arata experienta în tot fostul bloc sovietic: nici un partid nu a reusit sa castige doua alegeri la rand. Fie ca a facut, fie ca nu a facut reforme. In plus, la Bucuresti chestiunea este daca se mai pot amana. Daca lucrurile merg prost cu economia, indiferent de reforme sau nu, electoratul voteaza negativ. Altfel spus, contra celor ce detin puterea.
Daca faci reforme, mai ai sansa sa scapi. Daca nu, falimentul economic duce la esec politic.
Nu stiu daca asaltul pana în 2007, cand suntem programati sa accedem în UE, va reusi. Nu e deloc obligatoriu. Ar trebui ca interesul pentru piata romaneasca sa creasca. Fara bani multi, investitii straine, credite etc., reforma e o iluzie.
Si nu se vede nici o înghesuiala la biata industrie romaneasca. Daca BCR nu atrage doritori sa cumpere, desi este tot ce avem mai de pret pentru vanzare, atunci ce sa te astepti de la fiarele lasate de Ceausescu, care între timp s-au învechit si mai mult. Acum zece ani, cand ar fi trebuit sa facem ce ne înduram abia acum sa facem, ar fi mai fi avut o sansa. Dar acum, ma îndoiesc ca vor gasi petitori. Mai sunt si alte capitole extrem de fragile. Administratia publica, de exemplu, unde suntem, nu departe, ci foarte departe, de cerintele UE.
Coruptia este un capitol trist, cand nu grotesc, si cu care politicianul nostru nu reuseste sa se confrunte. Nici nu ar avea cum, pentru ca el joaca amuzantul rol de lup pus sa pazeasca oile. Oricum, el nu actioneaza decat cand nu are încotro.
Foaia de parcurs pentru Romania ar trebui sa suplineasca lacomia proverbiala a politicianului roman.
Proverbiala, de vreme ce a ajuns si în gura presedintelui Iliescu.
In jurul chestiunii admiterii Romaniei în UE se vor da toate bataliile politice în urmatorii ani. Daca nu s-a reusit constituirea unei mase critice interne, capabile sa impuna reformele necesare pana acum, nu ne ramane decat speranta ca presiunea externa ne va face treaba. Ca într-o veche reclama pentru aparate foto: "Dvs. apasati pe buton, noi facem restul!". Multi spera ca lucrurile sa se întample exact asa, ridicand din umeri a neputinta. De unde si excesivul accent pus pe fondurile puse la dispozitie de UE în perioada urmatoare. E de vazut daca aceste fonduri vor veni si mai ales daca Occidentul va reusi sa înghita fara complicatii pe cei admisi în 2004. Daca nu, e de presupus ca în 2007 se vor mai gandi. NATO, desi a promis la Madrid o noua largire pentru Washington, a amanat pana la Praga. Sigur, solutia problemei sta în decizia guvernului de a trece la masuri radicale. Costul acestora din punct de vedere electoral s-ar putea sa fie mare. Ma întreb care este alternativa. Care sunt deci costurile, daca nu se iau aceste masuri. Suntem cam în ceasul al doisprezecelea. Nu stiu daca cineva se gandeste la un accident care sa schimbe rigorile impuse de UE.
In Kosovo în 1999 si în SUA in 2001, s-au petrecut evenimente care au atras atentia asupra Romaniei. Am mers la noroc si ne-a mers. La Helsinki si Praga am tras beneficiile. Eu cred ca determinarea Bucurestiului de a face în sfarsit reformele cerute de propriile noastre interese trebuie sa joace însa rolul esential. Sa nu contam deloc pe asteptarea unei conjuncturi internationale. Va fi o perioada grea.
Acalmia acestui început de secol se apropie de sfarsit.
